Sondajele de opinie din ultimul timp par sa indice o tendinta usor crescatoare a popularitatii PNTCD. Faptul acesta se întâmpla în pofida ultimei crize prin care partidul a trecut, aceea generata de fostii ministri Remus Opris si Dudu Ionescu. Cum se stie, gruparea celor doi a dat un ultimatum public conducerii propriului partid, somînd-o sa opereze un numar de "reforme interne" si sa se implice în "unificarea fortelor crestin-democrate din România". (Remus Opris si Dudu Ionescu sunt doi dintre liderii tineri cu merite necontestabile în evolutia PNTCD de dupa 1990.) Desigur, partidul are în continuare nevoie de "reforme interne". Dezirabila este, la fel, si unificarea "fortelor crestin-democrate". Aici m-as desparti, însa, de cei care cer ca lucrul acesta sa se întâmple "chiar si prin disparitia PNTCD". În perceptia mea, tema existentei în continuare a acestui partid constituie o veritabila hârtie de turnesol, apta sa indice aproape fara greseala unde avem de-a face cu bune intentii si unde nu.
Solicitarile d-lor Opris si Ionescu mi se par si mie, deci, suficient de pertinente pentru ca partidul sa le dea toata atentia. Însa modul în care ele au fost formulate, urmarind parca sa produca înca o criza în partid, nu poate fi acceptat, si cred ca conducerea partidului a procedat bine sanctionîndu-l. În rest, mai ramâne de vazut daca lunile urmatoare or sa confirme presupunerea ca noul scandal din PNTCD, caruia d-nii Opris si Ionescu i-au facut o ampla publicitate inclusiv la nivelul crestin-democratiei europene, s-a vrut si un gest în beneficiul Actiunii Populare a fostului presedinte Constantinescu - dusman de moarte, mai nou, al partidului lui Maniu si Coposu. Apropo, în volumele de "memorii" scoase în urma cu un an, fostul presedinte a scris despre fostul fruntas taranist Vasile Lupu ca "a avut misiunea sa distruga PNTCD din interior", pentru ca acum exact doua saptamâni Actiunea Populara a d-lui Constantinescu sa fuzioneze cu Partidul Popular Crestin condus de Vasile Lupu. Spune asta ceva, ma întreb, despre adevaratele sentimente ale d-lui Constantinescu fata de partidul lui Maniu si Coposu? În orice caz, putine lucruri îmi par azi mai triste decât dezbinarea dintre taranisti si Emil Constantinescu.
Apropierea alegerilor din 2004 pune PNTCD probleme pe care alte partide nu le au. Mai întâi, problema reintrarii în Parlament. Apoi, a eventualelor aliante ante sau/si post-electorale. Experienta de la guvernare ar trebui sa constituie pentru conducerea partidului una din lectiile cele mai pline de învataminte din punctul acesta de vedere. Daca în perioada urmatoare nu se va întâmpla nimic spectaculos (si avem destule motive sa credem ca nu se va întâmpla), politica de aliante a partidului nu poate sa ia în calcul alti parteneri decât pe cei din anii de la guvernare - PD, PNL si UDMR. În atari conditii, actuala conducere taranista ar avea de evitat destule din greselile din anii la care ma refer. Daca guvernarea pe care a girat-o ca partid majoritar s-a încheiat cu rezultate mai mult decât modeste, principala responsabilitate revine, indiscutabil, PNTCD-ului însusi. Însa o analiza obiectiva a perioadei respective nu poate sa eludeze, între altele, solidaritatea mai mult decât precara (ca sa nu spun mai mult) cu care PNTCD s-a confruntat mai ales din partea PD si PNL. Sau lipsa oricarei determinari, deloc întâmplatoare, din partea acelorasi partide de a duce la îndeplinire, chiar si numai în parte, angajamentele privind lupta împotriva coruptiei, asumate ca o prioritate a prioritatilor prin programul de guvernare.
Prin urmare, daca îsi propune sa devina, mai devreme sau mai târziu, o alternativa viabila la ceea ce exista astazi în politica noastra, cred că partidul d-lui Ciorbea ar face bine daca ar gândi anii viitori mai ales ca un timp al reconstructiei si consolidarii proprii si mai putin ca unul susceptibil sa-i aduca o alta ocazie de a participa la guvernare. Iar asta indiferent de cât oportunism (nu neaparat condamnabil aici) însumeaza membrii sai, lideri sau simpli cotizanti.
Importanta ramâne si deschiderea partidului - pâna acum probata înca insuficient - catre cei care ar putea sa-i întareasca rândurile prin competenta si credibilitate. Anii multi pierduti în aceasta privinta se cer recuperati cât mai curând posibil.
Dupa dezamagirile traite alaturi de Vasile Lupu si colegii sai, Asociatia Proprietarilor din România s-a alaturat recent PNTCD si sunt sperante că partidul ar putea sa obtina si sustinerea Comitetului de Proprietate Privata din SUA. Relatiile cu Alianta Civica si GDS (doua organizatii apropiate traditional PNTCD si destul de active si de eficace în ultimul timp) merita, în opinia mea, o atentie speciala, care ar putea sa aduca partidului, si vietii noastre politice, beneficii deloc neglijabile.
În sfârsit, încrederea crestin-democratilor europeni este si ea foarte importanta. Actuala conducere a partidului are de facut în continuare dovada, pe care cu siguranta o poate face, că în România sansele crestin-democratiei tin practic exclusiv de existenta si evolutia PNTCD. (Cotidianul, 21 iunie 2003 si New York Magazin)
PNTCD, la zi, articol publicat in anul 2003