Este un lucru elementar, "transparenta" institutiilor si autoritatilor reprezinta un criteriu de prima importanta în definirea unui stat ca "stat de drept". Daca publicul are acces la informatiile "de interes public" este o chestiune practic la fel de importanta ca si functionarea justitiei sau respectarea oricarui alt drept cetatenesc. Un stat în care cetatenii nu au acces la informatiile privind activitatea institutiilor este nu doar nedefinibil ca stat de drept dar si unul predispus celor mai mari riscuri, de la gestionarea ineficace a resurselor la proliferarea criminalitatii economice, financiar-bancare si a coruptiei "oficiale"; experienta din România ultimilor treisprezece ani mi se pare mai graitoare decât orice tratat pe tema asta.
Dupa intrarea în vigoare a Legii accesului la informatiile publice (dar si în anii anteriori), am solicitat mai multor institutii informatii definite prin Lege ca accesibile oricarei persoane. Bancii Comerciale Române, de exemplu, succesoare a falimentatei Bancorex - date despre "creditele preferentiale" (una din cauzele crahului amintitei Banci) pe care le-au luat multi demnitari, politicieni si functionari de stat. De la CEC am cerut informatii privind persoanele care au beneficiat de credite, cu dobânda subventionata de stat, pentru construirea sau cumpararea de locuinte (aveam date că marea parte a acestor credite au ajuns la înalti demnitari si functionari publici, familii de prefecti taranisti, consilieri ai presedintelui Constantinescu etc). Actualei administratii prezidentiale a lui Ion Iliescu am cerut – de mai multe luni, fara sa primesc absolut nici un raspuns – informatii privind cheltuielile facute, din banii publici, cu ocazia unor deplasari în strainatate ale sefului statului. La Societatea Nationala de Petrol Petrom (cu capital de stat) m-am interesat de sumele platite cu titlu de "sponsorizari" si "publicitate". Nici un raspuns. Si la fel s-a întâmplat în aproape toate cazurile.
Date credibile în posesia carora ma aflu indica faptul ca în ultimii zece ani Banca Nationala a României a platit cu titlu de "sponsorizari" sume în valoare de sute de miliarde de lei. Cui si cât fiecarui "beneficiar" în parte? La ce data si cu ce destinatie au fost acordate sponsorizarile? Asta am vrut sa aflu scriind guvernatorului Bancii, d-l Mugur Isarescu. Raspunsul? În doi peri: doua sau trei exemple, alese atent probabil, din sutele în total, si trei procente pe care nu le cerusem (40% din fonduri au fost date pentru cultura si educatie, 35% pentru sport si... "alte activitati" si 25% pentru actiuni umanitare). Prin urmare, desi banii gestionati de banca condusa de d-l Isarescu sunt integral publici, informatiile cerute mi-au fost efectiv refuzate. În termeni mai amabili decât a facut-o presedintele Iliescu, e adevarat, dar tot nu mi-a folosit la nimic.
M-am adresat instantei de judecata, asa cum legea obliga. Asteptarea că Justitia va cenzura un act vadit abuziv al "autoritatii administrative" îmi aparea complet justificata. Din pacate, însa, solutia primei instante (Tribunalul Bucuresti) nu a facut decât sa legitimeze refuzul, complet în afara legii, cu care BNR a raspuns cererii mele.
Ce a argumentat instanta? Mai întâi, ca Legea informatiilor publice, intrata în vigoare la 23 februarie 2002, "nu este retroactiva". Asta înseamna, în logica autorului respectivei sentinte, judecatorul Florea Visan, ca absolut orice informatie privind activitatea institutiilor si autoritatilor publice, anterioara datei de 23 februarie anul acesta, este inaccesibila. Crahurile bancare, mineriadele, disparitia flotei, FNI, privatizarile, datoria externa de peste 12 miliarde de dolari, creditele PHARE, miliarde de euro si ele, sunt, toate, capitole definitiv închise, despre care nici ziaristii si nici absolut nimeni altcineva nu va mai putea întreba nimic. (Atunci când, cu mai multe luni în urma, m-am interesat de beneficiarii fondurilor PHARE, autoritatile, dar si functionari ai Delegatiei UE la Bucuresti, au raspuns oricum numai asa cum trebuia nu. Ezitarile actualilor responsabili ai Delegatiei de a clarifica lucrurile sunt si ele surprinzatoare.) Asadar, în logica judecatorului Visan, totul trebuie sa se închida în arhive inaccesibile pe vecie. Ceea ce nu e doar absurd în sine, dar si în dezacord cu legea, de la un cap la altul. Pentru că nu e aici locul unor dezvoltari juridice, voi spune doar ca sentinta este netemeinica chiar si numai pentru ca dreptul de acces la informatie nu a fost nicicum instituit prin Legea intrata în vigoare acum sase luni ci în urma cu unsprezece ani, prin însasi Constitutia României (art 31). De altfel, Legea în discutie se si întemeiaza, explicit, din chiar primul articol, pe dispozitiile Legii fundamentale.
Al doilea "argument" a fost că prin informatiile pe care le-am cerut eu as fi "tins sa verific si sa controlez" deciziile conducerii BNR. Pentru că la asa ceva nici nu poate fi vorba de un comentariu de drept, ramâne de aflat dupa care criterii ale logicii a ajuns magistratul la concluzia că exercitarea unui drept constitutional echivaleaza cu un act de "verificare si control". Iar daca lucrurile nu vor putea fi lamurite nici apelînd la criteriile logicii, atunci nu mi se pare deloc excesiv sa ne întrebam cât de bine intentionat a fost d-l judecator dînd sentinta pe care a dat-o.
Hotarârea Tribunalului este, desigur, supusa recursului la Curtea de Apel, instanta care va decide definitiv cu privire la acest caz. Miza nu este, indiscutabil, una oarecare. Pentru că daca, prin deciziile lor, instantele nu îi vor obliga pe oamenii politici si pe responsabilii guvernamentali la un comportament în acord cu regulile statului de drept, atunci consecintele ar putea fi înca si mai serioase decât cele predictibile astazi.
Recent, am adresat guvernatorului BNR solicitarea de a fi informat cu privire la venitul lunar pe care îl realizeaza (informatiile mele spun ca e vorba de circa 400 de milioane de lei; lunar, repet, si din banii publici, în conditiile în care salariul mediu pe economie e în jur de 4 milioane de lei). Invocînd nu stiu ce aberatii "normative", anterioare si contrare Constitutiei si Legii accesului la informatie, d-l Isarescu mi-a raspuns ca salariul domniei sale e secret. (Cotidianul, 21 septembrie 2002 si Lumea libera)
"Transparenta" - aceeasi iluzie, articol publicat in anul 2002