Încep
să fie semne că, în sfârșit, lucrurile ar putea să se miște în Justiție. Locul
membrilor actualului CSM, confiscat pur și simplu de Sistem, în timpul
mandatului fostului prezident și al Curții Constituționale controlate de el,
este luat de magistrați ce par să garanteze că așa ceva nu va mai fi posibil.
Ne amintim cum Consiliul Superior al Magistraturii nu numai că nu a fost
“garantul independenţei Justiţiei” dar a și făcut mai tot ce s-a putut
împotriva acestui rol fundamental al său. Se poate spera, așadar, că
magistrații vor continua să trimită în forul lor suprem oameni asemeni
judecătoarei Gabriela Bltag. La instanța supremă, apoi, cam aceeași
semnificație găsesc că o are venirea altui om necontrolat de Sistem,
judecătoarea Cristina Tarcea, în locul incalificabilei Livia Stanciu; că veni
vorba, rămâne ca d-l Johannis, care îmi pare a fi, totuși, altceva decât
predecesorul său, să explice cândva desemnarea numitei ca judecător la Curtea
Constituțională. În sfârșit, deși încă foarte circumspect, aș împărtăși măcar
pe jumătate optimismul lui Cornel Nistrorescu în privința ultimilor evoluții de
la Direcția Națională Anticorupție. Cu speranța că în cele din urmă Laura
Codruța Kövesi va merge până la capăt și cu cercetările privind nelegiuirile
patronate de fostul prezident și guvernarea lui. / Ce să-ți spun, d-l Tăriceanu
mai pur decât Duhul Sfânt... Fiul al tatălui său, liberalul pârât s-a scandalizat
că niște colegii ai săi l-au invitat pe Mike Tyson să-i viziteze la una din
ședințele Camerei. “Sunt mari sportivi care în viaţa privată au avut un
comportament ireproşabil şi îi prefer pe aceia”, a protestat oficial șeful
Senatului. Dar dvs și destui alți atâția colegi parlamentari, sunteti chiar așa
"ireproșabili", d-le Tăriceanu? Câți dintre dvs aveți dosare penale – și nu pe chestii d-astea, de „viață
privată”, cum cârtiți ca un iezuit? Dvs, personal, vreți să vă aduc eu aminte
de perioada în care ați fost ministru al Industriei și comerțului în Guvernul
Ciorbea? De casa luată cu japca în 1993? De SAFI-Catarama&Co? Și, apoi,
ce-i aia cu "viața privată" la un sportiv? Dvs, al doilea om în stat,
mai știți cumva la a câta “căsătorie” sunteți? Știți ceva, n-ați vrea să ne mai
scutiți, totuși, din când în când, cu ifosele dvs? / Interesant ce se întâmplă
în America. Fusesem aproape sigur că d-na Clinton se va instala în Biroul Oval
(căruia mă așteptam ca, în amintirea ghidușiilor de pe-acolo ale soțului, să-i
facă și o sfeștanie riguros canonică). Nu știu de ce dar prevedeam că vom
asista și peste Ocean la ceea ce ne-am cam plictisit să vedem prin Europa. Unde
de vreo două decenii democrația a tot fost salvată, nu-i așa, de „primejdia
extremismului” și prin aceasta – slavă Domnului – și de la “sinucidere” (apud
Alianța Civică, decembrie 2000). Pe noi Ilescu ne-a salvat de Vadim, Băsescu,
oarecum și el, de același căpcăun, pe francezi nu mai știu cine de Le Pen, pe
austrieci, tot așa, nu știu cine de Haider. Ba draguții de habsburgi duc lupte
grele și azi, de vreo jumătate de an, anulând o dată prezidențialele și
apoi amânându-le sine die pe motiv că –
să vezi drăcie! – “plicurile folosite la votul prin corespondență se
desigilează foarte ușor” (ministrul de Interne mai avea să recunosască deschis
că scrutinul va fi amânat până va ieși cine trebuie). Așa că, repet, cu
experiența noastră în minte eram destul de sigur că americanii ne vor călca pe
urme. M-am înșelat. Și vom trăi și vom vedea ce va urma. Cel mai interesant
