Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Tertium non datur

"Noi suntem altceva decât ce a fost pâna acum în politica româneasca. Nu suntem nici fosta, nici actuala Putere, suntem cu totul altceva. Noi suntem A treia cale". Acesta este de fapt singurul lucru de care se straduiesc sa ne convinga protagonistii recentelor framântari de pe scena politica de la Bucuresti. Si totusi, mie mi se pare ca ceea ce se întâmpla în aceste zile, sub aparenta unei dinamici spectaculoase, nu este în fond decât o abila operatie de imagine într-un mediu politic perfect ermetic si imuabil.

Este un adevar elementar ca în cei zece ani de când guverneaza tara, actuala clasa politica româneasca, practic neschimbata în toti acesti ani, a avut performante mai mult decât modeste. Din nefericire, însa, la fel de elementar e pe cale sa devina si adevarul ca în perspectiva alegerilor viitoare nici o schimbare semnificativa nu mai poate surveni. Iar lucrul acesta l-au înteles primii politicienii însisi. Ei îsi dau foarte bine seama ca se poate întâmpla sa schimbe un fotoliu cu altul (mai în fata sau mai în spatele scenei) însa în nici un caz nu pot fi scosi din scena. Pentru ca, oricât de nemultumit ar fi de ei, românii nu au pe altcineva pe cine sa aleaga. Si, la fel, oricât de mare ar fi absenteismul la alegerile din 2000 – si va fi cu siguranta foarte mare - fotoliile parlamentare, prezidentiale si ministeriale tot vor trebui ocupate pâna la unul. Asadar, politicienii nostri înteleg bine ca, în cazul în care se vor mai prezenta la alegeri, românii vor fi obiligati sa voteze tot cu cei care au condus pâna acum tara. (Fesenisti, taranisti, extremisti, moralisti, securisti – asa cum i-am vazut în zilele din urma, împreuna, la Palatul Cotroceni - din Piata Independentei...) Cu alte cuvinte, românii nu vor avea de ales decât între fosta si actuala Putere. Tertium non datur – A treia cale nu exista.

Am suficiente motive sa cred ca operatiunea de imagine despre care vorbesc a fost gândita pornind tocmai de la aceasta realitate, în care lipsa alternativei devine tot mai evidenta. Si care, peste anumite limite, ar putea sa puna în pericol chiar actualul status-quo politic si, o data cu el, si pe cei care au tot interesul sa-l mentina neatins. În atari conditii, strategia se impune de la sine: la urmatoarele alegeri oamenii trebuie facuti sa creada ca voteaza pe altcineva decât au tot votat în ultimii zece ani. Desi e limpede ca si aici baba Rada e tot una cu Rada baba... Pentru ca, la limita, de ce ar trebui sa credem, de exemplu, ca dupa ce îsi vor fi unit partidele, d-nii Melescanu si Cunescu vor deveni dintr-o data mai grozavi decât au fost din 90 încoace? Sau, la fel, de ce am crede ca, schimbându-si numele, partidul lui Varujan Vosganian "va milita cu toata hotarârea" (asa cum pâna acum, stim bine, n-a facut-o) "pentru introducerea moralitatii în viata politica româneasca". Ultimele saptamâni au adus si o înmultire a migrarilor de la un partid la altul. Personal marturisesc ca în faptul acesta – în multe privinte o specialitate pur româneasca – am dificultati serioase în a gasi si consecinte pozitive. Pentru ca mie unuia îmi este greu sa înteleg cum vor reusi respectivii politicieni, cu totii parlamentari sau fosti ministri, sa faca ce nu au facut pâna acum pur si simplu schimbînd – cei mai multi nici ei nu mai stiu a câta oara – partidul.

