D-l Tinu, mai marele Clubului Român de Presa, l-a admonestat sever pe Ion Cristoiu pentru o declaratie facuta în favoarea adoptarii unei legi a presei. Ion Cristoiu e, de fapt, un frustrat, scrie d-l Tinu facînd mai mult decât o aluzie la jumatatea de miliard de lei pe care Cristoiu a fost condamnat sa o plateasca cu titlu de "despagubiri morale" Gabrielei Adamesteanu.
Nu stiu daca Ion Cristoiu este pentru o lege a presei din frustrare sau din altceva. Si în definitiv asta conteaza mai putin de vreme ce adevarata întrebare e daca o asemenea lege e necesara sau nu. Iar raspunsul mi se pare cu atât mai necesar cu cât, iata, ziaristii însisi au pareri complet diferite.
Practica tarilor cu traditie democratica este, din punctul acesta de vedere, destul de diferita dar si lipsita de echivoc. Un exemplu - reglemetarea dreptului la replica. Indiferent ca asa ceva se face prin lege (ca, de pilda, în Franta, Belgia sau Olanda) sau ca rezolvarea ei se afla exclusiv în "coduri etice voluntare" (ca în Norvegia si Marea Britanie, de exemplu), regulile sunt cât se poate de precise si respectate practic fara exceptie. Situatia de astazi de la noi este, însa, greu comparabila cu tarile despre care vorbesc. Si iata de ce.
Pe de o parte, exista demult un consens deplin, normele constitutionale în materie sunt în acord cu standardele internationale. Pe de alta parte, însa, legislatia penala si civila dupa care sunt judecati ziaristii face ineficace dispozitiile Legii fundamentale. Codul penal pedepseste în continuare asa numita "ofensa adusa autoritatii", dupa o logica complet contrara celei din tarile democratice, în care instituirea unui astfel de statut special pentru demnitarii si functionarii publici este de neimaginat. La fel, "insulta" si "calomnia" se pedepsesc cu închisoarea pâna la 3 ani, autoritatile ignorînd si astazi obligatia pe care o aveau de a amenda Codul penal (Rezolutia 1123/1997 a Consiliului Europei, despre care, îmi pare rau, eu vorbesc de vreo patru ani si nu de ieri, de la scandalul închiderii monitorizarii României). Raspunderea civila delictuala a ziaristilor este angajata dupa regulile generale în materie, reguli care sunt aplicabile, de exemplu, inclusiv celor vinovati de tâlharii, omoruri etc. Articolele 998 si 999 ale Codului civil au fost adoptate cu aproape un secol si jumatate în urma, într-un timp în care nimeni nu ar fi fost capabil sa anticipeze în vreun fel importanta pe care o are astazi libertatea presei. Legea presei lui Ceausescu este înca în vigoare (chiar daca numai partial), în timp ce o lege care sa reglementeze "delictele de presa", ceruta în mod expres prin art 30 din Constitutie, se lasa în continuare asteptata.
În numai câteva cuvinte, astfel poate fi rezumata situatia actuala de la noi. O situatie de care, stim bine, oamenii politici si demnitarii se folosesc adesea pentru a-i hartui si intimida pe ziaristi. În conditiile acestea, este greu de înteles de ce conducatorii institutiilor de presa, cei mai multi reuniti în Clubul Român de Presa (dar nici "societatea civila", care, observ, a devenit foarte activa numai zilele acestea) nu au facut practic nimic pentru a schimba ceva dintr-un statu quo care se dovedeste cum nu se poate mai convenabil pentru oamenii politici si mai nociv pentru libertatea presei. N-o sa-mi fie niciodata suficient de clar dupa care logica destui dintre patronii institutiilor de presa se opun unei legi a presei, în conditiile în care la nivel legislativ nu poate fi imaginat nimic mai rau decât situatia actuala. Cine altcineva decât conducatorii institutiilor de presa ar fi trebuit sa aiba interesul, de pilda, ca "delictele de presa" sa fie stabilite prin lege, asa cum Constitutia o cere, în acord cu normele ei moderne? Cred patronii si directorii din presa că este normal ca acest capitol fundamental pentru functionarea presei sa fie reglementat prin Codul penal lasat de Ceausescu si printr-un Cod civil de la 1864?
Am auzit nu o data spunîndu-se ca o lege a presei ar îngradi, inevitabil, libertatea de exprimare si ca alternativa este ca ziaristii sa-si autoregleze comportamentul prin institutii proprii. Aud asta de zece ani si de tot atâta timp "autoreglarea" comportamentului presei se dovedeste, la noi, o utopie pura. În ce priveste adoptarea unei legi a presei, mie mi se pare clar ca un asemenea lucru nu ar avea cum sa înrautatesca starea actuala, cum nu se poate mai proasta, repet. Experienta multor tari occidentale arata de multe zeci de ani că existenta unei legi a presei functioneaza în favoarea libertatii presei si nu în detrimentul ei. As aminti aici doar exemplul Suediei, o tara în care exista o lege a presei si care este în acelasi timp superlativul european în materia libertatii presei.
P.S. Ocupîndu-se de textul meu anterior, corectorii redactiei au crezut – gresit, desigur – ca ar fi trebuit sa scriu "site-ul traditional al Sighisoarei", si nu "situl traditional al Sighisoarei". (Cotidianul, 18 mai 2002 si Lumea libera)
Pentru sau împotriva unei legi a presei?, articol publicat in anul 2002