Daca e ceva ce se poate citi printre rânduri în actualul dosar irakian e că între Statele Unite si partenerii lor de peste Ocean sunt tot mai multe probleme. Pregatindu-se sa intervina militar în Irak, administratia americana are un singur sustinator – Marea Britanie; ceea ce, în treacat fie spus, nici nu-i greu de înteles. În rest, opozitia este fie deschisa (vezi mai ales cazul Germaniei si al Frantei), fie tacuta sau nuantata diplomatic. Optiunea Statelor Unite, sustinuta cum spun doar de Marea Britanie, se confrunta inclusiv cu opozitia majoritatii membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU – China, Federatia Rusa si Franta.
Insistenta Washingtonului pentru imunitatea militarilor proprii în fata Curtii Penale Internationale a facut sa razbata în public un alt contencios, altminteri nici el foarte greu de întrezarit în spatele usilor cancelariilor vestice. Mai mult sau mai putin explicit, Uniunea Europeana a dezavuat pretentiile americane. (Iar Guvernul român, semnînd acordul cu Statele Unite, a reusit nu doar sa puna foarte bine în lumina tensiunile, dar si sa contribuie la acutizarea lor.) Presiunile SUA în favoarea integrarii Turciei în UE si protestele tot mai deschise ale liderilor vest-europeni sunt si ele un dosar litigios punînd destule probleme.
La un deceniu dupa prabusirea comunismului, Occidentul pare ca se gaseste el însusi la începutul unui razboi rece. Indiscutabil, explicatiile trebuie cautate înainte de orice la nivelul competitiei economice. Iar la acest nivel, batalia pentru resurse, pentru petrol mai ales, explica mai mult decât ar putea sa para.
Competitia economica dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, parca mai dura ca niciodata în ultimul timp, nu poate fi decât una din care toata lumea are de câstigat. Asta, însa, dupa parerea mea, cu conditia ca aceasta competitie sa nu devina una litigioasa, prezervînd în acest mod solidaritatea Occidentului si salvîndu-i valorile care l-au consacrat.
Radicalizarea tot mai evidenta a lumii islamice, recrudescenta fara precedent a terorismului, noua situare a Rusiei, avântul economic al Chinei sunt câteva din provocarile care reclama un Occident solidar si coerent, fara de care echilibrul mondial (economic, cultural, politico–militar) risca consecinte majore. Oamenii politici occidentali ar putea gresi fatal, cred, daca, indiferent de cauze, ar pune între paranteze, chiar si numai partial, vreuna din valorile fundamentale traditionale ale societatii lor.
Pluripartidismul si competitia politica corecta ramân în continuare esentiale. Sumele amestecate în politica, tot mai exorbitante si tot mai la limita legilor ca provenientă, risca sa vicieze mecanismele democratice si sa-i "alieneze" pe alegatori. Exista analize de specialitate care arata limpede ca în ultimii ani coruptia este în crestere în destule dintre tarile vestice cele mai importante. Sigur ca da, lucrurile nu sunt comparabile, sa zicem, cu ceea ce se întâmplă în România. Iar asta nu doar pentru ca în sine comparatia nu poate fi facuta dar si pentru ca exigentele cetateanului occidental, traind într-o societate a carei normalitate dureaza de secole, nu pot fi comparate cu cele ale românilor. Si totusi, degradarea "integritatii" liderilor politici occidentali este o tema care merita atentie. Desi a fost stins cât s-a putut de repede, scandalul din urma cu putini ani, de la vârful Uniunii Europene, privind gestionarea fondurilor comunitare, a ramas fara doar si poate bine întiparit în memoria contribuabilului vest-european. Peste Ocean, numele ultimilor doi presedinti americani si ale vicepresedintilor lor au fost legate, cum stim, de mai multe scandaluri de coruptie. Franta, Italia, Marea Britanie sau Belgia sunt, în Europa, cazuri în care pot fi date exemple de acelasi gen. Care, fara doar si poate, vor fi si ele tot atâtea cauze ale degradarii încrederii în oamenii politici si în institutiile democratice pe care ei le reprezinta.
În procesul de integrare a unora dintre tarile foste socialiste, Occidentul face, vedem cu ochii nostri, destule derogari de la valorile sale traditionale. Din motive la care m-am referit cu alte ocazii, lucrul acesta pare în buna masura de înteles. Si totusi, oamenii politici occidentali poarta si în acest caz raspunderea prezervarii în cât mai mare masura a valorilor despre care vorbesc, cel putin la fel de necesare astazi ca în toate deceniile în care democratia occidentala a fost o parte atât de importanta a civilizatiei universale. (Cotidianul, 21 decembrie 2002 si Lumea libera)
Occidentul: nevoia de consecventa, articol publicat in anul 2002