Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Raul maxim

Putine lucruri mi se par mai elocvente pentru situatia în care ne aflam decât desemnarea procurorilor Tuculeanu si Piciorus drept "candidati" la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu cred ca episodul acesta ar putea lipsi din vreuna din analizele cât de cât serioase care s-ar face anilor pe care îi parcurgem. Si iata de ce.

Cu riscul de a repeta lucruri arhistiute, voi spune mai întâi ca în economia unui "stat de drept" rolul unei institutii precum Consiliul Superior al Magistraturii este esential. Diferentele de la un sistem de drept la altul sunt minime în privinta organizarii si atributiilor acestei institutii. La noi, Consiliul are doua functii principale, aceea de colegiu de disciplina al judecatorilor si cea de numire în functie a judecatorilor si procurorilor (potrivit Legii de organizare judecatoreasca, Consiliul are atributii în numirea presedintelui, vicepresedintelui si judecatorilor Curtii Supreme de Justitie si a tutoror celorlalti judecatori si a procurorilor). Deosebit de importanta este si competenta pe care Consiliul o are de a "decide cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din functie a judecatorilor, precum si la încetarea functiei lor". Daca la cele spuse adaugam adevarul – elementar, în opinia mea – că functionarea Justitiei este fundamentala pentru orice societate, eu cred ca putem conchide asupra rolului de prima marime al Consilului Superior al Magistraturii.

Revenind, alegerea procurorilor Piciorus si Tuculeanu mi se pare ca are o semnificatie speciala din doua motive. Mai întâi, pentru ca ea vizeaza o institutie atât de importanta cum este cea despre care vorbim. Apoi, pentru că desemnarea celor doi ridica prin ea însasi probleme de o gravitate aparte.

D-nii Piciorus si Tuculeanu au fost votati de adunarea generala a procurorilor din Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, Parchet caruia în prezent îi revin 2 locuri din cele 17 ale Consiliului. Majoritatea celor peste 100 de procurori care au votat cum au votat par sa fi uitat – daca nu cumva chiar au sfidat – faptul ca numele colegilor lor au fost legate de doua dintre cele mai mari scandaluri din ultimele luni. Despre Ilie Piciorus, seful tânarului procuror Panait, care s-a sinucis recent, presa a scris ca ar fi unul dintre autorii morali ai celor petrecute. Investigatiile ziaristilor vorbesc despre faptul ca înainte cu putin timp de a se sinucide Cristian Panait a avut o discutie violenta cu seful sau, care ar fi încercat sa-i impuna arestarea unui alt procuror. În ce-l priveste pe Alexandru Tuculeanu, de putine saptamâni el a fost înlocuit din functie în urma scandalului "Armageddon II" (un consilier al fostului presedinte Constantinescu [Mugur Ciuvica] a fost cercetat abuziv, banuit fiind ca ar fi lansat pe internet o "lista neagra" a afacerilor nesfârsite ale actualului premier). În plus, în anii din urma, Tuculeanu a fost numele cel mai des pomenit de presa, si chiar si de fosti colegi de breasla, în legatura cu cercetarea abuziva, în iunie 1990, a manifestantilor din Piata Universitatii. (Si totusi, ipoteza ca votul fostilor colegi ai lui Panait sa aiba semnificatia unei fronde a magistratilor nu ar trebui exclusa cu totul).

În orice caz, lucrul cel mai grav este ceea ce a facut actualul Guvern. Urmarind fara doar si poate sa aduca Consiliul Superior al Magistraturii – si prin el Justitia însasi - înca si mai aproape de interesele sale, PDSR a facut (a câta oara?) ceva greu de imaginat într-o tara care pretinde a se fi emancipat de totalitarism. În urma cu doua luni, cu putin înainte deci de alegerile de acum, Guvernul a modificat Legea de organizare judecatoreasca comitînd doua ilegalitati flagrante. Prima, modificînd o lege organica, cum este legea amintita, printr-o ordonanta de urgenta - nr 20 din 20 februarie 2002 - împotriva interdictiei imperative a Constitutiei (art 114). În al doilea rând, luînd Parlamentului dreptul constitutional (art 132) de a desemna – a "alege" – Consiliul Magistraturii.

Pâna ca Guvernul Nastase sa o modifice, Legea stabilea ca institutiile judiciare prevazute sa aiba reprezentanti în Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv Parchetul General, "desemneaza un numar întreit de candidati" (fata de numarul de reprezentanti la care aveau dreptul efectiv în Consiliu). Mai clar, Parchetul General propunea 9 procurori iar Parlamentul alegea 3 dintre ei, câti avea dreptul respectivul Parchet în Consiliu. Modificînd legea, abuziv si neconstitutional, Guvernul PDSR a pus Parlamentul în situatia de a nu mai avea de ales. Fiecare institutie trimite Legislativului atâtea "candidaturi" câte locuri are în Consiliu. Ceea ce înseamna, repet, ca Parlamentului i-a fost luat dreptul constitutional de a mai desemna el Consiliului Magistraturii, fiind practic pus în situatia de a "confirma" 17 "candidati" pentru tot atâtea locuri în Consiliu.

Sunt deja destule motive sa afirmam ca aceasta a doua guvernare a PDSR este pâna acum cea mai nedemocratica din toti anii de dupa 1990. Iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât, este tot mai evident, PDSR controleaza pâna si Opozitia, anihilata nu o data inclusiv prin santajarea liderilor ei. În timp ce societatea civila continua sa fie nimic mai mult decât un loc viran. (Cotidianul, 27 aprilie 2002 si Lumea libera)

Ca urmare a acestui articol, Birolul de presă al Ministerului Justiţiei a trimis redacţiei Cotidianul un drept la replică pe care îi redau mai jos în sinteză însoţit de un număr de comentarii pe care le-am făcut pe marginea lui, în Cotidianul din 7 mai 2002.