este să vedem dacă noul președinte este sau nu, și el, “om al Sistemului” –
Sistem care, și în America, a cam adus democrația și statul de drept pe buza
prăpastiei. Iar dacă d-l Trump nu este cumva ce spun, atunci cred că ne
așteaptă vremuri interesante. Dacă nu cumva chiar prea interesante… Privind și
acum la carnavalul electoral american, cu deznodământul lui cu tot, am avut
aceeași dificultate să înțeleg de unde le vine politicienilor americani
siguranța infailibilității lor și convingerea că deasupra lor, mai ales a
președintelui lor (“cel mai puternic om din lume!”) nu mai este nimeni. Ni se
spune aproape la nesfârșit că poporul american (și e aproape tragic că poporul
însuși crede asta) e “un popor credincios”. Or un asemenea enunț, ca să mă
refer numai la asta, nu poate fi decât fals în cazul unei națiuni care s-a
format cum s-a format iar în contemporaneitate a dus războaiele pe care le-a
dus și a făcut crimele pe care le-a făcut. Ca să glumesc, dar numai pe
jumătate, a fi credincios nu înseamnă doar să-l invoci pe Dumnezeu pe propriile
bancnote ori în extazul orgasmului (tulburătorul Oh my God, Oh my God...). Și,
în cam aceeași notă, doar vreo 1% dintre cei chestionabili să știe că uriașul
pe care micuțul David l-a răpus cu praștia sa nu e Guliver, ci cu totul
altcineva. Iată de ce cred că pentru a reuși să schimbe cu adevărat lucrurile –
ceea ce altminteri îmi doresc și le doresc cu adevărat noilor conducători ai
Americii – e nevoie inclusiv de o privire lucidă asupra a ceea ce ei sunt cu
adevărat, sau mai bine spus asupra a ceea ce ei ar trebui să fie cu adevărat ca
lideri ai cele mai mari puteri a lumii. Ai unei națiuni care se declară
creștină în proporție de aproape 75% – ceea ce eu cred sincer, insist, că nu e
decât o gravă și păguboasă închipuire. Nu pot ca, între multe altele, să nu mă
gândesc cât de imperativă ar fi o catehizare intensivă a noilor lideri de la
Washington DC. “Și din nou a intrat
Pilat în pretoriu și i-a zis lui Iisus: <De unde ești Tu?>. Dar Iisus nu
i-a răspuns. Atunci Pilat i-a zis: <Mie nu-mi vorbești? Nu știi că putere am
să Te eliberez și putere am să Te răstignesc?> Iisus a răspuns: <N-ai
avea nici o putere asupra Mea dacă nu ți-ar fi fost dată ție de sus>.” Poate
să existe cumva vreun om rezonabil care să-și închipuie că cineva asemeni d-lui
Trump și camarazilor săi au citit vreodată acest verset – și că ar fi ei
capabili să-l înțeleagă? / O distinsă doamnă, fostă deputat, fostă pe la
feseniști, pe la liberali și pe la nici ea, drăguța, nu mai știe pe la cine, a
propus în urmă cu ceva timp un test de limba română pentru candidaţii la
Parlament. Acuma, știind eu bine cam ce și cum e prin politica noastră, mă
intreb dacă nu cumva doamna în cauză va fi propus de fapt un test de limbă pur
și simplu. / Să vezi și să nu crezi... Când prin presă mai totul se năruie,
Cotidianul reapare tipărit. După ce Vântu și umoriștii obscuri de la Academia
Cațavencu, altminteri niște cleptomani de aceeași teapă cu el, l-au îngropat
atât de adânc că nimeni nu mai trăgea nădejde să fie adus la viață. Apropo de
numiții, doamna Kövesi, ca să le închideți o dată pentru totdeauna gura celor
ce vă pizmuiesc că sunteți mai decorată decât Stalin și Jukov la un loc, n-ați
putea, vă rog frumos, să vă ocupați puțin și de isprăvile Fundației Anonimul?
E-adevărat că erați cam tinerică la vremea aceea, dar vă jur că merită puțină
osteneală. (Cotidianul,
ediția printată, 21 noiembrie 2016; cotidianul.ro, 20 noiembrie 2016)
Situaţiunea (LXXVI), articol publicat in anul 2016