Se astepta cineva ca decizia de la Praga sa nu inflameze la Bucuresti orgoliile? Naivii, probabil. În cei 13 ani de dupa revolutie ni s-au întâmplat atât de putine lucruri bune încât era perfect previzibil că reusita din capitala Cehiei o sa fie revendicata de toata lumea. D-nii Iliescu, Nastase si PSD nu puteau sa rateze momentul, mai cu seama ca jilturile puterii sunt prin natura lucrurilor situate cel mai bine sub reflectoare (în timp ce niste maestri de lumini ca d-l Dâncu sunt aur curat). Cu vocile ceva mai pitigaiate, Opozitia si-a clamat si ea meritele – numeroase, mari si, la fel, aproape exclusive. N-a lipsit nici societatea civila; masurîndu-si mai atent cuvintele, dar n-a lipsit nici ea.
Însusirea meritelor, inclusiv pe ale altora ori pe cele inventate e, omeneste vorbind, un lucru de înteles. Si asta cu atât mai mult la noi, o tara cu o istorie modesta dar plina de statui. Problema nu mi se pare, deci, asta, ci daca chiar putem vorbi despre merite, si daca da despre câte si cât de mari sunt ele.
S-a scris recent, în chiar coloana aceasta, ca prin invitarea României sa adere la NATO Ion Iliescu, "el, si nu un presedinte pro-occidental, a facut pasul spre lumea libera". Cât adevar – si, de ce nu, si câta onestitate – sa fie, oare, într-un asemenea enunt?
Editorialistii unui ziar central nu au cum sa nu stie un lucru banal, anume cu ce criterii de validitate opereaza Occidentul si NATO. Prin urmare, pot ei sa spuna, realisti fiind si onesti, câte din criteriile despre care vorbesc îndeplinea România "lui Ion Iliescu" la momentul Praga? Era România într-adevar o "democratie functionala"? Lista problemelor tinînd de respectarea drepturilor omului era, si este si în continuare, substantiala, de la accesul la informatie la dreptul de proprietate, de la functionarea Justitiei la libertatea de exprimare s.a.m.d. Coruptia este "sistemica" iar România una din tarile lumii în care fenomenul produce consecintele cele mai grave. Reforma armatei si a serviciilor secrete? Este astazi armata noastra "compatibila si interoperabila" cu cele ale tarilor membre NATO? Nu spune nimanui nimic faptul ca armata e condusa de un ministru despre care s-a scris ani la rând ca a fost ofiter al Securitatii? Mai trebuie demonstrat, oare, că din destule puncte de vedere Securitatea este astazi înca si mai influenta decât pâna în 1989? Poza oficialilor români prezenti la reuniunea de la Praga i-a înfatisat lumii întregi pe Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ioan Mircea Pascu si Gheorghe Tinca. Stim bine cine sunt domnii respectivi si ma îndoiesc ca trecutul lor comunist si securist a putut functiona la Praga ca un atu al tarii lor. S-a repetat insistent zilele acestea că dupa o asteptare de peste o jumatate de veac americanii au venit, în sfârsit. Ma uit la fotografia facuta la Praga si sunt tentat sa spun ca americanii care au venit astazi sunt altii decât cei pe care i-au asteptat parintii nostri, ale caror destine au fost distruse de comunisti si Securitate. În sfârsit, ca sa nu mai continuu, este economia României o "economie de piata viabila"? Cu putine saptamâni în urma raportul anual al Comisiei Europene a raspuns, negativ, cât se poate de neechivoc: România este singura dintre tarile candidate la UE care nu are o economie de piata functionala.
Prin urmare, pasul facut la Praga nu mi se pare deloc unul facut de Ion Iliescu catre "lumea libera", ci unul al "lumii libere" catre România. Care au fost ratiunile din care cu aceasta ocazie Occidentul a pus între paranteze destule dintre criteriile proprii este fara doar si poate o tema care ar merita mai multa atentie (asa cum ar merita discutat daca nu cumva oamenii politici occidentali au de la un timp tendinta de a "desacraliza" în chiar propriile societati parte din aceste criterii). Revenind, ma mira si nu prea că din calcule politice, din vanitate si din atâtea altele oamenii nostri politici încearca sa intre prin efractie în istorie. În schimb ma mira foarte tare că ziaristii si analistii politici se poarta uneori asemeni politicienilor. Daca vor ramâne cumva în istorie, Ion Iliescu si camarazii sai vor ramâne nu pentru ca "au facut pasul spre lumea libera" ci, ma tem, mai ales pentru ca au irosit prea multi din anii de dupa 1989 în detrimentul evolutiei tarii lor. (Cotidianul, 30 noiembrie 2002 si Lumea libera)
În istorie prin efractie, articol publicat in anul 2002