Într-un lung drept la replică primit la redacţie pe marginea editorialului d-lui Valerian Stan, „Răul maxim", Biroul de presă al Ministerului Justiţiei a făcut în principal următoarele precizări:
-   afirmaţia din editorial po­trivit căreia Guvernul ar fi modi­ficat o lege organică printr-o Or­donanţă de Urgentă împotriva interdicţiei imperative a Cons­tituţiei (art 114) este eronată deoarece Curtea Constituţio­nală a stabilit că o asemenea interdicţie priveşte numai ordo­nanţele adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, nu şi ordonanţele de urgentă;
- modificarea Legii nr 92/1992 în sensul propunerii către Par­lament a unui singur candidat pentru fiecare membru al Con­siliului Superior al Magistraturii „s-a întemeiat" pe Recomanda­rea nr R/9412R(94) a Comite­tului de miniştri al Consiliului Eu­ropei; „Recomandarea prevede că autoritatea competentă în materia selecţionării şi promo­vării judecătorilor trebuie să fie independentă faţă de organele statului";
- alegerile de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, desfăşurate recent, „re­prezintă o mărturie a faptului că procurorii şi-au exercitat în mod liber, fără nici o influentă, drep­tul de a-şi alege reprezentanţii pe care şi-i doresc".

Autorul editorialului, d-l Valerian Stan, a transmis redacţiei comentariile de mai jos:

„Atunci când am afirmat că intervenţia Guvernului a fost una contrară Constituţiei, am avut în vedere mai ales că:
- alegerea unui nou CSM nu a reprezentat sub nici o formă un «caz excepţional» (art 114 din Constituţie), care să justifice modificarea unei leg organice printr-o Ordonanţă ce urgenţă (nr 20/2002);
- Curtea Constituţională a sta­tuat constant că «legiferarea» prin ordonanţe de urgenţă, in­clusiv în domenii care fac obiec­tul legilor organice, se poate justifica numai în «cazuri excepţionale», pentru «adoptarea de soIuţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse intere­sului public» (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia CC nr 65/1995, publicată în MOf nr 129/1995); poate Guvernul să susţină, altfel decât printr o abe­raţie, că schimbând regulile pentru alegerea CSM a urmă­rit să evite un «caz excepţional» şi o «gravă atingere» care ame­ninţa interesul public?
- impunând o listă cu numai 17 candidaţi pentru tot atâtea lo­curi în CSM (şi nu «un număr în­treit», ca până acum) este evi­dent că Parlamentului i se anulează prerogativa pe care o are prin art. 132 din Constituţie de a «alege» - el, şi nimeni altcineva – CSM.

În privinţa afirmaţiei că modi­ficarea Legii nr 92 «s-a întemeiat» pe Recomandarea nr R(94)12 a Comitetului de Miniştri al Con­siliului Europei:
- autorii «dreptului la replică» prezintă denaturat prevederile documentului amintit, în special atunci când susţin că «autori­tatea competentă în materia se­lecţionării şi promovării judecă­torilor trebuie să fie indepen­dentă faţă de organele statului»; Recomandarea nu vorbeşte de­spre independenţa faţă de «or­ganele statului» («organe» între care autorii «dreptului la replică» includ - implicit, forţat şi intere­sat - Parlamentul), ci despre in­dependenţa faţă de, citez, «guvern şi administraţie», ceea ce este cu totul altceva;
-  a devenit o practică a noii administraţii PDSR să-şi moti­veze deciziile nedemocratice prin pretinse cereri venite din partea «organismelor internaţio­nale» (amintesc cazul, ultim, al Legii «secretului de stat» şi al pretinselor condiţii impuse de NATO);
-  este ştiută lejeritatea (ca să nu spun mai mult) cu care par­tidul d-lor lliescu şi Năstase au tratat de-a lungul anilor atâtea şi atâtea documente precum Re­comandarea (94)12; amintesc aici numai cele întâmplate în le­gătură cu Recomandarea 1201, despre care d-nii Năstase şi lliescu au vorbit luni în şir ca de­spre un document complet fa­cultativ şi «fără relevanţă juri- dică»; că Recomandarea (94)12 este invocată demagogic ne-o arată inclusiv faptul că Guvernul actual (ca de altfel şi cel dinain­tea lui) a desconsiderat şi des­consideră în modul cel mai evi­dent Rezoluţia nr 1123 din 1997 a Adunării Parlamentare a Con­siliului Europei (un document vizând exclusiv România şi fiind deplin obligatoriu pentru Guver­nul ei); un exemplu este acela că PDSR nu numai că nu a fă­cut absolut nimic în ce priveşte cererile APCE cu privire la liber­tatea presei dar a mai şi între­prins măsuri care agravează si­tuaţia şi aşa proastă criticată de instituţia europeană.

În sfârşit, faptul că în urma in­tervenţiei Guvernului a fost po­sibil ca Parchetul General să-şi desemneze drept singuri can­didaţi pentru cele două locuri în CSM pe doi dintre cei mai contestaţi magistraţi din ultimii doisprezece ani arată că criticile mele au fost corecte nu doar din punct de vedere teoretic, ci şi practic.


Raul maxim, articol publicat in anul 2002