Soros și noi: adevăr sau altceva?

Începând mai ales cu anul 2016, în România au fost aduse în mod repetat acuze grave cu privire la implicarea miliardarului și filantropului George Soros în politica din România. Principala teză a fost că organizațiile neguvernamentale, dar și diverse pesonalități, individual, au beneficiat de finanțări din partea lui Soros pentru susținerea guvernărilor Partidului Democrat (ulterior PDL) și a lui Traian Băsescu, respectiv pentru o atitudine cât mai critică, agresivă chiar, la adresa guvernărilor celeilalte jumătăți a FSN-ului originar – PSD.

Ca unul care de-a lungul anilor a lucrat în trei dintre organizațiile vizate și ele în câteva rânduri de criticile respective, cred că pot să aduc câteva lămuriri.

Înainte de toate, fondurile organizațiilor în cauză s-au constituit numai în parte, în pondere secundară, din granturi gestionate de fundații ale lui Soros. În al doilea rând, în anii în care știu bine despre ce a fost vorba, aceste fonduri au fost de un ajutor excepțional în câteva domenii care în România de după 1989 erau nu la pământ, ci sub pământ. Situația din penitenciare, de exemplu. După 1989, timp de aproape zece ani, am făcut multe zeci, poate sute, de vizite în aceste locuri, și am fost martor al transformării lor treptate din temnițe ale regimului inuman de până atunci în medii în care privarea de libertate nu mai era și nu mai este dublată de condiții pur și simplu distrugătoare ale ființei umane. Inițial respinse cu indignare, rapoartele de vizită ale APADOR-CH au devenit încet-încet instrumente cât se poate de utile pentru responsabilii sistemului și ai Ministerului Justiției în evaluarea și ameliorarea lucrurilor. Arhiva de rapoarte a Asociației poate fi pentru cei interesați un excelent documentar al evoluției situației din sistem. Aproape la fel au stat lucrurile și cu aresturile Poliției, dar și cu schimbarea mentalității (extrem de anevoioasă și aici) a personalului din acest sistem – precum și a mentalității polițiștilor în general în relațiile cu cetățenii, în restricționarea uzului de armă exclusiv la cazurile strict prevăzute de lege etc.

Apoi orfelinatele groazei ale fostului regim, o realitate care într-o mică măsură mai reverberează chiar și azi. Finanțările lui Soros au ajutat și aici foarte mult. Ele au susținut și continuă să susțină organizații (inclusiv Centrul de Resurse Juridice) ale căror activiști s-au bătut și încă se bat aproape eroic, ca pentru proprii copii, cu un sistem nu o dată refractar și insensibil până și la dramele unr copii ai nimănui, și de multe ori și cu grave dizabilități.

Accesul la justiție, dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare, accesul la informații și multe altele au fost de asemenea teme importante, acoperite în beneficiul cetățenilor de expertiza de la nivelul acestor organizații. CRJ și Institutul pentru Politici Publice au derulat nenumărate proiecte dedicate integrității și transparenței administrației publice. Și lista poate continua.

Desigur, este știută implicarea deschisă, inclusiv financiară, a lui Soros în politica SUA, țară al cărei cetățean este. Personal el a asumat și poziții publice vizând chestiuni politice dintr-o țară sau alta, inclusiv din țările unde susținea financiar organizații neguvernamentale – și cred că aici a greșit (făcându-și un deserviciu chiar și sieși și ideilor sale). Nu știu să fi făcut așa ceva și la noi. Cred că a greșit amestecându-se în politică și în alte țări. Dacă a făcut-o netransparent, cred că a greșit cu atât mai mult, ca unul care se revendică drept apărător și promotor al valorilor societății deschise.

În cei 26 de ani în care am activat în cadrul uneia sau alteia dintre cele trei ONG-uri, nimeni nu mi-a spus sau sugerat că într-o chestiune sau alta Soros sau altcineva dintre colaboratorii lui ar dori să ne situăm pe o poziție sau alta. Și nici n-am auzit vreodată vreun coleg să i se fi cerut așa ceva. Apropo, aduc aminte că în anii în care mai toată presa acuza că el are mari interese să se facă proiectul Roșia Montană, Fundația lui din România lupta să nu se facă. Și încă ceva: nu știu, și-mi pare tare suspect lucrul acesta, ca cineva din cei ce tot clamează pericolul Soros pentru democrația din România (ah, și ce mai democrație...) să fi semnalat vreodată celui în cauză măcar și numai ceea ce e cât de cât adevărat în povestea aceasta.

