Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Ce ne (mai) lipseste

Peste nici un an si jumatate vom "sarbatori" împlinirea a 15 ani de la "revolutia anticomunista din decembrie 1989". Privind în urma, putine lucruri par mai fascinante ca felul coplesitor în care destinul "post-comunist" al României a fost dominat de oamenii fostului regim: de la Ion Iliescu pâna la multimea de securisti din politica, din institutii si afaceri, si de la Silviu Brucan pâna la "lupii tineri", profesori de "Stefan Gheorghiu" ori propagandistii din presa comunista a lui Ceausescu.

Sigur ca da, România nu este un caz singular printre fostele tari socialiste, chiar daca situatia de la noi este sensibil mai proasta decât în cele mai multe dintre cazuri. Însa cazul României nu putea sa conteze decât într-o mare masura în initiativa recenta a Partidului Popular European de a propune Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei o rezolutie pentru condamnarea totalitarismului comunist.

Proiectul de rezolutie cheama statele membre ale CE care au suportat regimuri comuniste "sa creeze comitete nationale pentru a investiga violarile drepturilor omului comise în timpul regimurilor comuniste si sa raporteze despre acestea". Nu stiu ce sanse are azi initiativa popularilor europeni, însa daca în cele din urma ea va reusi, iar statele vor fi obligate sa se conformeze unei asemenea rezolutii, ma întreb cum vom raspunde noi unei asemenea solicitari. Mai este cineva la noi interesat – vorbesc mai ales despre "elite" – de clarificarea raului pe care comunismul l-a facut României? Mai este la noi "anticomunismul" – printre "elite", insist - altceva decât o tema "depasita" si, uneori, "non-profit"?

Si nu ma gândesc la d-nii Iliescu si Nastase sau la Theodor Stolojan, urmasul Bratienilor. Ma gândesc si ma uit la ce fac intelectualii nostri declarati anticomunisti. Renuntarea lor, a "dizidentilor" si "rezistentilor prin cultura" pare definitiva. Paul Goma e tot în Franta, si tot un paria. Despre partidul lui Maniu si Coposu se poate banui, din punctul acesta de vedere orice, chiar si ca s-a dizolvat. Un simpozion "anticomunist" tinut o data la un de Academia Civica este în mod sigur foarte necesar, dar daca în planul atitudinii civice si politice el nu are urmari, în mod sigur lucrul acesta este insuficient. Resursele generoase la dispozitia Fundatiei Academia Civica, mai ales alocatii de la Guvern, de ordinul zecilor de miliarde de lei, par sa nu fi adus pâna acum beneficii pe masura.

De un timp ma uit la ce se întâmpla în presa. Ce vad mi se pare dezolant. D-l Babiuc, profesor multi ani la "Stefan Gheorghiu", a ajuns unul dintre extrem de rarii "apostoli anticomunisti" (de la un timp d-l Babiuc se bate prin ziare si cu coruptia - ca spirit si concept, evident, pentru că altminteri, stim bine, ar trebui sa înceapa cu dânsul si sa-si faca hara-kiri). Apropo de d-l Babiuc, actualul sau succesor la conducerea Armatei este o persoana despre care exista indicii ca a fost ofiter al Securitatii. Reamintesc ca fostul diplomat Raceanu, condamnat la moarte de Ceausescu, l-a indicat pe d-l Paşcu drept ofiter acoperit al DIE, alaturi de alte nume, legate, înainte de 1989, de Asociatia de Drept si Relatii Internationale si de Institutul de Economie Mondiala (de IEM sunt legate de asemenea numele d-lor Babiuc si Mugur Isarescu). Faptul ca Armata este condusa de un ministru despre care exista date ca a fost ofiter de Securitate, ca în universitatile publice se întâmpla cam acelasi lucru (amintesc cazul d-lui Secares, rectorul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative-SNSPA, despre care presa scrie de multi ani ca a fost ofiter de Securitate), faptul acesta, spun, are semnificatiile sale nu doar cu privire la statutul actual al unor institutii atât de importante precum Scoala si Armata, dar si în ce priveste continuitatea fostului regim la nivelul societatii românesti.

Aceasta continuitate înseamna înainte de orice continuitatea oamenilor, a mentalitatilor si intereselor lor. "Politologi" ca Silviu Brucan au vârât în mintile oamenilor un cliseu pe cât de neadevarat si fraudulos pe atât de grav prin consecinte: "Comunismul nu mai este un pericol pentru ca, iata, fostii comunisti au devenit capitalisti de succes". Dovada că tezele lui Brucan si ale discipolilor lui sunt falsul cel mai patent si mai rau intentionat o avem înainte de orice în colapsul din economie, în coruptia si saracia generalizate astazi.

Altundeva decât unde suntem astazi nici nu aveam cum sa ajungem. Iar asta pentru că "setul de valori" al celor la care m-am referit nu putea fi altul decât cel al Sistemului care i-a format: falsul, coruptia si solidaritatea de casta, dispretul fata de valori si criterii. Anticomunismul – dar în egala masura si antinazismul ori antifascismul - nu ar trebui privit nici azi, deci, ca o oricare alta optiune politica, motivata etic sau în nu stiu ce mod abstract, ci pur si simplu ca o alegere între bine si rau la scara istoriei. (Cotidianul, 26 iulie 2003 si New York Magazin)


Ce ne (mai) lipseste, articol publicat in anul 2003