Si totusi, cu toate ca aparentele se încapatâneaza sa indice multa lipsa de sens în tot ceea ce se întâmpla, nu este exclus ca în subsoluri lucrurile sa urmeze, totusi, si o anumita logica. Nu cred, ca sa dau un singur exemplu, ca este cu totul întâmplator si în afara oricaror strategii electorale faptul ca printre principalii actori ai evenimentelor din ultimele saptamâni pot fi identificati trei dintre oamenii care de-a lungul anilor au fost – politic si nu numai – printre cei mai apropiati de presedintele Constantinescu: Bogdan Teodorescu, Cezar Corâci si Viorel Catarama. Cât despre Virgil Magureanu, celor care au uitat deja, le aduc aminte ca întelegerea pe care actualul presedinte a facut-o, în 1995, cu fostul director al SRI – în fapt al "fostei" Securitati, ca sa fim riguros exacti – este departe de a fi o simpla legenda.

P.S. Pornit cam de timpuriu, pesemne, în campania electorala, d-l Dan Pavel, a scris recent, hodoronc-tronc, ca bilantul presedintelui Constantinescu, la doi ani si jumatate de când a fost ales, este "impresionant". Curat impresionant chiar, am putea zice, de vreme ce ultimele sondaje de opinie ne arata constant ca trei sferturi dintre români nu mai au încredere în d-l presedinte.

Vorbind parca cuiva venit din alta lume, Dan Pavel nu are decât superlative: reusitele extraordinare ale presedintelui în ofensiva împotriva coruptiei, "pasii enormi" în aflarea adevarului despre revolutie si mineriade, munca "herculeana" a presedintelui pentru, curatarea administratiei "de securisti, de simpatizanti ai lui Magureanu (sic!) si de activisti peceristi" (aici doar sobrietatea încruntata a textului ne-a facut sa fim siguri ca n-a fost nici o aluzie ironica la trecutul politic al presedintelui însusi). "Presedintele a facut toate eforturile pentru urgentarea votarii Legii accesului la dosarele securitatii". (La chestia asta d-l Ticu-Dumitrescu trebuie sa fi cazut pe spate). N-a facut deloc "toate eforturile", d-le Pavel, sunteti într-o mare eroare. Desi era primul care si trebuia si putea-sa o faca. De ce n-a facut-o? Am raspunsul meu, pe care însa, fara sa vreau sa spun nimic altceva, ma abtin sa-l dau aici. "Presedintele a epurat armata de elementele securiste si de activistii comunisti" – iata doar unul dintre neadevarurile pe care, desi de buna credinta, Dan Pavel îl propaga fara sa-si dea seama de gravitatea lui. Daca ar fi avut curiozitatea sa verifice informatiile primite (de la Cotroceni, cum de altminteri si recunoaste) ar fi aflat de pilda ca multi activisti de partid (unii dintre ei chiar absolventi de Stefan Gheorghiu) si multi ofiteri de contrainfrormatii (Politia politica din armata) nu numai ca nu au fost epurati, dar au fost facuti generali si avansati în functii la care nici nu visau sub Ceausescu sau Ion lliescu. Am mai spus-o si o repet si aici: amânarea repetata a primirii României în NATO se explica si prin aceasta situatie din armata, despre care Dan Pavel scrie în termenii în care scrie.

Timp de sapte ani, am fost un critic consecvent al fostului presedinte Ion lliescu. Dupa 1996, l-am criticat si îl critic – nu la fel de consecvent, recunosc – si pe presedintele Constantinescu. (Si foarte bine fac ca îl critic, atâta timp cât gasesc ca am suficiente motive sa o fac. Important este sa o fac cu onestitate si buna credinta). Cu toate acestea, daca, si numai daca, asta ar fi cumva problema, nu as putea sa nu recunosc si eu ca o parte a reusitelor de dupa noiembrie 1996, atâtea câte au fost, contin în ele si priceperea si stradaniile lui Emil Constantinescu. De aici însa si pâna la a te lasa coplesit de emotia superlativelor – superlativele, reamintesc, sunt cele mai riscante – este un drum mult prea lung. Pe care, sincer sa fiu, eu unul nu ma asteptam deloc ca analistul obiectiv si exigent care este Dan Pavel sa-l parcurga cu atâta usurinta. (Cotidianul, 26 aprilie 1999)


Tertium non datur, articol publicat in anul 1999