Biserica Ortodoxa - un moment istoric
"Scopul si dorinta noastra arzatoare sunt comuniunea plenara, care nu înseamna contopire, ci comuniune în adevar si dragoste". Ideea aceasta este una centrala în Declaratia comuna pe care Papa Ioan Paul al II-lea si Patriarhul Teoctist au semnat-o la 12 octombrie cu ocazia vizitei pe care conducatorul BOR a facut-o la Vatican. La invitatia Suveranului Pontif, la Vatican si în Italia s-a aflat o delegatie având în frunte pe Patriarh si din care au facut parte si alti înalti clerici si responsabili ai învatamântului teologic ortodox: Daniel - Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Teofan – Mitropolitul Olteniei, Nifon – Arhiepiscopul Târgovistei, Nicolae Necula – Decanul Facultatii de teologie ortodoxa din Bucuresti s.a.
Nu încape nici o îndoiala, întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea si Patriarhul BOR este un moment istoric. Prin vizita la Bucuresti din urma cu trei ani si jumatate a Suveranului Pontif, relatiile dintre Bisericile Catolica si Ortodoxa au consemnat o premiera istorica, un papa al Romei a facut o vizita unei biserici ortodoxe dintr-o tara cu populatie majoritar ortodoxa. Urmîndu-i, vizita Patriarhului la Vatican a întors o pagina memorabila în istoria bisericeasca universala.
Dialogul dintre Biserica Catolica si cea Ortodoxa Româna este unul din pasii importanti pe care miscarea ecumenica i-a facut mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial. Chiar daca la o alta scara, el vine pe calea "ireversibila" – dar si atât de anevoioasa - a "comuniunii în adevar si dragoste" pe care a deschis-o "Declaratia comuna" din 1965. La 7 decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ecumenic Atenagora I au citit concomitent, în Catedrala Sfântu Petru din Roma si în Catedrala Sfântu Gheorghe din Constatinopol, declaratia care a ridicat anatemele reciproce dintre cele doua biserici, rostite în luna iulie 1054. Desigur, prezenta BOR în "lucrarea comuna de reconciliere si refacere a unitatii crestine" nu ar fi fost posibila fara schimbarile din urma cu treisprezece ani. Fara ele, ar fi fost în continuare imposibila nu doar libertatea religioasa individuala dar si aceea a BOR de a avea raporturile pe care le are astazi cu Biserica Catolica si Vaticanul. Faptul ca în libertatea de care si ea se bucura, BOR a ales sa fie parte, atât de semnificativa, în eforturile dedicate "reconcilierii si refacerii unitatii crestine" o onoreaza deplin. Dupa cum o si cheama la noi gesturi în continuarea deschiderii din aceste zile catre "Biserica sora". "Printr-un dialog sincer", se spune în Declaratia comuna, "trebuie depasite conflictele, neîntelegerile si suspiciunile trecutului, pentru ca în aceasta perioada decisiva a istoriei crestinii din România sa devina martorii pacii si reconcilierii". Nimic nu cred ca ar fi mai necesar decât ca înalta ierarhie a BOR sa vada în litera documentului semnat la Vatican angajamentul reconcilierii istorice, atât de asteptate, cu Biserica Greco–Catolica.
"Dezbinarea, înstrainarea si izolarea crestinilor între ei nu sunt forme de marturisire a lui Hristos, Care S-a rugat ca toti sa fie una", a spus Patriarhul Teoctist în cuvântul pe care l-a rostit în Bazilica Sfântu Petru din Roma. Dar "reconcilierea si refacerea unitatii crestine" nu au numai motivatii teologice. Ele trebuie, s-a insistat, sa aiba în vedere "dialogul teologic privind adevarul credintei comune" dar si "cooperarea în alinarea suferintei, în apararea darului sfânt al vietii si al demnitatii umane, într-o lume divizata si agitata". Daca, asa cum pare sa reiasa din mai tot ceea ce s-a discutat la Vatican, cele doua Biserici au în intentie sa dea înca si mai multa consistenta componentei "sociale" a eforturilor lor, faptul acesta este atunci înca un argument pentru care proiectul lor merita întreaga simpatie si sustinere.
În zilele dialogului de la Vatican s-au facut auzite rezerve privind "secularizarea" si critici severe la adresa practicilor prozelite. Temele nu sunt simple, iar lucrul acesta îl confirma inclusiv formularile si tonul înaltilor responsabili religiosi. Din afara bisericii (dar probabil ca si din interior) este evident ca proiectul refacerii unitatii crestine are nevoie de cât mai multa simpatie si de cât mai putini adversari. Ceea ce înseamna ca respingerea prozelitismului ori rezervele fata de secularizare trebuiesc abordate, inclusiv dintr-o asemenea grija, de o maniera care sa evite sa faca mai mult rau decât bine. Ca sa ma refer numai la asta, solidare, Bisericile Catolica si Ortodoxa ar trebui sa gândeasca si sa propuna oamenilor politici proiecte apte sa arate ca secularizarea, mai exact secularizarea de dragul secularizarii si abordarile rigide si exclusiviste, pot sa fie nu o data contraproductive (usurinta cu care politicienii par sa ignore rolul pe care biserica si miscarea ecumenica l-ar putea juca în combaterea terorismului mi se pare un exemplu cu destule învataminte). (Cotidianul, 26 octombrie 2002 si Lumea libera)
Biserica Ortodoxa - un moment istoric, articol publicat in anul 2002
