Ma mir si nu prea că practic întreaga presa a trecut cu vederea o declaratie din urma cu mai bine de o luna a premierului Adrian Nastase. Din câte stiu eu, prin declaratia la care ma refer, d-l Nastase este singurul demnitar care dupa revolutie se pronunta în termeni lipsiti de echivoc împotriva condamnarii ziaristilor. "Este de neacceptat condamnarea ziaristilor", a spus d-l Nastase, explicînd că o alternativa ar trebui sa fie aceea a "dreptului la replica".
Cu mai multe saptamâni înainte de interventia premierului, ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu, a anuntat o initiativa legislativa pentru reglementarea "dreptului la rectificare si la replica". La data aceea am criticat initiativa respectiva pentru ca tindea sa instituie un statut privilegiat pentru demnitari. Astazi vin si spun ca daca - si numai daca - initiativa d-lui Pascu are cumva o legatura cu cele declarate recent de primul ministru si daca proiectului îi vor fi aduse amendamentele necesare, sunt motive sa speram ca libertatea presei ar putea sa se consolideze decisiv. Si că administratia PDSR va face un alt pas, alaturi de cei facuti deja prin legiferarea accesului la informatia de interes public si dezincriminarea homosexualitatii, în directia cea buna.
Pasul despre care vorbesc ar fi cu atât mai notabil cu cât pe timpul guvernarii precedente - a fortelor pretinse "cu adevarat democratice" – textele cele mai retrograde din Codul penal, o repet si aici, au fost folosite pentru limitarea libertatii de exprimare de catre cei mai înalti demnitari publici – presedintele tarii, cel al Senatului, ministrii Justitiei, de Interne, al Apararii etc etc. Ca sa nu mai vorbesc de faptul că pentru a se putea rafui cu cei care o criticau, aceeasi guvernare a suspendat plata taxei de timbru pentru procesele în care multi demnitari aveau sa ceara ulterior "despagubiri morale" de ordinul miliardelor de lei (în emiterea respectivelor reglementari au fost implicati mai ales omniprezentul Valeriu Stoica si, vai, înca o data, într-o poveste atât de urâta, premierul taranist Victor Ciorbea). A fost nevoie sa revina PDSR la putere ca sa se puna capat acestui abuz. În legatura cu lucruri de acelasi gen, tinînd de drepturile omului, îmi vin în minte si doua exemple privind situatia din penitenciare. În anii în care era titular – liberal, nota bene – la Justitie, acelasi domn Stoica a emis reglementari care încalca flagrant dreptul la corespondenta al detinutilor iar seful Directiei Generale a Penitenciarelor, Mihai-Marian Eftimescu, subalternul d-lui Stoica, a introdus folosirea lanturilor împotriva detinutilor, contrar tuturor normelor ONU si ale Consiliului Europei.
Desi astazi pare că destule lucruri încep sa se amelioreze, partidul de guvernamânt are înca probleme. Un caz este cel al vicepresedintelui partidului (si presedinte al Senatului), d-l Vacaroiu. Atunci când spune ca este inacceptabila condamnarea ziaristilor, presedintele PDSR, d-l Nastase, ar trebui sa-si convinga mai întâi colegii de partid că înca si mai inacceptabila este intimidarea si hartuirea în Justitie a ziaristilor. Si asta mai ales într-un caz ca al d-lui Vacaroiu, care desi a fost dovedit drept unul dintre complicii marelui escroc Sorin Ovidiu Vântu, se rafuieste cu ziaristii care au îndraznit sa scrie asta. (Dintr-o informatie de ultima ora, aflu ca ministrul Apararii ar fi intentat si el un proces unor ziaristi. Daca este adevarat, lucrurile ar putea sa fie mai complicate decât par.)
În orice caz, declaratiile d-lui Nastase sunt o supriza placuta si cred ca este corect sa fie consemnate ca atare. Însa ele vor ramâne ceea ce sunt, niste cuvinte, daca legile vor ramâne neschimbate iar ziaristii vor fi în continuare intimidati si hartuiti de niste oameni politici necinstiti si abuzivi.
Aduc aminte si aici ca Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a cerut României, înca de la începutul guvernarii CDR, sa amendeze "neîntârziat" textele din Codul penal care aduc o atingere grava libertatii de exprimare ("insulta", "calomnia" si "ofensa adusa autoritatii"). Au trecut de atunci exact 5 ani si nu s-a facut nimic. Dupa cum s-au purtat cei mai multi dintre înaltii demnitari din legislatura precedenta, probabil că si 15 ani daca ar fi trecut, tot nimic nu s-ar fi întâmplat. Insist, la fel, asupra unui lucru peste care se trece cu o usurinta greu de explicat. Confruntata cu anacronismul flagrant al legislatiei si practicii în materia "delictelor de presa", Adunarea Constituanta a decis, atunci când a votat Constitutia (art 30), că "Delictele de presa se stabilesc prin lege". Au trecut de atunci 10 ani si nici în chestiunea aceasta nu s-a facut absolut nimic. Ziaristii sunt judecati în continuare dupa Codul penal al lui Ceausescu. Iar în materie civila le sunt aplicabile normele comune ale raspunderii civile delictuale (art 998 si 999 din Codul civil, în vigoare înca din 1864). Ceea ce înseamna că raspunderea civila a ziaristilor se face dupa aceleasi texte care le sunt aplicabile - în materie civila - celor vinovati de omoruri, viol, sau tâlharii. Respectivele texte au fost votate cu 127 de ani înaintea Constitutiei si a textelor ei privind libertatea de exprimare si cu 136 de ani înainte de motivarea exceptionala pe care Curtea Europeana a dat-o deciziei prin care a condamnat România în cazul ziaristului Ionel Dalban.
Daca un jurist respectat si un bun cunoscator al filosofiei drepturilor omului, asa cum este d-l Nastase, crede că asa ceva este normal, atunci cred si eu asta. (Cotidianul, 30 martie 2002 si Lumea libera)
Se poate, oare, spera?, articol publicat in anul 2002