Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Razboiul de lânga noi

Desi despre noua tragedie de la sud de Dunare nu mai sunt practic multe lucruri care sa nu se fi spus deja, as vrea totusi sa ma opresc foarte succint asupra a doua sau trei chestiuni. Mai întâi, lucrul cel mai important care s-a întâmplat pe aceasta tema la nivelul deciziei politice românesti mi se pare a fi acordul pe care Parlamentul l-a dat cererii NATO de a survola cu aparatele sale spatiul aerian al României. Cu toate ca nu este exclus sa nu produca niciodata efectele pentru care a fost solicitata, decizia legislativului reprezinta gestul cu cea mai mare greutate pe care România l-a facut pâna acum în parteneriatul ei cu NATO. Aici as vrea sa spun însa ca desi argumentul cel mai des invocat de parlamentarii care au votat "pentru" a fost acela al "interesului României pe termen lung", personal mi-as fi dorit ca macar parlamentarii CDR de Bucuresti, pe care eu i-am votat în noiembrie `96, sa decida atitudinea României înainte de toate în raport cu realitatea din tara vecina. Mi s-ar fi parut firesc ca votul alesilor mei sa fi fost mai ales o forma de protest fata de un regim politic care îsi alunga cetatenii, cu sutele de mii, din casele lor, si care, în plus, pune prin aceasta într-un pericol foarte grav si imediat stabilitatea si securitatea statelor din zona, inclusiv ale României. Indiferent ca o face – asa cum deocamdata nu stim foarte precis - dintr-o premeditare criminala greu de înteles sau doar din incapacitatea de a-si administra corespunzator "treburile interne". Din aceasta perspectiva este evident ca România are de aparat aici un interes cât se poate de imediat si de legitim. Si caruia, în plus, nimeni nu i-ar putea reprosa cinismul, asa cum unii s-au si grabit sa o faca, argumentînd ca este cinic sa invoci "interesele proprii pe termen lung" într-un moment atât de dramatic precum cel pe care îl traiesc în aceste zile vecinii nostri din sud.

La nivelul responsabililor guvernamentali de la Bucuresti, este de notat si atitudinea echilibrata si coerenta a presedintelui Constantinescu si a ministrului de Externe. Interventiile publice ale celor doi au avut darul de a pune într-o buna masura lucrurile la punct într-un moment în care ele riscau un anume derapaj, nu numai la nivelul opiniei publice, dar chiar si în interiorul clasei politice.

Cât priveste dezbaterile din presa, diversitatea punctelor de vedere si pasiunea – adesea intoleranta – cu care ele au fost sustinute sunt de departe elementul cel mai impresionant. Diversitatea judecatilor a fost atât de mare si pentru ca informatiile pe baza carora ele au fost facute au fost foarte diferite, provenind din surse foarte diferite. Desigur, în situatii de genul acesta partile angajate în conflict duc inclusiv un razboi mediatic foarte dur. Din pacate, însa, înca de la declansarea conflictului a fost practic imposibila instituirea unui sistem independent de observare a evenimentelor, fiind elemente care arata ca responsabilitatea acestui fapt revine exclusiv autoritatilor de la Belgrad. Ceea ce nu poate sa nu indice ca în tara vecina se întâmpla lucruri care trebuie ascunse opiniei publice.

Dezbaterile din presa, spuneam, au fost marcate uneori de o pasiune intoleranta si exclusivista. O parte a surprizelor a venit si dinspre cei care de-a lungul anilor au facut suficiente dovezi ca alteritatea si regulile dialogului le sunt sacrosante. Dar care astazi par a fi uitat ca nu poti dialoga folosind ca argument tonul ridicat sau acunzîndu-ti preopinentii de apartenenta la CIA sau KGB doar pentru ca refuza sa gândeasca asemeni tie. Riscurile unui asemenea comportament sunt cu atât mai serioase într-o vreme în care ura tinde sa altereze rationamentele, iar "cei care urasc" sunt pe cale sa ocupe si alte teritorii decât cele explorate în zilele din urma de H R Patapievici. (Aici mi se pare ca un lucru trebuie spus, chiar si numai din respect pentru adevar: Cotidianul este una dintre publicatiile care pe tema despre care vorbim a publicat, fara a cenzura nici macar cu o virgula, puncte de vedere dintre cele mai diferite.)

Cred ca libertatea de exprimare trebuie sa fie absoluta si atunci când în discutie este vorba despre conflictul din Iugoslavia si despre interventia NATO în tara vecina. Ideal ar fi ca aceia care vor sa-si spuna parerea despre aceste chestiuni sa o faca liberi nu doar de orice amenintare a Codului Penal, dar si de excesele incriminatorii ale preopinentilor lor. Daca ar putea exista vreo limitare, ea nu ar trebui sa tina decât de eventualele precautii pe care comentatorii si ziaristii însisi si le-ar impune în legatura cu demersurile proprii si cu consecintele lor. Din aceasta perspectiva, si numai din aceasta, cred, de pilda, ca ar fi de dorit ca unii din liderii de opinie prezenti în prim-planul dezbaterilor din ultimele saptamâni sa vada mai atent daca nu cumva prin greutatea cuvântului lor pot produce consecinte pe care ei însisi nu le doresc (si pe care astazi s-ar putea sa nici nu le întrezareasca). Mai precis, daca, de exemplu, telespectatorii care le asculta astazi comentariile nu ar putea cumva, ma gândesc, ca în cadrul unui eventual referendum sa voteze masiv, peste un an sau doi, tocmai împotriva aderarii României la NATO. Si prin aceasta chiar împotriva optiunii pe care liderii de opinie însisi si-o asuma astazi cvasiunanim în termenii cei mai lipsiti de echivoc. (Cotidianul, 3 mai 1999)


Razboiul de lânga noi, articol publicat in anul 1999