De la sfârșitul săptămânii trecute, Regele Carol al II-lea își doarme și el
somnul de veci, întru nădejdea Învierii, în noua Catedrală regală de la Curtea
de Argeș. Cea mai succintă caracterizare făcută de tatăl său și de actuala
generație a Dinastiei vorbește despre el ca despre o “personalitate cu lumini
și umbre”. La pasivul vieții și domniei lui este trecut faptul că “s-a lăsat
copleşit nu o dată de slăbiciuni şi excese care au adus mult rău propriei
persoane, Familiei şi, mai ales, ţării”. În contul acestui pasiv, după ce s-au
căsătorit, Regele Mihai și Regina Ana nu l-au întâlnit niciodată. Asemeni și
fiicele lor. Regele Mihai nu a fost prezent la ceremonia din 2003, când
rămășițele pământești ale tatălui au fost aduse în țară. De la ceremoniile de
săptămâna trecută, a absentat actuala conducătoare a Casei Regale. Se prea
poate ca judecata istoriei în ce-l privește pe Carol al II-lea să nu fie
definitivă. În oricare dintre cazuri, însă, în cele arătate avem o dovadă în
plus a măsurii cu care Regele Mihai a înțeles să judece, atunci când a fost
cazul, pe unul sau altul dintre înaintașii sau urmașii săi. Iar fiica sa, Custodele
Coroanei, ne arată și în aceasta o deja salutară consecvență cu tatăl său.
*
E grea crucea pe care o duc? Mai grea decât cea pe care Dumnezeu Și-a jertfit
Fiul pentru păcatele mele?
*
Pezevenchiul revizionist Viktor Orban s-a înscris la catolici. Oare să fi avut
el vreo revelație de dogmă sau pur și simplu umblă în continuare după potcoave
de cai morți?
*
Nu știu cum o fi în alte orașe, însă în București e o lipsă extraordinar de
teribilă de toalete publice. În malluri, la coadă la bancomate, în stațiile de
autobuz și la metrou, și mai peste tot pe stradă, vezi fete tinere cu
picioarele încrucișate, abia rezistând să nu facă pe ele.
*
Prin ministrul său de externe, România s-a alăturat altor nouă omologi europeni
(și celui canadian) semnând o recentă declarație care a condamnat agresiunile
Rusiei împotriva Ucrainei. Centrat pe anexarea ilegală a Crimeii, documentul mi
s-a părut excelent fundamentat și, prin aceasta, lăsând șanse minime Moscovei
pentru un răspuns rațional. Prin criza declanșată în urmă cu cinci ani, și prin
cele ce i-au urmat, Putin a făcut, ca președinte, poate cel mai mare deserviciu
țării sale. Mă gândesc în primul rând la izolarea pe plan internațional și la
sancțiunile economice impuse Rusiei. Importantă mi s-a părut declarația celor
unsprezece și prin angajamentul ferm de a ține mereu în atenție cazul Crimeii,
și de a nu renunța niciodată la politica de nerecunoaştere a anexării ei. În
sfârșit, interesant cum din lista semnatarilor lipsesc două țări la care cred
că oricine s-ar fi așteptat să lipsească: Germania și Ungaria. Ni se pare încă
o dată că la Berlin și Budapesta principiul e același: dacă e bun pentru noi,
d-l Putin e bun și dacă anexează toate câte au anexat și Stalin și Hitler.
*
Radu Preda, directorul Institutului pentru investigarea crimele comunismului,
un intelectual căruia, pe drept, îi purtăm un anumit respect, a cam dat-o și el
în bară zilele trecute. Adică a făcut o
comparație care ar fi fost mult mai reușită dacă lipsea: „Ziua deținuților
politici anticomuniști e fel de importantă precum cea a Marii Uniri”.
*
Judecătoarea Bîrsan se plânge, pe drept, pentru răul care i-a fost făcut. Dar
n-am auzit-o cu un singur cuvânt de regret pentru răul pe care ea însăși și
colegii de la Secția pe care a condus-o la instanța supremă l-au făcut multor
oameni. Și știu pe pielea mea despre ce orori - nereparate vreodată - vorbesc.
Secția de contencios administrativ și fiscal a ICCJ a fost și ea una cheie în
sistemul odios al instituțiilor statului. Iar d-na Bîrsan, lucru important și
el, a fost numită la conducerea Secției în cauză de nimeni altul decât de
Băsescu, spre finalul primului an de prezidenție. (activenews.ro, 11
martie 2019)