Maeștrii

Nimic suprinzător să aflăm, chiar de la ministrul PSD-ist al Apărării, „argumentele” cu care militarilor le-a fost interzis să participe la recenta ceremonie a dezvelirii, la Oradea, a statuii Regelui Ferdinand. Gabriel Leș a explicat în esență că decizia a vrut să protesteze („am fost foarte dezamăgit”) împotriva reamplasării din acel spațiu a statuii lui Mihai Viteazul, înlocuită cu cea a Regelui Ferdinand. Din expozeul său internetic rezultă că ministrul a fost dezamăgit, „foarte”, de faptul că municipalitatea liberală ar fi gestionat defectuos lucrurile, iar  nu se știe ce lideri locali liberali s-ar fi purtat necuviincios cu nu se știe ce membri protestatari ai Asociației locale „Mihai Viteazul” (suporteri, se înțelege, ai Voievodului în contra Regelui).

Trecând să explice istoric ce și cum, ministrul a punctat cu o rigoare de contabil sârguincios că statuia lui Mihai Viteazul a fost amplasată la Oradea în anul 1994. A uitat însă să mai spună – ca orice maestru al manipulării prin uitare – și că statuia a fost amplasată pe locul de unde în comunism a fost îndepărtată cea a Regelui. Și ținând-o tot așa el a uitat să mai spună și că președintele belicoasei Asociații orădene (organizație de ofițeri rezerviști) nu e nimeni altcineva decât Mihai Corneliu Lungu, un general ceaușist devenit după 89 PSD-ist cu acte în regulă (și un multiplu privilegiat al acestui partid). Așadar se dovedește că oamenii PSD au lucrat bine organizați, ei reprezentând simultan și Guvernul și “societatea civilă”.

Dar lucrarea – sau, mă rog, lucrătura – a fost și mai larg susținută, pe toate canalele, de o altă organizație de ofițeri rezerviști, așa zisul Sindicat prezidat de colonelul Mircea Dogaru. Un maestru al propagandei, agitator agresiv împotriva a tot ce nu rezonează cu ideologia căreia el i-a servit zelos ani mulți sub comunism – și cam tot pe atât și după. Și nu oricum, ci în aparatul propagandistic al istoriografiei comuniste, umăr la umăr cu generalul Ilie Ceaușescu. Cu 10 zile înainte de evenimentul de la Oradea, el a adresat ministrului Apărării un virulent apel instigând la măsuri împotriva celor care “aduc prejudicii demnității și onoarei militare”.

Și totuși, în acest întreg context lamentabil Armata în uniformă nu a ezitat să-și exprime în mod clar și demn punctul de vedere. A făcut-o mai ales prin propriul trust de presă. Mă refer în principal la textul colonelului Florin Șperlea, redactor-şef al săptămânalului Armatei „Observatorul militar”: „Cred că gestul de a le interzice militarilor participarea la ceremonia reamplasării statuii ecvestre a Regelui Ferdinand a fost unul neinspirat” („Ferdinand sau Mihai Viteazul? Ferdinand și Mihai Viteazul!”, 30 mai 2019).

Din cele întâmplate la Oradea, dar și din modul cum ele au fost relatate public (nici nu e nevoie să mai spus cum), cel mai mult a avut de pierdut adevărul istoric. Românilor li s-a servit o diversiune spunând că cele două mari personalități ale istoriei lor pot fi puse în competiție – ba chiar într-o competiție litigioasă. Iar dacă diversiunea a reușit deplin, și eu cred că a reușit, Domnul muntean a fost perceput ca victimă, în timp ce Regele (sau în orice caz urmașii săi de azi, implicați la Oradea) a putut apărea antipatic.

Are cineva dubii privind intențiile ministrului PSD în acest caz? Nu cred. Au fost liberalii de bună credință? Mă îndoiesc. De ce? La Oradea totul putea fi făcut nu la repezeală, cu numai două zile înainte de și așa extrem de tensionatele euro-parlamentare din 24 mai. În condițiile date nu era previzibilă reacția ministrului Apărării? Și atunci? Atunci eu cred că se cuvin puse sub semnul întrebării și bunele intenții ale acestui partid. Care ce este în fond astăzi? Nu cumva e adevărat că, după ce s-a predat PDL-ului lui Traian Băsescu (cealaltă jumătate a FSN-ului originar), PNL-ul e în realitate mai mult PDL decât PNL?

În sfârșit cred că episodul Oradea poate să fie pentru Casa Regală o lecție cu suficiente învățăminte. (activenews.ro, 12 iunie 2019)

Maeștrii, articol publicat în anul 2019