Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Dupa Cozia

Deruta, aceasta este starea care domina, dupa Cozia, societatea româneasca. Românii, care în politica au funciarmente cele mai multe certitudini, sunt acum descumpaniti. Investigatiile facute si prezentate de mai toate televiziunile pe timpul revoltei minerilor au consemnat primele un adevar indiscutabil si nefericit, acela ca România este din nou profund divizata.

Am observat dintotdeauna cu interes multimile din gari si din tribunale. Forfoteala din fiecare aceste doua locuri, desi aparent foarte asemanatoare, este în realitate destul de diferita. Membrii celor doua comunitati ad-hoc urmaresc, în primul caz, interese doar relativ diferite (voind sa plece, cei mai multi, cu trenuri diferite, dar si unii cu aceleasi trenuri), în timp ce la tribunal interesele celor din sali nu numai ca sunt întotdeauna absolut diferite (fiecare avînd procesul lui), dar, si, deseori, conflictuale (multi dintre ei fiind parti adverse în procesele pentru care au venit). România mi se pare astazi, socialmente vorbind, mai mult decât o gara, mi se pare o imensa sala de tribunal, în care orice comuniune de interese între justitiabilii grabiti si încruntati este absolut imposibila. Daca în momentul de fata în România este un lucru cu adevarat grav, acela este lipsa oricarei coeziuni sociale.

S-a ajuns aici din cauze venind, desigur, din toti cei noua ani de dupa revolutie, dar si din felul în care unii dintre responsabilii guvernamentali (si chiar si o parte a presei) au tratat evenimentele din 16-22 ianuarie curent. Dupa revolutie, atunci când s-a întâmplat sa nu-i învrajbeasca înadins pe români, politicienii nostri nici n-au încercat sa-i împace între ei. Daca opunîndu-i pe români maghiarilor ori pe mineri bucurestenilor, partidele noastre au mai obtinut fie si numai un procent în alegeri, raul facut celorlalti n-a mai contat. Politicianismul si coruptia demnitarilor, eternizarea privilegiilor si a impunitatii lor au facut ca românii sa nu mai creada în cei care-i conduc. (La sfârsitul saptamânii trecute presa a facut înca o radiografie a retelei de afaceri în care sunt implicati tot mai serios copiii d-lui Constantinescu.) Visul septenal al lui Ion Iliescu de a-i "reconcilia" pe români a esuat. În numai doi ani a esuat si d-l Constantinescu în angajamentul sau – imprudent si utopic – de a fi "un presedinte al tuturor românilor". În paranteza as vrea sa spun însa ca esecul celor doi presedinti nu mi se pare doar un esec personal; si nici macar în primul rând un esec personal. Nereusita lor este în realitate una imanenta institutiei pe care ei au reprezentat-o. Este convingerea mea ca în România niciodata un presedinte nu va putea fi cu adevarat mai presus de jocurile politice, si, prin urmare, nici un adevarat arbitru între fortele politice si un mediator credibil si eficient între stat si societate. Republica de la Ploiesti, de pilda, sau acel întreg univers în care a trait – si a luptat, si înca mai lupta si astazi – Agamita Dandanache, politicianul impartial ca tot românul, nu sunt nicicum o nascocire a lui Caragiale. Caragiale n-a facut decât sa încaseze onorarii grase scriind despre poporul sau...

Pacea sociala restabilita la Cozia este precara, iar ranile sunt greu de vindecat. Guvernantii au în continuare misiuni extrem de dificile. Reforma trebuie continuata. Lucrul acesta însa va fi imposibil sau infinit mai greu daca în continuare gestionarii reformei se vor dovedi incapabili sa comunice cu populatia. Presedintele si primul ministru au sa-si asume mai departe roluri cheie. Sunt voci justitiare, mai ales ale unora dintre camarazii lor de guvernare, care le cer sa taie si sa spânzure pe vinovatii de cele întâmplate în tara în aceasta luna. Fara sa se fi facut cercetarile administrative si judiciare necesare, se proclama tot felul de vinovatii. Se fac liste, se pronunta sentinte împotriva unor institutii întregi, se cere suprimarea unor publicatii si dizolvarea unor sindicate si partide. Sigur ca da, este nevoie ca lucrurile sa fie puse la punct – cu toata fermitatea, dar si în deplina legalitate – pentru ca în România sa nu mai fie posibil asa ceva. Atentie însa si ca nimeni sa nu poata aprinde cumva, imprudent sau rau intentionat, fitilul foarte scurt (fitil, fitilisti) al unei alte bombe care sa pulverizeze, cu consecinte fatale, linistea care abia începe sa cuprinda tara. În sfârsit, trebuie sa mai spun si ca îmi este greu sa înteleg de ce de peste Ocean, de la Casa Alba, s-a vazut (si a fost salutata) prestatia pe care presedintele si premierul Radu Vasile au avut-o în recentul conflict, iar la Bucuresti, cei doi aproape ca sunt pusi la zid de partidul d-lui Roman (si, aud, culmea, chiar si pe unii militanti civici) pentru ca fie s-au implicat prea mult, fie s-au implicat prea putin si n-au tras în mineri.

P.S. În prim-planul evenimentelor din luna aceasta s-a aflat si presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor. Nu ma voi opri aici asupra pledoariei pe care unii o fac pentru scoaterea PRM în afara legii (o pledoarie în care uneori locul argumentelor a fost luat de o retorica avântata). Vreau sa spun doar ca mie mi se pare ca este timpul ca liderul acestui partid sa înteleaga ca nu îsi mai poate îngadui comportamentul de pâna acum. Ultimele sondaje de opinie crediteaza PRM cu aproape o cincime din intentiile de vot. Într-o asemenea situatie, Corneliu Vadim Tudor nu mai este raspunzator doar pentru partidul si publicatiile sale, ci si pentru destinul atâtor oameni pe care i-a convins sa creada în el. Problemele lor, si ale celorlalti din tara aceasta, nu se rezolva cu proclamatii rasiste, cu discursuri antisemite si antimaghiare. Si nici încurajînd actiunile antidemocratice. Am întâlnit destui, dintre cei care se declara "hotarâti sa-l voteze pe Vadim", însa nici unul nu mi-a spus ca o va face din ura fata de maghiari, de evrei sau de Occident sau din dorul de Ceausescu. Cei mai multi cred ca "Vadim îi va scapa de hoti". (Reamintesc, sondajele de opinie arata constant ca PRM este perceput drept "cel mai putin corupt partid din România".) Unor asemenea asteptari ar fi bine sa poata raspunde PRM si liderul sau. Însa si acolo se poate ajunge numai respectînd legea, regulile democratice si ale unui comportament public civilizat.

P.P.S. Participarea presedintelui Curtii Constitutionale (organ al justitiei constitutionale, independent de toate celelalte autoritati statale) la lucrarile, de saptamâna trecuta ale CSAT (organ apartinînd puterii executive) si motivarea data de d-l Constantinescu acestui fapt ("L-am invitat pe presedintele Curtii Constitutionale pentru a încadra juridic informatiile obtinute") ma fac sa cred ca uneori d-l Constantinescu nu este numai prost consiliat, ci pur si simplu sabotat. Convocarea la Cotroceni a d-lui Lucian Mihai este nu doar neconstitutionala si absolut rizibila prin motivarea ei dar ea permite sa se puna sub semnul întrebari însesi impartialitatea si independenta Curtii (inclusiv în eventualitatea în care, apropo, aceasta ar lua în discutie scoaterea PRM în afara legii). (Cotidianul, 1 februarie 1999)


Dupa Cozia, articol publicat in anul 1999