Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Amânari riscante

Om cu principii solide, îl stim bine, d-l Nastase o sa demisioneze sigur daca în toamna, la Praga, nu vom fi primiti în NATO. A promis asta, si e clar ca daca, Doamne fereste, o sa fie cazul, premierul nostru n-o sa-si ia cuvântul înapoi. Ce e neclar e că d-l Nastase nu pare deloc hotarât sa evite un asa deznodamânt – tragic pentru tara si înca si mai tragic pentru cariera politica a domniei sale.

Un exemplu este ceea ce se întâmpla în legatura cu chestiunea libertatii presei (criteriul cel mai important, cred eu, dupa care poate fi determinata vocatia democratica a unui om politic sau a altuia, a unui partid sau a altuia). O anume atitudine fata de presa si de rosturile ei a fost si este caracteristica practic întregii lumi politice "post-comuniste" de la noi. Din punctul acesta de vedere (dar si din mai multe altele) taranistii si Emil Constantinescu, de pilda, s-au dovedit a nu fi cu nimic mai breji decât d-l Iliescu si camarazii sai. Cu putine saptamâni în urma, numai niste reguli diplomatice generoase au facut ca rapoartele false trimise Consiliului Europei, în chestiunea legislatiei penale privind presa, sa nu provoace un scandal. Sesizînd cele întâmplate, Comisia Helsinki a Statelor Unite a solicitat, cum o mai facuse si cu exact un an în urma, sa se renunte la pedeapsa cu închisoarea împotriva ziaristilor. A doua zi, însa, votul Parlamentului a fost exact de sens contrar, mentinînd pedeapsa cu închisoarea.

Coruptia, eterna problema a ultimilor zece ani, e tratata si ea asemanator, desi avertismentele oficialilor UE si NATO sunt tot mai raspicate de la o saptamâna la alta. La o zi sau doua dupa ce coruptia din România s-a aflat din nou în atentia Departamentului de Stat american, Parlamentul a amânat "pentru sesiunea toamna–iarna" (dupa Praga, deci) proiecte de legi importante privind coruptia. Aceeasi soarta tomnatica pare ca o s-o aiba si înfiintarea "mult temutului" Parchet National Anticoruptie.

Desigur, dat fiind "noul context international", nu este cu totul exclus ca România sa fie integrata cu coruptia ei cu tot. Ceea ce nu înseamna, însa, câtusi de putin, ca problema nu va exista în continuare – înca si mai serioasa, probabil – si ca vom putea sa evitam niste consecinte înca si mai serioase decât pâna acum. La începutul acestui an, România a ratificat Conventiile penala si civila împotriva coruptiei ale Consiliului Europei. La putin timp, Grupul de state împotriva coruptiei, GRECO, organism al Consiliului Europei destinat sa supravegheze punerea în aplicare a celor doua Conventii, a facut o evaluare de detaliu a situatiei din România. Documentul a confirmat si el ca România are în coruptie o problema speciala si a recomandat Guvernului un numar de masuri în consecinta. Se împlineste în curând jumatate de an de atunci iar autoritatile nu au întreprins ceva cu adevarat serios pentru a combate coruptia.

În sfârsit, clarificarile privind prezenta agentilor fostei politii politice în institutii, în viata politica si în lumea afacerilor sunt si ele amânate sistematic. La o reuniune publica, vizat fiind de reprosurile incomodului lider al UMRL Ion Varlam, ministrul de Externe, d-l Geoana, a rabufnit si a strigat câteva fraze despre anacronismul celor care "la 12 ani de la revolutie mai vorbesc înca de comunisti si securisti" (ministrul i-a invitat pe "anacronici" sa ia aminte la "formula de succes" prin care d-l Ion Iliescu s-a "reconciliat" deja cu Regele Mihai si cu Emil Constantinescu). D-l Geoana si amatorii de "reconciliere" cu orice pret nu înteleg – din motive diferite, dar destul de stravezii – ca chestiunea lui daca societatea româneasca si institutiile statului se afla sau nu sub controlul fostei politii politice nu e deloc una de etica istorica, ci una de ordin practic în cel mai înalt grad. Daca presedintele Iliescu (si chiar si Emil Constantinescu) a fost si este – cum indiscutabil a fost si este – protectorul securistilor, dauneaza numai în ultimul rând imaginii României dar saboteaza în modul cel mai direct si mai eficace cele mai mari dintre interesele sale de ordin practic.

P.S. Aflu ca presedintele Iliescu si d-na Ana Blandiana au facut recent lui Paul Goma, exact în acelasi timp, invitatia de a veni în tara si "de a trece", cum s-a exprimat presedintele în scrisoarea sa, "peste toate divergentele si incomprehensiunile trecutului". Raspunsul lui Paul Goma a fost acesta: "Nu am ce cauta într-o tara controlata în continuare de Securitate". Poate cineva de buna credinta sa gaseasca atitudinii lui Goma vreun cusur? Nu-i cumva adevarat că, patronata de Ion Iliescu, Securitatea controleaza si azi România? Si daca da, nu-i cumva absurd ca intelectualii nostri civici au fost la alegerile trecute agentii electorali ai celui dintâi patron al Securitatii? (Cotidianul, 13 iulie 2002 si Lumea libera)


Amânari riscante, articol publicat in anul 2002