Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Presa si angoasele presedintelui

Alergia la presa a presedintelui Constantinescu începe sa ia forme care pe mine ma îngrijoreaza. În luna iunie sau iulie a anului trecut, doua publicatii românesti au scris ca ofiterul Pierre Malahude, reprezentantul în România al Oficiului francez antidrog, s-ar afla în posesia unor date "extrem de importante ", potrivit carora "înalte personalitati publice din România" sunt implicate în traficul de droguri. Pe 21 decembrie 1998, ofiterul francez moare (de infarct miocardic, potrivit versiunii oficiale) la Spitalul Universitar din Bucuresti. Doua zile mai târziu, ziaristii de la Cotidianul afla de decesul lui Malahude. Bazându-se pe "istoricul" cazului si pe propriile investigatii, ei scriu ca decesul li se pare "misterios" si ca nu exclud posibilitatea ca unele din autoritatile române sa urmareasca "musamalizarea" lui.

Speculatiile ziaristilor primesc, la scurt timp, doua replici. Prima, de la Ambasada Frantei la Bucuresti, un text neutru (si, evident, foarte civilizat), care, în numai doua sau trei fraze, a spus ce era de spus, anume ca Pierre Malahude a murit într-adevar de infarct si ca nu a avut cunostinta de vreo afacere cu stupefiante, "precum cea evocata de presa". A doua reactie a venit, sub forma unui comunicat de presa, din partea Presedintiei. Asupra ei ma voi opri în continuare.

Textul, din care o sa reproduc imediat câteva pasaje, este un exemplu tipic de ce nu ar trebui sa faca într-o democratie o institutie publica de importanta celei pe care o reprezinta Emil Constantinescu. Ziaristii de la Cotidianul "ataca în mod nepermis autoritatea si credibilitatea Politiei si Justitiei" si "aduc grave atingeri sigurantei nationale" – se spune în comunicatul de la Cotroceni. Asadar, presa ataca în mod nepermis si aduce grave atingeri... Iata retorica de azi a d-lui presedinte! Cât a fost în opozitie, nimeni, dar absolut nimeni, nu l-a auzit pe d-l Constantinescu sa reproseze presei ca a atacat nepermis si ca a adus atingeri grave. Seful statului inculpa niste ziaristi, în public si în termenii cei mai oficiali cu putinta, pentru o fapta pe care legea penala o sanctioneaza – la noi si aiurea – cu toata severitatea. Daca consilierii de la Cotroceni vor avea curiozitatea sa vada care sunt faptele pe care legea le considera de natura sa afecteze siguranta nationala, îsi vor da seama la ce gafa serioasa l-au împins pe seful statului.

Presedintele se arata dintr-o data foarte preocupat si de credibilitatea Justitiei, uitînd, probabil, ca în urma cu numai câteva saptamâni el însusi ne vorbea despre coruptia si mentalitatea comunista a magistratilor. (Încep sa ma tem ca tot mai desele inconsecvente ale presedintelui ar putea sa vina din ceva mult mai grav decât din deficiente de memorie sau de rationament.) Comunicatul prezidential, ca orice comunicat bine scris, are si un apogeu: prin ceea ce au facut, ziaristii Cotidianului "au calomniat statul român" si, prin urmare, "au a raspunde în fata Justitiei." Statul român a fost calomniat... Poate oare sa imagineze cineva - filolog, jurist sau oricare alt sef de stat - o formula mai ridicola ca asta? Cât despre amenintarea cu tribunalul, as vrea sa spun doua lucruri. Primul, ca peste tot în lumea civilizata statele ocrotesc libertatea de exprimare ca pe o valoare suprema. Practica de zi cu zi si jurisprudenta acestor state au consacrat de mult principiul ca în cazul autoritatilor publice si al politicienilor limitele libertatii de exprimare sunt considerabil mai largi, între ele fiind admise chiar informatiile care "deranjeaza, socheaza sau ofenseaza". Acolo, regulile acestea sunt considerate "fundamentale pentru existenta oricarei societati democratice". În sfârsit, pentru ca asemenea argumente ar putea sa nu-l convinga deloc pe d-l Constantinescu, as vrea sa mai spun un lucru, extrem de banal. Fara "libertatea cuvântului" - care astazi îi provoaca, iata, atâtea angoase – d-l Constantinescu nu ar fi ajuns sa ocupe vreodata cea mai importanta si mai onoranta dintre demnitatile statului român.

Cu fiecare dintre multele condamnari pe care ziaristii din tara lui le-au suferit dupa 1996, presedintele ar fi trebuit sa devina mai trist si mai smerit. Petru ca aceste condamnari au înfrânt nu o libertate abstracta, nu o lozinca, ci o libertate cât se poate de concreta: aceea platita acum noua ani cu viata a sute de tineri. (Cotidianul, 4 ianuarie 1999)


Presa si angoasele presedintelui, articol publicat in anul 1999