Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Practica dublei masuri

La sfârsitul lunii trecute, mai precis pe 28 mai, Adunarea Parlamentara a NATO, întrunita la Sofia, a adoptat un document de importanta istorica pentru România: o declaratie recomandînd intrarea în Alianta, la summit-ul din toamna de la Praga, a sapte noi tari, între care si România. Cine se astepta ca evenimentul sa se bucure de atentia presei si a comentatorilor politici s-a înselat. Cu una sau doua exceptii, cele întâmplate la Sofia au fost complet ignorate.

Cum s-ar putea explica asa ceva? Sa nu fi înteles, oare, ziaristii si analistii nostri importanta unui asemenea eveniment? Stim bine ca nu-i asa. Atunci? Atunci cred ca e vorba de ceva serios, si anume de incapacitatea de a trata temele importante diferit de cele tinînd de o orientare politica sau alta, de o simpatie politica sau alta (si de beneficiile decurgînd nu o data de aici).

Cu rare exceptii, presa, cea scrisa mai ales, se situeaza pe o pozitie de adversitate categorica fata de actualul Guvern. Ceea ce e de doua ori justificat. Mai întâi că chiar ăsta e rostul presei, sa fie criticul si adversarul celor de la putere. În al doilea rând că buna parte din prestatia Guvernului d-lui Nastase – mai cu seama din ultimele câteva luni – merită din plin o atare atitudine. E suficient sa ne amintim razboiul cu presa în care doi dintre colegii d-lui Nastase s-au angajat, perfect penibil si contraproductiv. În legatura cu asta as observa că cele întâmplate ori au avut, initial, acordul – prin tacere – premierului (o posibila strategie în presupusa competitie cu oamenii presedintelui) ori d-l Nastase nu mai controleaza foarte bine, cum ma tem de câtva timp, ce se întâmpla în propria-i echipa. Asadar, nu vad vreo problema în ostilitatea presei fata de Guvern. În schimb, într-un context mai larg al discutiei, cred că o problema sunt obiectivitatea si credibilitatea presei.

A evita sa vorbesti despre o reusita ca aceea de la amintita reuniune doar pentru că la putere e PDSR mi se pare un lucru care pune sub semnul întrebarii obiectivitatea celor care procedeaza astfel. Dupa cum acelasi lucru mi se pare că este, ca sa mai dau un exemplu, felul complet politizat în care o buna parte a presei trateaza problema atât de serioasa a coruptiei guvernamentale. Câteva ziare au aflat si au scris recent despre înca o secventa a legaturilor dintre Ovidiu Vântu si cei mai importanti oameni politici: vizitele repetate pe care presedintele Iliescu le-a facut, în mare taina, marelui gangster. Nici un cuvânt, însa, nici acum si nici altadata, despre legaturile celuilalt presedinte, Emil Constantinescu, cu marele escroc.

Aminteam, în urma cu o saptamâna, de judecata cu masura dubla pe care o practica uneori inclusiv "societatea civila". Am vazut de curând un comunicat dur, si în buna parte justificat, criticînd Guvernul pentru amendarea insuficienta a articolele din Codul penal care afecteaza libertatea de exprimare, articole avute în vedere si de Rezolutia 1123/1997 a Adunarii Parlamentare a CoE. Dar, întreb, nu era firesc ca organizatiile respective sa fi dat macar un singur comunicat si pe timpul Guvernului anterior, în care sa critice faptul că în patru ani de zile nici unuia din articolele respective nu i-a fost adus nici cel mai mic amendament?

De voie, de nevoie administratia PDSR–Ion Iliescu a abrogat, iata, în sfârsit, articolul privind odensa adusa autoritatii, cel mai retrograd text care exista în Codul penal. Emil Constantinescu, liberalii si taranistii nu numai ca nu au facut asa ceva, dar au mai si invocat respectivul articol pentru a se rafui în Justitie cu cei care îi criticau. Daca cineva stie, sa-mi spuna si mie o singura atitudine pe care "societatea civila" s-o fi luat împotriva acestui comportament, în cei patru ani de guvernare CDR–Emil Constantinescu. În aceiasi ani, Guvernul a suspendat taxele de timbru pentru ca demnitarii sa se poata rafui, în procese civile, cu cei care îi criticau. A auzit cineva, în toti anii aceia, de un singur protest al "societatii civile"?

Avînd un dinte împotriva ziaristilor si vrînd sa fie spiritual ("Când alergi dupa spirit prinzi prostia"), ministrul Paşcu a facut o gluma - deplasata, pe care n-au gustat-o nici macar caprarii de la Topraisar – despre sanatatea si viata ziaristilor. S-a dezlantuit a adevarata canonada. Cu exceptia exagerarii, evident de rea credinta, că prin frazele sale ministrul ar fi amenintat ziaristii cu moartea, reactia a fost perfect justificata. Dar, întreb, în anii în care d-l Babiuc, predecesorul d-lui Paşcu, si alti înalti demnitari ai fostei Puteri au purtat prin tribunale atâtia ziaristi, "societatea civila" unde era?

De câtva timp ma tem tot mai tare ca daca ceva nu se va schimba esential si cât mai curând, din societatea noastra civila ar putea sa mai ramâna doar umbra unui mare nume. (Cotidianul, 15 iunie 2002 si Lumea libera)


Practica dublei masuri, articol publicat in anul 2002