Despre PNTCD nu mai avem, iarasi, de mai multe saptamâni, nici un fel de vesti; în cazul partidelor, care prin definitie se cer cât mai mult în atentia publicului, lipsa vestilor este echivalenta cu cea mai proasta dintre vesti. Întâlnirea liderului crestin-democrat european Wim van Welzen cu conducerea partidului promitea sa scoata PNTCD din nemiscarea si absenta ultimelor luni. Însa d-l van Welzen a plecat, iar în urma sa lucrurile par sa fi ramas ca înainte.
Indiscutabil, situatia în care se gaseste astazi unul dintre partidele cele mai importante din istoria noastra nu este o tema oarecare. Pentru că daca partidul lui Maniu, Mihalache si Coposu va reusi sa se redreseze sau, dimpotriva, va disparea din istorie nu e o tema oarecare. Atunci când nu e ignorat pur si simplu, partidul condus de Victor Ciorbea are parte mai mult de calificative decât de judecati argumentate. Pâna si revista GDS, prin Rodica Culcer, vorbeste despre PNTCD în termenii unei catastrofe definitive: "un outsider pe care numai o minune îl mai poate salva". Argumentele doamnei Culcer? Prea putine si tinînd, mi s-a parut, mai mult de ce ar vrea dânsa sa se întâmple decât de un rationament nepartizan (asa se explica, probabil, si de ce tânara speranta a redactiei din Calea Victoriei 120 gaseste ca, în timp ce cu PNTCD nu se mai poate face nimic, sansa emanciparii de sub tirania PDSR sunt "atuurile lui Traian Basescu" si ale partidului lui). Si totusi, dincolo de asemenea excese, ramâne adevarul că problemele pe care PNTCD le are sunt cât se poate de serioase si reclama solutii urgente.
Eu nu cred, ca Rodica Culcer si ca foarte numerosii lui adversari, că PNTCD "mai poate fi salvat doar printr-o minune". Dupa cum nu cred nici ca lucrurile sunt simple. În consecinta, nici solutiile nu mi se par simple, iar discutia despre ele cere un spatiu mult mai mare decât cel pe care îl am eu aici la dispozitie. Ce se poate spune în putine cuvinte este că PNTCD are în continuare în membrii sai de rând o resursa pe care stiu sigur ca nu o are nici un alt partid. Am mai spus-o si altadata, lucrul cel mai rau care s-a întâmplat dupa revolutie în acest partid a fost prapastia dintre membrii de rând sl conducerea nationala. Mi se pare o naivitate sa creada cineva ca PNTCD nu a fost o tinta de maxim interes a sabotajului – inclusiv din interior – a succesorilor PCR si Securitatii. Daca un asemenea sabotaj a reusit undeva perfect, tocmai aici a reusit, în ruptura dintre liderii partidului si membrii sai. Daca deciziile partidului ar fi reprezentat vointa membrilor sai – asa cum în mod elementar ar fi fost firesc – nu doar PNTCD, ci si România ar fi aratat destul de diferit de ceea ce vedem azi (nu am prea multe dubii ca mai devreme sau mai târziu adevarurile încuiate în continuare în arhive ma vor confirma cu vârf si îndesat).
Daca PNTCD va fi salvat, va fi salvat nu prin minuni, ci prin ceea ce vor face conducatorii sai. Cine a avut curiozitatea sa se uite peste statutul partidului a putut sa vada doua lucruri foarte importante: pe de o parte că constructia "teoretica" a partidului este indiscutabil democratica, iar pe de alta parte ca presedintele partidului are, prin prerogativele statutare, o autoritate speciala. O asemenea pozitie mi se pare esentiala pentru cazul în care Victor Ciorbea vrea si stie cum sa faca ce vedem cu totii ca trebuie facut.
Din cauze la care m-am oprit cu alte ocazii, prima problema a partidului mi se pare ca tine de credibilitate. Am întâlnit oameni care spun ca nu pot sa înteleaga, de pilda, de ce partidul d-lor Nastase si Iliescu, dovedit "cu acte" drept cel mai corupt partid, are o cota de popularitate de zece sau douazeci de ori mai ridicata decât a PNTCD. Dupa parerea mea, raspunsul e cât se poate de simplu: în judecata pe care o fac, suporterii celor doua partide nu opereaza, si e de înteles de ce e asa, cu aceleasi criterii. Unui suporter al PNTCD, nimeni nu poate sa-i ceara sa se duca la vot, sa voteze acest partid si sa se consoleze cu gândul ca în PNTCD sunt mai putini corupti decât în PDSR. Si că Muresan sau Radu Sârbu sunt suspectati de fraude de numai câteva zeci de miliarde de lei, si nu de sute de miliarde, ca Bivolaru si Hrebenciuc. Lucrurile acestea pare sa nu le înteleaga nici d-l Victor Ciorbea. Indecizia, jumatatile de masura, frazele sibilinice, vrînd parca sa multumeasca pe toata lumea, sunt, în cazul de fata, reteta sigura a esecului.
Daca nu va face cât mai curând ce vedem cu totii ca trebuie facut, Victor Ciorbea are toate sansele sa-si lege numele de un esec. (Cotidianul, 6 iulie 2002 si Lumea libera)
Victor Ciorbea: o mare raspundere, articol publicat in anul 2002