Anume, ca să dau doar două exemple, în 2004, spre finalul mandatului de președintă a APADOR al Monicăi Macovei, Asociația ajunsese să capete o orientare tot mai favorabilă PD și lui Traian Băsescu. Erau lunile în care viitorul președinte începuse să-și adjudece tot ce se putea adjudeca din zona intelectuală, ONG, mass-media etc (în acele luni am și plecat de la APADOR, iar de la Cotidianul am fost scos de gealații nou-înstăpâniți ai lui Sorin Ovidiu Vântu). În mod categoric, acest lucru a fost pe cât de evident atunci și în anii care au urmat, pe atât de contrar statutului unei organizații de drepturile omului.

Exact la fel, și în exact aceeași perioadă, s-a întâmplat și cu IPP; din același motiv am plecat și de aici (în octombrie 2004).

I-a sesizat vreodată cineva în toți anii aceia lui Soros asemenea lucruri? Nu cred. S-a pretins că unele ONG-uri ar fi primit finanțări de la Soros pentru a se implica în manifestații violente împotriva actualului Guvern PSD. Dețin serviciile de informații și instituțiile guvernamentale dovezi în sensul acesta? Dacă da, ce măsuri au luat? Dacă nu, cui și în ce scop folosesc asemenea dezinformări?

În sfârșit, în ce mă privește găsesc relevant și un episod din ianuarie-februarie 2010 (prima parte a mandatului doi al lui Băsescu), când CRJ (eram președinte al bordului) a fost supus unei evaluări stranii din partea OSI (structură de finanțare efectivă a Fundației Soros). Fără să aibă ce să semnaleze pe fondul activității bordului și CRJ, raportul de evaluare vorbește despre percepţia și riscul de „politizare” la nivelul bordului. Nici mai mult, nici mai puțin – și fără nicio explicație. Dar nici nu era nevoie de așa ceva de vreme ce era clar că observația mă viza. Fără să mă numească, dar și complet gratuit. Este adevărat, timp de mai bine de zece ani fusesem un critic constant, prin presă, a lui Băsescu și camarazilor lui (între care și Monica Macovei, după ce s-a încârdășit și pe față cu numiții); nu mai vorbesc că în 1997, la Guvern fiind (de unde am și zburat imediat), am fost cel care a inițiat verificările în afacerea Flota. Însă absolut niciodată, și sub nicio formă, n-am dus opiniile și opțiunile mele în bord ori în activitatea CRJ. E adevărat că în perioada în care ONG-urile se închinau una după alta lui Băsescu și alor lui, CRJ rămăsese una dintre puținele care n-o făceau. Dar asta mulțumită întregului bord și directorului executiv. Încât evaluarea, pe care am contestat-o în mod categoric și fundamentat, a rămas ceea ce fusese în realitate – o încercare de intimidare, indiscutabil politică. Ceea ce mi-a spus încă de atunci că nici vorbă ca o asemenea intervenție să fi venit de la Soros sau de la colaboratorii lui apropiați. Însă de unde, atunci? Fix de la interese politice din țară. Evaluatorul locului a fost Mona Nicoară, membră a APADOR, având soțul în bordul Asociației (o incompatibilitate de care s-ar fi jenat probabil până și Monica Macovei – și poate că și Băsescu însuși). Iar consultanți, fix lideri oengiști cu fix aceleași opțiuni politice cu Monica (APADOR, IPP, Agenția de Monitorizare a Presei, Liga Pro Europa șamd).

Așadar, față de toate acestea, până la o eventuală probă contrară – concretă și concludentă, iar nu bazată pe presupuneri și pe sofisme – nu pot să conchid decât că mi se pare prea puțin probabil ca Soros însuși să fi dorit politizarea ONG-urilor la a căror finanțare a contribuit și el. Iar dacă lucrurile stau așa, explicațiile sunt de căutat și în continuare tot pe aici, în mlaștina intereselor politice și aranjamentelor de tot felul, în oportunismul și lipsa de caracter a elitelor civice și intelectuale. (ActiveNews.ro, 28 ianuarie 2019)

Soros și noi: adevăr sau altceva?, articol publicat în anul 2019