În urma cu mai multe luni am publicat o analiza privind implicarea în afaceri a demnitarilor. Una din concluziile la care ajunsesem era ca mai bine de 70% dintre ministri si parlamentari sunt implicati în afaceri (nu o data de ordinul zecilor si chiar sutelor de miliarde de lei). Printre exemplele pe care le-am dat se aflau ministri ai actualului Guvern (Dan Ioan Popescu, Leonard Cazan, Ovidiu Musetescu, Ilie Sârbu, Serban Mihailescu) dar si ai guvernelor de dinaintea acestuia, mai ales ai celui condus de Victor Ciorbea (Victor Babiuc, Traian Basescu, Valeriu Stoica, Dan Radu Rusanu, Traian Decebal Remes etc).
Pentru că tema coruptiei din administratie este mai actuala ca niciodata, televiziunile n-o mai pot ocoli nici ele. Cu putin timp în urma, în cadrul emisiunii lui Marius Tuca de la Antena 1, ministrul Industriilor Dan Ioan Popescu a negat ceea ce eu scrisesem despre afacerile lui în analiza amintita. Cu ocazia aceleasi emisiuni – la care eu nu am fost invitat dar în care s-au spus mai multe neadevaruri care ma priveau – Traian Basescu a negat că sentinta în procesul pe care l-a pierdut cu mine ar fi definitiva. "Am facut recurs", a afirmat Basescu, senin, în fata a milioane de telespectatori. Or, asa cum si în presa se scrisese deja, decizia Tribunalului din Bucuresti este definitiva si nu mai poate fi supusa recursului (Basescu epuizase calea aceasta atunci când a atacat cu recurs, asa cum am facut-o si eu, solutia instantei de fond). Pentru că la Antena 1 nu mi s-a dat posibilitatea sa corectez ce era de corectat, am raspuns invitatiei pe care Mircea Toma mi-a facut-o, pe 1 martie, la Realitatea TV. Acolo am facut dovada, cu documente pe care nu are nimeni cum sa le conteste, că în vara anului trecut, la momentul investigatiilor mele, d-l ministru Popescu avea, contrar articolului 104 din Constitutie, nu o firma ("trecuta pe numele sotiei", cum gresit s-a scris), ci cinci firme, pe care le administra personal si care aveau afaceri mai ales în domeniul de care el raspundea ca ministru. Cu câteva luni înainte de investigatiile mele, un ziar central dezvaluise, fara ca ministrul sa dezminta vreodata, ca acesta detinea, numai la una dintre firme, un capital social în valoare de 11,6 miliarde de lei, o suma echivalînd cu veniturile de demnitar ale d-lui Popescu pe 50 de ani. Desigur, telespectatorii ar fi fost interesati de raspunsul ministrului. Realizatorul emisiunii a anuntat însa ca d-l ministru "a rugat sa-l întelegem ca nu poate veni pentru că este ziua sa de nastere". Desi lucrurile despre care d-l Popescu stia ca se vor discuta în emisiune nu ni se pareau deloc lipsite de importanta, în final am admis cu totii ca motivul absentei sale era oarecum acceptabil. Numai că dupa emisiune aveam sa-mi dau seama ca d-l ministru ne trasese pe toti pe sfoara, ziua sa de nastere fiind noua zile mai târziu, adica pe 10 martie.
În aceeasi emisiune, deranjat de dezvaluirile care îl vizasera – si pe care le-a contestat complet nejustificat - ministrul Agriculturii Ilie Sârbu mi-a reprosat ca pe timpul investigatiilor pe care le-am facut nu i-as fi solicitat nici un fel de date despre implicarea sa în afaceri. Ceea ce si în acest caz era complet neadevarat. Si nu am nici un motiv sa cred ca neadevarul d-lui Sârbu nu a fost la fel de deliberat ca acela al lui Dan Ioan Popescu. D-l Sârbu nu avea cum sa uite că la data de 28 martie 2001 îi trimisesem o scrisoare prin care chiar asta îl rugam, sa precizeze ce afaceri are (daca are). A trecut de atunci aproape un an si nu am primit nici un raspuns. Stiu ca daca spun ca înca mai pastrez confirmarea postei mi se poate raspunde ca sunt un birocrat meschin. Dar sa nu merite, oare, sa risc un asemenea repros atunci când în discutie este integritatea unui demnitar atât de înalt?
Nu cred sa mai fie cineva surprins atunci când descopera ca tot mai multi demnitari ai PDSR se poarta asemeni lui Dan Ioan Popescu si Ilie Sârbu. Pentru oricine, este un adevar banal că partidul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase este responsabil primul de coruptia din România. Surprinzator este sa afli ca abuzuri precum cele amintite aici au avut loc si pe timpul guvernarii CDR.
În lunile în care taranistii si Emil Constantinescu faceau un mare caz din lupta împotriva coruptiei, se petreceau lucruri la fel de grave. Lista ministrilor cu afaceri era practic la fel de lunga. Un exemplu este cel al ministrului Apararii, Victor Babiuc. D-l Babiuc nu numai ca era implicat în mai multe afaceri alaturi de cetateni irakieni, de oameni cercetati ani la rând pentru ceea ce facusera la banci, la SAFI etc – George Constantin Paunescu, Viorel Catarama, George Danielescu – dar s-a mai si folosit de pozitia pe care o detinea pentru a obtine pentru firma sa un imobil din patrimoniul Regiei Protocolului de Stat. La data de 5 octombrie 1998, d-l Babiuc a devenit actionar al SC Romcontrol SA, iar la 16 noiembrie 1998, Guvernul atribuia firmei d-lui ministru – prin HG nr 811, contrar legii, fara licitatie - un imobil de 1.100 metri patrati. Un alt exemplu, al Ordonantei de Urgenta nr 43, din iulie 1997. Guvernul Ciorbea a trecut la categoria "pierderi" credite de ordinul sutelor de mii de dolari pe care mai multe firme ale demnitarilor, printre care si cea a ministrului Transporturilor Traian Basescu, le luasera de la Banca Agricola. Pentru a ascunde manevrele necinstite ale ministrilor sai, premierul taranist a decis ca lista firmelor în cauza sa nu se publice în Monitorul Oficial (desi stia bine ca prin Constitutie sunt exceptate de la publicare numai actele normative "cu caracter militar").
Despre afacerile lui Basescu, Babiuc, Dan Ioan Popescu si ale altora ca ei as putea vorbi la nesfârsit. Vreau, însa, sau nu vreau trebuie sa ma opresc aici. Pentru ca spre deosebire de lipsa de rusine si abuzurile demnitarilor nostri un articol mai are si un sfârsit. (Cotidianul, 9 martie 2002 si Lumea libera)
Despre demnitari si demnitate, articol publicat in anul 2002