Situațiunea (CXXXIV)
Când copiii ne mai și supără, trebuie
să știm că ei sunt sinteza, recapitularea noastră (a părinților), a bunicilor
și străbunicilor lor.
*
Observ că scandalul de la Oradea cu statuile lui Mihai Viteazul și Regelui
Ferdinand face victime și printre cei mai deschiși la minte. Care intră în
logica diversioniștilor și le fac jocul. Căci ce altceva înseamnă să-i opui pe
cei doi cu argumentul că unul a fost “aromân” iar celălalt neamț? Lucrul acesta
e important, sau faptul că istoria românilor i-a așezat pe amândoi acolo unde
li-i locul pentru faptele lor vrednice de cinstire veșnică? Oare celor atât de
neatenți nu le sună cunoscut partiturile diversioniștilor? Nu cumva de fiecare
dată când s-au văzut cu spatele la zid, ca azi, securiștii au recurse la
diversiuni naționaliste instigatoare la dezbinare? Nu cumva tot securiștii l-au
opus Regelui Mihai, în aceeași manieră nenorocită, pe Ion Antonescu? Chiar nu
ne mai amintim cum Băsescu (tartorul securiștilor din ultimii 15 ani) l-a
atacat infam pe Regele Mihai opunându-i-l falsificator pe Antonescu? Chiar să
nu fie evident pentru oricine că nimic nu-i neliniștește mai mult pe securiști
decât perspectiva ca România să redevină, prin monarhie, ceea ce a fost până
când înaintașii lor trădători au descălecat de pe tancurile sovietice?
*
“Cel ce a furat să nu mai fure, ci să muncească din greu, ca să aibă ce să-i
dea celui în nevoie” (Sfântul Apostol Pavel). Deci așa, iar nu dând din
furăciuni la săraci, la biserici ori călugărilor din Athos (vai lor!).
*
Sunt un simpatizant al Administrației Trump. Însă cred că ar fi o greșeală
atacarea Iranului – greșeală care înclin să cred că în cele din urmă nu va fi
făcută, totuși. Donald Trump nu-mi pare a fi, totuși, George Bush jr, și nu
cred că va repeta istoria cu Irakul (o catastrofă nu doar pentru Irak, dar și
pentru SUA și istoria ei contemporană). Lecția aventurii irakiene trebuie să
îndemne Washingtonul să documenteze amenințarea iraniană complet diferit de
comedia lui Bush, când „uriașul arsenal chimic al Bagdadului” a fost probat,
post-factum, la ONU, cu legendara fiolă a legendarului Colin Powell. Este reală
amenințarea iraniană? Ea se cere documentată în prealabil cât mai riguros, iar
soluția militară să rămână – cum altfel? – ultima opțiune. Până la care în
acest moment SUA par să fi recurs la prea puține altele. Tensiunile de azi
dintre SUA și Iran, spre deosebire de ce s-a întâmplat în episodul irakian, au
loc într-un context în care Washingtonul nu mai poate conta pe solidaritatea,
respectiv indiferența internațională din 2003. Lucrurile sunt prea bine știute
ca să mai fie nevoie să insist. Încât voi reaminti doar că azi Teheranul are un
susținător hotărât în Guvernul de la Beijing – care, cu ceva timp în urmă, a
atras atenția în termeni lipsiți de echivoc: „Vom apăra Iranul chiar dacă acest
lucru ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.” Desigur,
poziția Chinei nu trebuie privită ca o fatalitate, însă, în orice caz, mi se
pare obligatoriu ca dosarul iranian să-și găsească o rezolvare complet diferită
de cel irakian.
*
Cioloș, securistul de la poarta Doinei Cornea, l-a atacat pe Iohannis. 10 bile
albe lui Iohannis. E o diversiune? Îmi iau bilele înapoi și le dau la amândoi
în cap cu ele.
*
Ca și cum n-ar fi fost suficient șirul de ilegalități prin care Editura
Politică a fost „privatizată” (vorba vine) în beneficiul elitelor gedesiste,
succesoarea Editură Humanitas a mai și beneficiat de generoase reeșalonări ale
datoriilor către bugetul public și de scutiri de la plata penalizărilor în
valoare de aproape 250.000 euro. Și totuși, d-l Liiceanu (alias Apel către
lichele – co-făptaș cu d-l Pleșu, alias Minima moralia) nu are nicio problemă
să ceară despăgubiri de 100.000 de euro de la Evenimentul zilei și de la
ziaristul Victor Roncea. De ce? Pentru că au scris și despre această ispravă.
Ispravă care nu e doar amorală, ci și nelegală. Așa cum a fost găsită încă la
data faptelor de însăși Curtea de Conturi (împrejurare despre care a vorbit
nimeni altul decât cel care, din dispoziții politice ierarhice, a intervenit în
favoarea Humanitas: Dan Radu Rușanu). În sfârșit, ca să nu vă mai plictisesc,
Ordinul prin care ministrul Culturii Pleșu și colegii gedesiști au „privatizat”
Editura Politică se întemeiază – zice-se, în bătaie de joc – pe “HG nr 476/1990
privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii”, când de fapt
respectiva HG reglementează nici mai mult nici mai puțin decât „înfiinţarea
Întreprinderii de Acumulatori Bistriţa”. (activenews.ro, 20 mai 2019)
Situațiunea (CXXXIV) , articol publicat în anul 2019
