Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Derogari riscante

Deja pare ca nimeni nu se mai îndoieste, la Praga România va fi invitata sa adere la NATO. Din cauza numarului înca mare de restante, nu este exclus ca formula pentru care se va opta în capitala Cehiei sa difere, în ce ne priveste, de cea de care s-a bucurat, la Madrid, "Grupul de la Visegrad". Invitarea, însa, pare sigura. Într-o asemenea situatie, întrebarea care se pune este daca "derogarile" pe care Alianta Nord Atlantica va trebui sa le faca în negocierile cu Guvernul de la Bucuresti – dar si cu altele, probabil – vor viza criterii si valori consacrate pâna astazi drept fundamentale pentru Occidentul euroatlantic.

Nu este aici locul unui inventar complet. Ce s-ar putea spune în numai câteva rânduri este, de pilda, ca problemele înca serioase tinînd de reformele economice sunt atestate nu doar de analizele specialistilor (ultimul raport al Comisiei Europene este dintre cele mai concludente) dar si de mentinerea în continuare a unui standard de viata foarte scazut al marii majoritati a populatiei. Că România nu are nici astazi o economie de piata si ca mediul sau de afaceri este mai departe foarte ostil o spun nu numai expertii straini dar o simt pe pielea lor, deopotriva, investitorii români si straini. Reorganizarea, dotarea tehnica si pregatirea armatei, depinzînd în modul cel mai direct de starea economiei, pun si ele mari probleme. Cuvintele bune ale oficialilor de la Bruxelles sau Washington, protocolare dar vrînd si sa încurajeze, nu au cum sa rezolve un deficit al bugetului apararii situat multianual în jur de 75% din necesar.

Nu se îndoieste nimeni, cred, ca daca ar mai trece chiar si douazeci sau cincizeci de ani, România ar ramâne în continuare la fel de departe – daca nu cumva înca si mai departe – de nivelul militar, economic si de standardul de viata al tarilor carora vrea sa se alature în NATO si UE. Ar fi, indiscutabil, nefiresc ca NATO si UE sa conditioneze acceptarea unei tari ca România cu performante economice si militare identice cu ale tarilor membre (asa ceva ar fi nu doar contrar filosofiei reconstructiei euroatlantice din ultimul deceniu, dar si inechitabil istoric fata de tarile care timp de jumatate de secol au fost nevoite sa suporte totalitarismul comunist).

Cu totul diferit ar trebui sa stea lucrurile, însă, atunci când este vorba despre criterii a caror îndeplinire tine mai putin – sau nu tine deloc – de bani sau de alte resurse de acest gen. Oficialii UE si ai NATO vad de mai multi ani, cu ochii lor, cum autoritatile trateaza abuziv chestiuni fundamentale pentru orice societate democratica. Bancile de stat, ministerele, Guvernul însusi refuza accesul la informatii vizînd propria activitate ori modul în care sunt cheltuiti banii publici. Presa este plina de asemenea cazuri, multi dintre oficialii Occidentali primesc constant semnalari de acest gen, si cu toate acestea consecintele par sa fie minime. Daca din cauza coruptiei România va primi la Praga un vot negativ iar d-nii Iliescu si Nastase nu vor fi fost atentionati - din timp, public si în mod cât se poate de oficial - că asta se va întâmpla daca vor continua sa patroneze grava coruptie guvernamentala, destui dintre români ar putea sa citeasca o astfel de decizie ca pe o atitudine ostila din partea Occidentului. Daca, dimpotriva, decizia va fi favorabila, fara ca nimic sa se rezolve în chestiunea integritatii si transparentei guvernarii, Occidentul va pune sub un semn serios de întrebare un criteriu important al succesului sau de pâna astazi.

Scandalul recent legat de Rezolutia 1123 a Consiliului Europei si de închiderea monitorizarii României a aratat ce consecinte poate sa aiba insuficienta atentie a organismelor internationale în raporturile cu autoritatile de la Bucuresti. Viorel Hrebenciuc, un personaj sinistru, lider al partidului de guvernamânt, a raportat Consiliului Europei un fals patent, pe care Comisia de monitorizare l-a preluat ca pe un adevar ultim. Asa cum au dezinformat ca au fost rezolvate problema proprietatii, a libertatii presei etc, Hrebenciuc si partidul sau dezinformeaza si în alte chestiuni. De exemplu, în pofida asigurarilor primite de la autoritati, responsabilii occidentali ar trebui sa stie - si sa nu ignore - ca Securitatea este nu numai foarte prezenta în serviciile de informatii si în armata, dar controleaza, împreuna cu esalonul doi al Partidului Comunist, cea mai mare parte a economiei si politicii românesti (uneori, inclusiv relatiile cu UE si NATO). Apropo de asta, auzim nu o data ca nu exista nici un "instrument institutional" prin care NATO sa poata sa evite infiltrarea cu agenti ai fostei politii politice. În opinia mea, asemenea instrumente exista. Unul din ele rezida în obligatia, elementara într-un stat de drept, pe care autoritatile de la Bucuresti o au de a respecta propriile legi, inclusiv pe aceea dupa care CNSAS trebuia sa faca publice datele de identificare ale agentilor fostei politii politice.

Repet, acceptarea unor tari ca România impune Occidentului un numar de compromisuri. Problema care se pune este ca respectivele compromisuri sa nu afecteze esential – mai devreme sau mai târziu – chiar evolutiile din spatiul UE si NATO, inclusiv din tarile despre care vorbesc. (Cotidianul, 25 mai 2002 si Lumea libera)


Derogari riscante, articol publicat in anul 2002