*Dedic cele ce urmează numeroșilor
clerici care văd în d-l Andrei Pleșu un înduhovnicit, bașca un erudit și
moralist de top (între ei Părintele Iustin Marchiș, fost coleg cu el la secta
neo-marxistă GDS). Ayatolahul dilemelor și cremelor de zahăr ars, a dat la un
moment dat (31 august 2010) un interviu revistei 22, revistă vrând să
lămureasca ea o dată pentru totdeauna ce sunt ideologiile astea și ce vor ele
de fapt. Pentru că interlocutorul părea să nu fi pătruns adâncurile unui
expozeu ce deja amenința să-i epuizeze reportofonul, îl interpelează brutal pe
Ayatolah: Dacă ideologiile sunt periculoase, cum spuneți, ce-i de făcut, dvs
cum ați procedat cât ați fost în politică? Iar ce-a urmat a scuturat în
noapte,/ dintr-un cireș,/ mai multe lubenițe coapte: “Eu nu pot să acţionez
dacă nu ştiu exact ce vreau, dacă nu percep exact harta pe care urmează să mă
mişc, dacă nu am o imagine clară a ţintei şi a strategiei mele. Sunt născut în
zodia Fecioarei şi Fecioarele aşa sunt! Au nevoie de cristalinitate, de
limpezime, nu se pot mişca pe un fond de haos”.
*„În Studioul 4 al Televiziunii Române
Libere suntem anunțați că apa potabilă a fost contaminată cu viruși, care trag
din toate pozițiile.”
*Numai după ce mi-a apărut articolul
precedent am aflat că soția lui Paul Goma a ales să fie și ea, anterior, incinerată.
Creștin fiind, îmi pare rău de alegerea lor. Dar nu am dreptul s-o judec, ci,
dacă chiar sunt creștin, am datoria să mă rog pentru ei.
*Alegerile anticipate sunt atunci când
te pregătești de ele, vine Covidul iar tu PNL pici de fraier.
*Circulă zvonul că Streinu-Cercel ar fi
mai mult securist decât doctor. Hai că la ăsta și la Băsescu chiar nu mă
așteptam...
*TVR, această unealtă a răului din
zorii comunismului la zi, alege să fie și ea un megafon ce amplifică frica
profețind Apocalipsa.
*Nu UE trebuie să dispară, cum se cere
tot mai des, ci aceia care au adus-o aici, ideologii răului: Merkel, Macron
etc. După cumn nu România trebuie să dispară, ci aceia care au adus-o aici.
*Zilele trecute a fost ziua fostului
Principe Nicolae. Îi doresc, aici, ce însuși își dorește. Aș fi vrut să-i
adresez direct o urare. Din păcate, însă, nici până azi nu știu ca el să fi
avut un gând de regret pentru tulburarea ce a făcut-o, în clipe grele,
bunicului său, Familiei Regale, mamei sale înseși. Și chiar și celor care
credem cu tărie că România poate să aibă viitor numai redevenind Regat.
*Google, agentura globalismului
ideologic, a luat-o și el cu "Stai acasă!". Curând o va începe și
Facebook, ca lucrurile să fie și mai clare.
*Aha, deci de asta o apucaseră grijile de
deținuții cu pedepse până-n 7 ani pe Alina Gorghiu. Fostul amant Bogdan Olteanu
fix atâția are și el de făcut. Frumos, mironosiță perversă... Pentru că a
protestat împotriva colegei sale, Ludovic Orban are de la mine o bilă albă.
*De ceva timp am început să fac și
mătănii, însă cred c-o să mă las. C-am făcut deja vreo 50 iar pe covor niciun
semn că s-ar toci.
*Mai marii globalismului ideologic
privesc prost că SUA lui Trump nu doar le scapă de sub control dar mai sunt și
pe cale să aibă relații bune cu Rusia nesupusului Putin. Apropo, acum putem
înțelege perfect de ce democrații neo-marxiști ai lui Clinton-Obama au lansat
campania furibundă Russiagate din prezidențialele precedente. Cât ne privește
pe noi românii, bunele relații SUA-Rusia nu ne pot fi decât benefice dacă vom
trata cu seriozitate și lealitate asigurarea repetată a actualului Guvern de la
Washington că „România nu are un prieten mai bun decât SUA”.
*Dumnezeu ne spune răspicat că fără El
nu putem face nimic, nici măcar să respirăm o singură dată, iar unii rătăcesc
crezând că se pot păzi și vindeca de boli fără El. Despre directorii de
opiniune și șefimea Patriei nici nu mai vorbim... (activenews.ro, 6 aprilie
2020)
Zodia virusului și altele (VI) , articol publicat în anul 2020