Ultimele saptamâni au adus un nou val de violente din partea politistilor. Si de data aceasta, câtiva oameni au murit în sectiile de politie sau au fost batuti crunt în afara lor. Stirile despre asemenea cazuri par sa fi devenit aproape la fel de banale ca acelea despre cresterile de preturi sau devalorizarea leului.
Doua întrebari mi se par esentiale. Prima: cum se poate explica interesul foarte scazut al publicului si reactia mai mult decât stearsa a "societatii civile" fata de un fenomen atât de grav cum sunt violentele politistilor? Cititorii stiu bine ce scandal urias, de proportii nationale, se iscă în Occident când un politist loveste sau ucide pe cineva. Cum se explică, atunci, ce se întâmpla la noi? Sigur ca da, grijile pe care multi români le au zilnic sunt nu doar sensibil mai numeroase dar si mai apasatoare decât ale altora. Înainte de a se indigna de raul pe care un politist l-a facut unuia dintre concetatenii lor, probabil ca cei mai multi dintre noi au o sumedenie de alte griji. Si totusi, optica dupa care politistul – militianul, ieri – are aproape un drept de viata si de moarte asupra celui pe care îl are în arest sau sub ancheta este atât de larg acceptata printre noi, încât ideea unei "conduite politicoase si civilizate" - la care politistii sunt obligati, teoretic, prin chiar legea lor - pare nu o data o bizarerie maxima. Sunt multe cazurile în care oamenii se indigneaza numai atunci când cineva a fost batut sau omorât de politisti "fara sa fie vinovat". Când unor asemenea oameni le spui ca politistul nu avea voie sa bata pe nimeni, niciodata, indiferent de faptele pe care le-a comis, esti privit într-un fel care arata clar ca nu esti înteles. Cât priveste lipsa de reactie din partea "societatii civile", este sigur ca si aici sunt valabile explicatiile mai generale, tinînd mai ales de o anumita suficienta si lipsa de interes, tot mai vizibile în ultimii ani.
Cea de-a doua chestiune sunt cauzele care duc la un asemenea comportament din partea politistilor. La fel ca în cele mai multe din situatiile de genul acesta, explicatiile trebuie cautate, pe de o parte, în lege, iar pe de alta în mentalitatea oamenilor. În primul caz, marea problema a fost si este în continuare permisivitatea inacceptabila a legii în privinta folosirii armelor de foc. În lumea civilizata, regula fundamentala este ca un politist poate sa recurga la arma de foc numai în cazurile în care viata unei persoane, inclusiv a politistului, este pusa într-un pericol real. Ceea ce este absolut rational, de vreme ce în societatile despre care vorbesc – dar si în România - pedeapsa cu moartea este demult abolita si nici o persoana nu poate fi executata, indiferent de crimele pe care Justitia ar constata ca persoana respectiva le-a comis. În aceste conditii nu poate fi decât complet aberant si inacceptabil ca unui politist sa i se permita, cum i se permite la noi, si cum au existat cazuri concrete, sa împuste pe cineva suspect ca ar fi furat niste sticle cu apa minerala sau ca a patruns fara voie în incinta unei întreprinderi.
Tolerarea comportamentului ilegal si abuziv al politistilor este o alta explicatie. Domnii generali sunt practic fara exceptie solidari cu subalternii lor care încalca legea. Nimeni nu stie, din sutele de cazuri întâmplate, ca un singur sef al unui Inspectorat judetean sa fi spus vreodata: "Da, din verificarile noastre rezulta ca subofiterul cutare s-a purtat abuziv si vom lua masurile legale". Asa ceva nu s-a întâmplat niciodata. Iar lucrul acesta încurajeaza în mod clar comportamentele abuzive. Desi în ultimul timp pare ca unele lucruri au început sa se mai schimbe la nivelul Parchetelor militare, este nevoie în continuare de un optimism temperat.
Cercul vicios al solidaritatii generalilor cu subalternii lor pare sa aiba putine sanse sa fie spart prea curând în Politia româna. Din punctul acesta de vedere, experienta ministrilor civili de la Interne mi se pare o mare deceptie. Perspectiva omului politic, din afara sistemului, care sa amelioreze optica si mentalitatile din interior, s-a dovedit pâna acum o dulce iluzie. Ministrii au intrat rând pe rând si fara vreo exceptie în logica domnilor generali. Cât despre primele ajutoare ale ministrilor, e interesant de observat ca în momentul de fata, de pilda, trei din cei patru secretari de stat sunt generali si numai unul civil (în vreme ce, atentie, la Ministerul Apararii toti cei trei secretari de stat, adjuncti ai ministrului, sunt civili).
Apropo de comparatii, mi se pare cât se poate de neclar de ce oamenii politici scapa din vedere experienta foarte buna acumulata de mai multi ani la Directia Generala a Penitenciarelor din Ministerul Justitiei. Încredintarea conducerii DGP unor civili (întâmplator, sau poate ca nu, niste juristi valorosi si buni "manageri") este una din primele explicatii ale evolutiilor notabile de la nivelul sistemului penitenciar. Deschiderea DGP si a penitenciarelor catre societate si regulile lumii civilizate - în contrast evident cu ceea ce se întâmpla la Politie - este cu atât mai notabila cu cât oamenii nostri politici tin în vigoare si astazi o legislatie penitenciara votata în plina perioada comunista. (Cotidianul, 20 aprilie 2002 si Lumea libera)
Probleme la Politie, articol publicat in anul 2002