Situațiunea (CXXVI)
Aminteam săptămâna trecută de Declarația celor 11 miniștri
de externe, între ei și cel român, de condamnare a agresiunilor Rusiei
împotriva Ucrainei, din urmă cu cinci ani. Dacă pe fondul lui documentul este
fără doar și poate riguros, în ce privește România unele enunțuri puteau fi
privite cu reținere. De exemplu: “Ucraina de astăzi este diferită în profunzime
de Ucraina de dinainte de 2014 şi nu a mai fost niciodată atât de aproape de
Europa şi valorile europene”. Or, ca români, nu putem să trecem cu vederea, de
exemplu, că, în 2018, conaționalilor noștri din Ucraina li s-a anulat dreptul
de a folosi limba maternă ca limbă regională. Un drept ce fusese câștigat prin
legea minorităților naționale, adoptată în 2012, în perioada președintelui
pro-rus Viktor Ianukovici. Legea a fost declarată neconstituțională de Curtea
Constituțională ucraineană în cadrul unor ședințe la care presa n-a avut acces.
Probleme există de asemenea și cu respectarea în beneficiul românilor din
Ucraina, sub toate aspectele, a principiului reciprocității – garantând aceleași
drepturi și libertăți de care se bucură ucrainenii din România. Și, în sfârșit,
un alt exemplu punctual, dintr-o listă destul de lungă, minoritatea ucraineană
din România este de drept reprezentată în Parlamentul nostru, în timp ce
reciproca e încă un vis frumos și îndepărtat. Desigur, calea rămâne și în
continuare solidaritatea cu Ucraina. Însă în același timp politicienii de la
București trebuie să iasă din comodele complezențele diplomatice în care se
complac de atâta timp și să-și invite omologii de la Kiev la reciprocitate, și
la o conduită care să respecte și nu doar să mimeze „valorile europene.”
*
De n-ar fi existat femeia să le dea viață, nu așa-i că academiile lumii n-ar
mai fi fost pline de bărbați?
*
În plină campanie electorală, Băsescu mănâncă unguri fripți. După ce,
președinte fiind, s-a pupat toată ziua în bot cu Orban și cu Tokes (căruia i-a
mai și dat cea mai înaltă distincție a statului – pe care succesorul Iohannis
s-a văzut nevoit să i-o retragă). În plus, vituperând împotriva ungurilor care
vituperează împotriva Trianonului, cel care a domnit un deceniu în interesul nu
se știe bine cui se dovedește în continuare incapabil să priceapă un lucru
elementar. Anume că nu cu declarații demagogice se servește „România Mare”, ci
– așa cum nota și colegul Mihai Șomănescu – cu viziune și patriotism.
*
D-lui comisar Frans Timmermans i-a dat SNSPA-ul distincția ca să nu i-o dea
direct SRI-ul.
*
Ca să mă marginalizeze cu orice preț, după 1990, Sistemul răului s-a pretat la
toate mizeriile posibile. Mulți ani, fără să bănuiesc măcar, am fost titular al
unui cazier judiciar pur și simplu fabricat. Un cazier știut numai de ce care
în ascuns, între ei chiar și foști colegi VIP de la Alianța Civică, mă
împiedicau să ocup o poziție publică sau alta (pentru guvernarea CDR fusesem
propus titular la Ministerul Apărării). Nu demult aflu, neoficial, că și în
seifurile SRI se găsește o făcătură. I-am scris directorului Serviciului
cerându-i să-mi spună dacă există sau nu un dosar pe numele meu. Deci: da, sau
nu? Mi s-a răspuns, securistic, că informația – da sau nu, repet – constituie
secret de stat. M-am adresat Justiției? Și ce credeți Domniile Voastre că fac
juriștii fostului general Dumbravă („Justiția este câmpul tactic al SRI”)? Se
apucă și amenință instanța de judecată! Cum așa? Uite-așa: “Vă rugăm să aveți
în vedere argumentele noastre” (niște aiureli ignare și sinistre, voi reveni
cândva), „care să vă fie utile în prevenirea oricărei greşeli în aplicarea
legii”. (activenews.ro, 18 martie 2019)
Situațiunea (CXXVI) , articol publicat în anul 2019
