Daca dreptatea ar sta în numarul celor care pretind ca o au, atunci suprimarea Televiziunii OTV ar fi cu siguranta masura cea mai justa posibil. Si asta pentru că decizia Consiliului National al Audiovizualului a fost salutata nu numai de aproape toti oamenii politici dar si de practic toti analistii si chiar si de ziaristi si de Clubul Român de Presa. Dar pentru că, slava Domnului, criteriile dreptatii sunt cu totul altele, vom încerca sa vedem daca decizia luata de CNA este într-adevar temeinica si justificata.
Pentru că masura despre care vorbim a fost dictata împotriva unei institutii de presa, raspunsul nu poate sa fie dat decât raportîndu-ne, înainte de orice, la regulile care guverneaza libertatea presei. Iar pentru că regulile de baza în materie sunt codificate în Constitutie, este elementar ca în judecata pe care o facem sa avem în vedere mai ales principiile înscrise în legea fundamentala.
Care sunt aceste principii? Primul, si cel mai important, că libertatea de exprimare este "inviolabila". Al doilea, că cenzura de orice fel este interzisa, iar al treilea - principiul responsabilitatii. În legatura cu acesta din urma, Constitutia stabileste ca sunt interzise, între altele, defaimarea tarii si a natiunii, manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri, lezarea demnitatii altora si, foarte important în judecarea deciziei CNA, "îndemnul la ura nationala si rasiala".
Anuntînd suprimarea OTV, CNA a motivat, în principal, că "Postul de televiziune a încalcat legea prin afirmatii antisemite, xenofobe, discriminatorii, calomnioase". Cum se stie, "afirmatiile" incriminate de CNA au fost facute de Corneliu Vadim Tudor. Aici ar merita observat ca de-a lungul timpului liderul PRM a facut exact acelasi gen de "afirmatii" pe practic toate posturile de televiziune, fara ca CNA macar sa se fi gândit sa ia o masura asemanatoare. Lipsa de temei a deciziei CNA este evidenta din chiar motivarea reprodusa adineauri. Mai întâi, că nici Constitutia, si nici Codul penal si Legea audiovizualului (ultima, invocata de CNA) nu incrimineaza "afirmatiile", ci doar "îndemnul", "atâtarea", "chemarea" respectiv "incitarea" la ura nationala si de rasa, ceea ce e, în mod evident, un lucru fundamental diferit de exprimarea unei opinii. În al doilea rând, daca prin afirmatiile sale C.V. Tudor a calomniat într-adevar pe cineva, savârsind astfel o infractiune, atunci raspunderea îi revenea în întregime, în conformitate cu principiul, elementar, dupa care raspunderea penala este personala; iar într-o atare ipoteza CNA nu avea nici o calitate legala care sa-i permita sa intervina în vreun fel.
Se poate pune întrebarea daca nu cumva realizatorul emisiunii incriminate, o transmisie în direct, ar fi trebuit sa cenzureze opiniile invitatului sau. Raspunsul este categoric nu, Dan Diaconescu nu avea, legal, o asemenea obligatie. Ca realizator de emisiuni, Dan Diaconescu nu a cenzurat niciodata pe nimeni, indiferent cine a fost prezent în emisiunile sale. Ion Iliescu, Vadim Tudor, Teodor Stolojan, Emil Constantinescu sau Traian Basescu, ca sa vorbesc doar de oamenii politici si sa-i amintesc numai pe câtiva, mai importanti, au fost cu totii liberi sa spuna ce au avut de spus. Cât priveste "afirmatiile calomnioase", moderatorul nu avea, de asemenea, vreo obligatie, a carei nerespectare sa justifice închiderea postului. Cred, în schimb, ca în asemenea cazuri d-l Diaconescu ar fi trebuit sa le ceara invitatilor, într-o mai mare masura, sa-si probeze afirmatiile facute (nu o data, stim bine, de o gravitate maxima). Fara sa fi fost ceruta de lege, o asemenea conduita ar fi invitat la o mai mare responsabilitate, ceea ce ar fi dat respectivelor emisiuni mai multa credibilitate si respectabilitate.
Ce se face multa lume ca nu întelege este ca emisiunea lui Dan Diaconescu ramasese unul din extrem de putinele locuri din presă care scăpa oricarui control, politic si de oricare alt gen; ceea ce, în promiscuitatea grava de la noi, se pare ca a fost destul de greu de digerat pentru destui politicieni, ziaristi si intelectuali. Dan Diaconescu nu i-a încurajat niciodata, si nici nu i-a descurajat în vreun fel pe unii sau pe altii din invitatii sai sa fie pro sau anti-occidentali, filo sau anti-semiti, xenofobi sau, dimpotriva, deschisi alteritatii nationale si rasiale. Iar lucrul acesta e si el cât se poate de important pentru discutia de fata.
Curtea de la Strasbourg a avut pe rol, în 1994, un caz destul de asemanator cu cel de fata: "Jersild contra Danemarcei", în care un realizator de emisiuni radio si seful sectiei careia el apartinea au fost condamnati de Judecatoria din Copenhaga pentru că invitatii uneia din emisiunile lor - înregistrata, nota bene – au incitat la xenofobie si discriminare. Curtea Europeana a constatat violarea libertatii de exprimare, motivînd, în principal, ca Jersild "nu a fost autorul afirmatiilor incriminate, activitatea lui fiind aceea de sprijinire a raspândirii acestora prin folosirea calitatii de ziarist". Un dosar asemanator a fost si "Surek contra Turciei", în care Curtea Europeana a condamnat sanctionarea presei ca "vehicul al opiniilor".
Decizia de suprimare a OTV este de o gravitate exceptionala. Iar lucrul cel mai rau nu e masura în sine, revocabila teoretic, pe cale judiciara, si nici amestecul de iresponsabilitate si servilism politic al membrilor CNA (sunt destule date care indica amestecul guvernamental). Lucrul cel mai rau e că un asemenea atentat la adresa libertatii presei si a democratiei – ultimul din mai multe în anii din urma - a fost sponsorizat, prin ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, de practic întreaga presa si organizatiile ei, de societatea civila, de intelectuali si, cu doar o singura exceptie [APADOR-CH], chiar si de organizatiile pentru drepturile omului si de aparare a libertatii presei. (Cotidianul, 5 octombrie 2002 si Lumea libera)
În legătură cu acest articol poate fi văzut şi articolul, postat mai jos pe această pagină, "D-l Cornea şi criteriile".
O televiziune mai putin, articol publicat in anul 2002