Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Biografie

English
M-am născut în anul 1955 în satul Conţeşti, comuna Sascut din judeţul Bacău. Bunicii şi părinţii mei au fost ţărani înstăriţi ("chiaburi"), suportând şi ei toate rigorile pe care această categorie le-a suportat sub regimul comunist. Şcoala primară şi gimnazială am făcut-o în satul natal. În 1974 am absolvit Liceul "George Bacovia" din Bacău (dupa 1997, Colegiul Naţional "Ferdinand I") iar în 1977, Şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. La absolvire am primit gradul de locotenent şi am fost repartizat la o unitate militară din Bucureşti. Timp de aproape opt ani am îndeplinit funcţii de comandant de pluton şi de companie. Ulterior, până la sfârşitul anului 1989, am ocupat funcţii administrative, în domeniile logistic şi protecţiei muncii, inclusiv în cadrul unor unităţi militare de construcţii în "economia naţională". Între 1982 si 1987, am urmat cursurile Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Bucureşti.