Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Pâna unde? Si de ce?

Am primit de curând o scrisoare de la un important scriitor, de a carui atentie am privilegiul sa ma bucur si cu care sunt de mai mult timp într-o corespondenta aproape regulata. "Din Amarul Târg al surghiunului meu", scriitorul [Gheorghe Grigurcu] ma înstiinta, între mai multe altele, ca tocmai trimisese unui prestigios ziar central ["România libera"], unde tine o rubrica saptamânala, un articol "în care va amintesc pe dvs". Referirea la mine – o fraza cu totul onoranta (nu stiu daca si îndeajuns de meritata): "O alta personalitate politica nepatata, din pacate radiind într-o dureroasa singularizare care acuza contextul, credem ca este d-l Valerian Stan" (cealalta "personalitate" pe care o amintea scriitorul era Victor Ciorbea). Putine zile mai târziu, articolul a fost publicat, însa redactia scosese fraza care ma privea.

Cele întâmplate n-au fost nici pentru mine, nici pentru scriitorul cenzurat vreo mare surpriza (acelasi ziar îi refuzase altadata un articol care se referea în întregime la mine). Evoc aici acest episod doar ca pe ultimul dintr-un sir mai lung.

În toamna lui 1990, dupa îndepartarea din armata – pentru vina exclusiva de a ma fi aflat printre ofiterii care cereau depolitizarea si modernizarea armatei si clarificarea implicarii câtorva generali importanti în evenimentele din decembrie 1989 – m-am alaturat celor care începusera sa organizeze Alianta Civica. Pâna în 1997, când CDR a ajuns la putere, inclusiv cu sustinerea importanta a AC, am încercat sa ma achit cât mai bine de raspunderile pe care consimtisem sa mi le asum. Asemeni colegilor mei, uneori poate chiar mai mult decât unii dintre ei, am fost un critic constant al ceea ce credeam ca se cuvine criticat în guvernarile succesive girate de Ion Iliescu si partidele sale. Dupa alternanta la guvernare, de la începutul lui 1997, am crezut că statutul AC si al oamenilor ei trebuie sa ramâna în continuare cel de pâna atunci – de constiinta critica veghind la ceea ce fac cei aflati la putere. Perspectiva aceasta si consecventa cu ea mi-au adus mai întâi revocarea de la conducerea Departamentului de Control al Guvernului (unii dintre colegii mei de la AC, lideri dintre cei mai însemnati, au vorbit despre cele întâmplate atunci în termeni care puteau sa însemne aproape orice). Revenit în AC, am staruit în aceeasi idee: că tine nu doar de rigori etice, ci mai ales de criterii elementare de eficacitate, în multiple sensuri, ca Alianta sa nu se abata de la definitia sa; chiar si atunci când ar fi fost vorba de d-nii Constantinescu sau Ciorbea. Opiniile mele începusera sa deranjeze. Amenitatea de pâna atunci era înlocuita de priviri mirate si fraze seci. Ziarul la care scrisesem ani la rând (acelasi pe care l-am pomenit la început) a început sa-mi refuze articolele. Am început sa scriu la Cotidianul: primele luni, primele reprosuri. Mi se cerea, practic, sa "respect linia"; unul dintre colegii din conducere, un ministru taranist [Nicolae Noica], a pretins chiar, îl citez exact, "sa vedem si noi articolele înainte sa le predati redactiei". Dupa aproape zece ani, am parasit AC. Am facut-o fara resentimente, dar explicîndu-mi public decizia. Presedinta AC a raspuns ca am plecat "nemultumit de salariu". Mai târziu s-a spus altceva, oarecum asemanator, dar tot departe de adevar.

D
eranjat de atitudinea mea se dovedea si presedintele Constantinescu. "Dumneata", mi-a prezis el în prezenta câtorva colegi din AC, "vei ajunge la PRM". La putin timp, un lider important al detinutilor politici m-a interogat daca nu cumva colaborasem cu "Directia de Informatii Militare" (asa îi spusese un înalt demnitar în stat, pe care l-a numit [fostul presedinte Emil Constantinescu]). Ca as fi fost ofiter DIA se colportase mai înainte chiar prin birourile AC. Fara legatura, probabil, dar întregind lista calomniilor, un senator PD m-a acuzat ca as fi avut legaturi cu KGB; asta se întâmpla la putin timp dupa scandalul produs de revocarea de la Guvern (poate nu e inutil sa amintesc aici ca Traian Basescu, "co-autor" al acelui scandal, si l-a asumat public, recent, drept "un incident regretabil"; Victor Ciorbea o facuse mai demult vorbind despre "una din cele mai mari greseli pe care le-am facut ca prim ministru").

Câteva gesturi ale conducerii revistei GDS, 22, au fost si ele, dupa 1997, în logica atitudinii fostilor mei colegi civici si politici. În paginile revistei condusa de Gabriela Adamesteanu am fost etichetat rând pe rând anti-occidental, rau intentionat, adept al lui Vadim Tudor etc, fiindu-mi refuzata de fiecare data orice replica. În urma cu câteva saptamâni, textul despre legionari, din Cotidianul, a fost reprodus de 22 selectiv si manipulator, cu intentia clara de a ma discredita, prezentîndu-ma drept simpatizant legionar.

Nu am fost nici kaghebist, nici securist (din cauza Securitatii - nu ma plâng, nu-mi fac merite – am avut de tras cu vârf si îndesat). Nu am fost ofiter DIA. Nu sunt anti-occidental si nici adept al legionarilor ori al lui Vadim Tudor. Nu am fost si nu sunt mercantil sau rau intentionat. Iar cei care sustin contrariul sunt primii care stiu asta. Atât de blamabil am devenit numai dupa ce am spus cu voce tare adevaruri ce tineau de evidenta cea mai izbitoare: că lucruri imputabile facea si d-l Constantinescu, si chiar si noi cei din AC, că necinstea se insinuase chiar si printre demnitarii sustinuti de noi etc. Blamabil am devenit si atunci când nu am cedat insistentelor unora din principalii lideri ai AC de a ma întoarce la Guvern, într-un moment în care înlocuirea d-lui Ciorbea devenise previzibila. Si înca mai blamabil si mai indezirabil, atunci când numele meu a început, se pare, sa functioneze ca o amintire care stânjenea.

Daca stiu că nu sunt asa cum ma prezinta cei care ma denigreaza, nu înseamna ca nu înteleg si ca sunt departe de a fi perfect (numai pentru ca nu sunt perfect nu dedic editorialul urmator defectelor pe care le am si greselilor pe care le-am facut – uneori, posibil, chiar fata de cei despre care am vorbit aici). Problema, însa, nu este daca suntem sau nu perfecti, ci pâna unde putem sa împingem resentimentele si lipsa de adecvare? Ca sa ma refer numai la asta, întreb, pot exista resentimente, sau chiar interese, care sa justifice cenzura grosolana la care este supus un scriitor important, una din putinele constiinte ramase în spatiul nostru public? Si daca nu, de ce, oare, se întâmpla asa ceva? (Cotidianul, 17 august 2002 si Lumea libera)

Pentru alte detalii asemănătoare privind prezenţa şi activitatea mea publică se poate vedea pagina de Biografie cu trimiterile de acolo făcute.


Pâna unde? Si de ce?, articol publicat in anul 2002