Situațiunea (CI)
Pe timpul procesului torționarului
Vișinescu, în 2015, am putut afla că statul nostru „post-comunist” ține în
continuare secretizate, încă din perioada stalinistă, reglementări ale
sistemului penitenciar. În aceste condiții, vă dați seama cam dosește același
stat privitor la reglementările Securității criminale? În 1986, ofițer de
comandă fiind, și aflat de câțiva ani în colimatorul Securității (după ce
însuși comandantul unității, celebrul Gheorghe Carp, mă acuzase în public de
atitudine dușmănoasă la adresa Partidului), eram deja tras pe linie moartă la
serviciul de aprovizionare cu carburanți. La un moment dat o subunitate
raportează o lipsă de câteva zeci de litri de motorină, pe care o „compensez”
cu cantitatea corespunzătoare din depozitul unității. Turnătorii își fac treaba
iar ceistul, căpitanul Marian David, îmi cere a doua zi să scriu cum a fost (a
făcut-o în aceeași zi și șeful ierarhic). Din acel moment (de fapt mai ales din
acel moment) și până în decembrie 1989, el, și mai apoi toți CI-știi de pe unde
am fost pe rând aruncat, au făcut toate presiunile posibile să le dau măcar o
declarație despre vreun “comentariu politic neprincipial” al vreunui coleg.
Răspunsul a fost de fiecare dată un refuz explicit. Ceea ce, evident, mi-a
atras toate persecuțiile posibile și imposibile, și o „carieră militară” făcută
praf. În toți acei ani am fost absolut convins că insistența securiștilor de a
obține de la mine măcar o turnătorie politică avea de departe ca principal scop
să murdărească un om despre ale cărui atitudini ostile regimului mărturiseau tocmai
arhivele lor. Iar tot ce am văzut după 1990 m-a întărit în convingerea că o
asemenea intenție nu avea cum să mă vizeze numai pe mine, ci venea cu siguranță
dintr-o stategie inclusă în reglementările Securității de fostul regim, și
ascunse bine și azi de statul nostru “post-comunist”. Încât nu-mi mai rămân
decât aceste întrebări: Mai avem noi istorici, cercetători și intelectuali
interesați de istoria crimele comunismului? Mai există CNSAS? Asta e
„decomunizare”? Denazificarea tot așa s-a făcut?
(Notă ulterioară, ianuarie 2020:
De la un fost ofițer al Direcției Generale de Informații a Apărării, DGIA, cunosc
că, în dosarul întocmit de fosta Direcție de Contrainformații Militare, despre „compensarea”
carburantului lipsă se susține că eu l-aș fi informat pe căpitanul CI-ist David,
ceea ce, dacă este adevărat, constituie un fals evident.)
*
22 iunie 2011, Traian Băsescu despre Regele Mihai: "A fost un trădător, o
slugă la ruși". 9 mai 2014, Gabriel Liiceanu despre Traian Băsescu:
"Ați fost la înălțimea exigențelor unei bune părți a intelectualității din
țara asta."
*
GDS-ul și foaia sa, așa
zisa revistă 22 – înființate ambele de marele patriot Silviu Brucan, și duse
mai departe de încă și mai patrioții Liiceanu și camarazii lui – au făcut nu
demult încă o demonstrație dintre acelea ce nici nu se mai cer făcute.
„Pericolul unirii cu Republica Moldova”, asupra acestuia avertizează
intelighenția din Calea Victoriei 120. Iar asta într-un moment în care
revenirea Basarabiei în granițele din care a fost smulsă de Hitler și Stalin
pare mai realizabilă ca nicicând iar liderii de la Kremlin, așadar până și ei,
au decența să nu vorbească în termenii ororii.
*
Crezusem că pe internet a fost o
diversiune interogația publică, tendențioasă, a președintelui Iohannis în
sensul că Guvernul n-ar mai avea bani de salarii și pensii. Ei bine, n-a fost
deloc cum crezusem eu, d-l Iohannis chiar făcuse ce spun, luna trecută, pe 22
mai. Ce consecințe au pentru o țară asemenea poziții ale șefului statului, în
primul rând în planul ratingului financiar internațional? Foarte grave,
bineînțeles. În urmă cu puțin timp d-l Iohannis a mai expus România în plan
internațional și cu declarația aiuritoare despre "înțelegerile cu
evreii" ale lui Liviu Dragnea. Încep deja să cred că președintele nostru
are momente în care e pur și simplu iresponsabil (Revista Timișoara, 8 iunie
2018).
Situațiunea (CI) , articol publicat în anul 2018
