La termen sau amânate câteva luni, cum se aude, alegerile viitoare fac deja obiectul dezbaterilor politice si de presa. Si totusi, desi e marea problema a scrutinului care va veni, lipsa perspectivelor unei schimbari atât de necesare mi se pare ca este neglijata aproape în totalitate.
Sondajele de opinie ne spun, fara exceptie, ca avem destule sanse (daca pot sa ma exprim astfel) ca si viitoarea legislatura sa fie dominata tot de d-nii Iliescu, Nastase, Vadim Tudor, Basescu, Stolojan, Roman et comp. Proportia celor nehotarâti si a celor care declara ca nu vor merge la vot a ajuns azi la 53-55%. La fel de putin convingator si în aceasta a doua guvernare, PSD/PDSR pierde lunar procente bune. Si asta fara ca partidele din opozitie sa recupereze ele ce pierde partidul majoritar.
Depunctarea cea mai spectaculoasa a PSD, cu 15 procente în numai câteva luni, s-a înregistrat foarte recent, mai ales dupa comportamentul deplorabil al parlamentarilor si ministrilor proprii, confruntati cu rigorile proaspat votatei Legi "anticoruptie". Desi de regula foarte abil în asemenea ocazii, Ion Iliescu a iesit si el cât se poate de sifonat. Din cauză ca a promulgat fara nici o obiectie o lege cu deficiente grave (si deloc întâmplatoare), dar si pentru că la Cotroceni responsabilii cu imaginea presedintelui nu au mai stralucit deloc ca în alte dati, a fost mai clara ca niciodata masura în care presedintele a fost si este complice cu o clasa politica foarte corupta. Apropo de asta, faptul că Ion Iliescu, un om cu adevarat "sarac si cinstitit" - cinstit în sensul că nu a facut si nu ar face niciodata ce au facut si fac multi politicieni din generatia d-lor Hrebenciuc, Catarama, Patriciu et comp - conduce de un deceniu o tara cu o clasa politica atât de corupta nu este deloc întâmplator. Explicatia este că o oligarhie politico-securista nu putea sa-si gaseasca un paravan mai bun, un protector mai eficace decât Ion Iliescu, un om pe care nu-l intereseaza bogatiile – incoruptibil prin urmare din punctul acesta de vedere - dar care este bolnav de putere. "Noi te sustinem pe tine iar tu te faci că nu stii cine suntem noi, ce facem si cât suntem de corupti", aceasta a fost tranzactia careia Ion Iliescu i-a consimtit si care a facut României un rau imens.
Situatia în care s-a ajuns azi, mai jos decât oricând, mi se pare că pune mai mult ca niciodata problema implicarii în viata publica a Casei Regale. Nu cred sa existe un singur om de buna credinta care sa nu fie de acord că, înainte de orice, liber de complicitatile care au facut din Ion Iliescu (si nu numai) un captiv al amintitei oligarhii, Regele Mihai avea dupa 1989 toate sansele sa puna România pe calea normalitatii.
Daca lucrul acesta nu s-a întâmplat, explicatiile sunt mai ales doua. Prima, si e inutil sa mai insist, ideea a fost sabotata de un sistem politic si statal din care dupa 1989 a lipsit numai Ceausescu. A doua, strategiile Casei Regale au suferit ele însele nu o data de deficiente dintre cele mai serioase. Un inventar e imposibil de facut aici, însa doua sau trei lucruri s-ar putea spune.
Fara sa pot sa indic cu precizie de catre cine – probabil ca chiar si de catre "consilierii" Regelui – relatiile Majestatii Sale cu intelectualitatea democrata, din tara dar si din exil, au fost boicotate sistematic. La fel si relatiile cu reprezentantii societatii civile si cu elita "sectorului neguvernamental", specialisti prestigiosi ai reconstructiei institutionale moderne a României. Faptul acesta a lipsit Casa Regala de o solidaritate care îi era mai necesara decât orice altceva. Si a permis, în plus, asocierea în perceptia publica a Casei Regale cu personaje si organizatii autoproclamate "monarhiste" de o conditie si cu un comportament suspecte nu o data. Apropo de asta, îmi vine în minte un episod foarte recent, în care, potrivit presei, de la tribuna unei reuniuni pretins monarhiste de la Sibiu a fost contestat în termeni vehementi Holocaustul.
Din cauze care ar fi meritat cea mai mare atentie, în ultimele decenii Occidentul a avut destule rezerve, daca nu cumva mai mult, fata de calea monarhica pentru România. Regele însusi a vorbit public despre lucrul acesta. A facut cineva ceva, la modul serios vorbind, sa-i convinga pe oamenii politici occidentali ce a însemnat si ce ar putea sa însemne Monarhia în cazul României?
Au facut ceva succesorii lui Corneliu Coposu în continuitatea istoriei PNT si a aspiratiilor conducatorului taranist? Redau, ca un posibil raspuns, un gând al Regelui Mihai: "De câteva ori l-am vazut pe presedintele Constantinescu, care s-a comportat foarte corect. Victor Ciorbea a fost foarte deschis, foarte dragut. As spune că nu au facut nimic împotriva, dar nu fac nimic nici altfel". (Felul dezonorant în care d-l Constantinescu a simulat simpatii monarhice atât timp cât Corneliu Coposu a fost în viata merita o discutie separata.)
Casa Regala are datoria sa faca tot ce depinde de ea pentru a ocupa din nou în destinul nostru locul la care o obliga cele mai fecunde decenii din istoria României. Daca lucrul acesta nu se va întâmpla, s-ar putea ca raspunderea sa fie împartita egal cu cei care fac tot ce pot ca sa saboteze aceasta sansa istorica. (Cotidianul, 14 iunie 2003 si New York Magazin)
O sansa ignorata, articol publicat in anul 2003