În vara lui 2002, într-un editorial din Cotidianul ("Legionarii, azi") încercasem să atrag atenţia asupra unuia dintre riscurile pe care cronicizarea prestaţiei sub-mediocre a elitei politice din România le putea aduce cu ea, anume opţiunea alegătorilor pentru formule politice extremiste. Era o perioadă în care, cel puţin la Bucureşti, Mişcarea Legionară se dovedea mai vizibilă ca oricând după 1989. Scriam în articolul meu că ignorarea ascensiunii Mişcării Legionare nu rezolva deloc problema, dimpotrivă. Totodată, celor care-şi propuneau să reorganizeze Mişcarea Legionară le aduceam aminte de câteva dintre "gravele răspunderi" pe care înşişi înaintaşii lor le-au avut în istoria României. La puţine zile după publicarea textului, revista 22 a extras tendenţios câteva pasaje din el, pe care le-a comentat de asemenea tendenţios, cititorului sugerându-i-se că eu aş împărtăşi simpatii legionare. Într-un drept la replică în care atrăgeam atenţia inclusiv că aş putea să mă adresez Justiţiei, am solicitat publicarea integrală, netrunchiată, a articolului. După două săptămâni, revista a dat curs solicitării, dar a făcut-o cu aceeaşi rea intenţie, publicând doar pasajele care nu fuseseră publicate iniţial - însotite şi de data aceasta de mai multe comentarii de asemenea rău intenţionate. Prestidigitaţiile şi insinuările redacţiei 22 aveau să fie preluate peste puţin timp de profesorul universitar Michael Shafir, care nu va ezita să mă declare de-a dreptul apărător al legionarilor (d-l Shafir voise să mă pedepsească pentru că îl criticasem atunci când - vrând de asemenea să plătească nişte poliţe - avusese lipsa de inspiraţie să vorbească despre Paul Goma ca despre unul care "a făcut parte din sistemul comunist"). Sper că, în forma pe care i-am dat-o, web-site-ul va putea să restabiliească adevărul şi în asemenea cazuri.
În toamna anului 2004, echipa de la săptămânalul Academia Caţavencu (publicaţie a afaceristului Sorin Ovidiu Vântu) a preluat controlul editorial al ziarului Cotidianul, al cărui colaborator constant fusesem în ultimii şase ani. A fost momentul în care am fost îndepărtat cu totul din presa din ţară. Tot atunci a fost desfiinţată şi arhiva electronică a publicaţiei. Pe acest site pot fi găsite şi articolele pe care le-am publicat în acea perioadă. Despre odiseea îndepărtării succesive de la mai multe publicații din țară pot fi găsite informații pe pagina de Biografie
Secţiunile de Biografie şi Documente cuprind acele informaţii - inclusiv un număr de documente - care, tematic, mi s-au părut mai relevante. Întrucât conţin un număr de informaţii biografice mai detaliate, am postat şi principalele documente din cele două acţiuni judecătoreşti pe care am fost nevoit să le deschid ca urmare a afirmaţiilor calomnioase pe care le-au făcut la adresa mea, în două dintre volumele lor, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, respectiv profesorul universitar Dan Pavel.
Un material pe care l-am realizat mai recent, „Activitatea publică consemnată în presă”, publicat pe pagina de Documente/ Alte documente, are pe de o parte relevanţă biografică iar pe de altă parte poate să ajute la corelarea informaţiilor din diferitele secţiuni ale site-ului.
De-a lungul timpului am fost denigrat aproape sistematic de oameni aparţinând celor mai varii categorii - de la Vadim Tudor la Emil Constantinescu, de la Ion Iliescu la Gabriel Andreescu, Dan Pavel sau Ioan T Morar. În toamna anului 2005, de exemplu, ziariştii de la Cotidianul au scris că, la conducerea Departamentului de Control al Guvernului aflându-mă, cu ocazia unui control făcut la Spitalul Municipal din Bucureşti, l-am "lăsat în pace" pe directorul Spitalului, PDSR-istul (Partidul Democraţiei Sociale din România) Sorin Oprescu. Pentru ca, peste un an, au mai scris ziariştii, să-i fiu "pacient" directorului de la Municipal - care, se înţelege, m-a omenit cum se cuvenea pentru că-l "lăsasem în pace". Neadevăruri şi insinuări murdare de la un cap la altul. Am trimis replica necesară redactorului-şef Carol Sebastian (dovedit ulterior colaborator al Securităţii). Nici vorbă s-o publice ori să facă vreo precizare în ziar. Fostul ziarist de la BBC se purta, astfel, absolut la fel ca Vadim Tudor, care, cu vreo doi ani mai înainte, refuzase şi el să corecteze falsuri asemănătoare - scrisese în România Mare că m-aş fi folosit de poziţia de la Guvern pentru a-mi transfera fiul de la o şcoală la alta. Alt exemplu, din toamna anului 2005, al textului "Pe culmile absurdului. În <dialog> cu Gabriel Andreescu", refuzat de conducerea revistei Timpul de la Iaşi. Gabriel Andreescu, colaboratorul revistei, mă prezentase cititorilor ca pe un individ lipsit de scrupule, crud şi ingrat, un "dogmatic ortodoxist" etc etc. Pentru demonstraţiile sale, fostul meu coleg nu ezitase să se folosească chiar şi de unele falsuri bine cunoscute (un exemplu, că tatăl meu ar fi fost preot ortodox). În timp, deci, au existat numeroase situaţii în care publicaţii având, cel puțin teoretic, „standarde deontologice” dintre cele mai diferite mi-au refuzat drepturi la replică cât se poate de justificate (de exemplu: revistele 22, România literară, România mare, Timpul, ziarele Cotidianul, Evenimentul zilei, Libertatea, România liberă etc). Mai ales pagina de Publicistică a site-ului indică celor eventual interesaţi unde pot găsi şi răspunsul meu, refuzat de publicaţiile în cauză.
Una din temele publice de care m-am ocupat sistematic a fost aceea a comportamentului abuziv şi corupt al unora dintre cei care au ocupat poziţii publice importante. Mi-au fost deschise nu mai puţin de cinci procese pentru criticile pe care le-am făcut unor asemenea persoane; informaţiile corelative publicate pe pagina de Documente sper să fie utile inclusiv în eventuale cazuri viitoare în care oficiali ai statului ar acţiona în Justiţie pe cei care îi critică pentru activitatea şi comportamentul lor public.
Pe site sunt traduse în engleză pe de o parte paginile de Biografie şi Argument iar pe de altă parte un număr de materiale pe care le-am considerat mai relevante în raport cu tema mai generală şi mai consistent acolo tratată: situaţia din România (statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale etc) în perioada de pre-aderare, respectiv de post-aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)2.
În sfârşit, cu scopul de a-mi apăra drepturi constituţionale şi legale vătămate de autorităţi şi instituţii publice, dar şi pentru a evalua (testa) şi în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi de acces la justiţie, în perioada 2002-2020 am iniţiat şi susţinut un număr de circa 40 de procese de contencios administrativ şi civile; am făcut-o mai substanţial şi mai sistematic dupa aderarea României la Uniunea Europeana. Prezentarea acestor procese poate fi găsită pe pagina de Documente/ Alte documente, începând cu documentul „Cauza Stan împotriva Serviciului Român de Informaţii".