Pe masura ce summitul de la Praga se apropie, problemele pe care România le are par sa sporeasca în loc sa se reduca. Este deja o fatalitate că în lunile ramase "combaterea coruptiei" este un obiectiv cu totul de neatins. Iar asta în conditiile în care de aproape doi ani oficialii occidentali nu obosesc sa avertizeze asupra consecintelor acestei stari de lucruri. Problemelor pe care le avem cu coruptia, economia, cu conspirarea completa, în continuare, a politiei politice comuniste, si înca destule altele, li s-a mai adaugat, recent, si aceea a relatiilor cu Republica Moldova.
Intentia Ministerului Învatamântului de la Chisinau de a impune obligativitatea studierii limbii ruse a provocat proteste energice, mai ales din partea "fortelor unioniste" de peste Prut. Raspunsul autoritatilor a fost excesiv si a dus la escaladarea confruntarilor; protestatarilor le-au fost interzise întrunirile publice iar activitatea principalului partid de opozitie a fost suspendata. Cele petrecute peste Prut au avut un ecou puternic la Bucuresti. Autoritatile, partidele politice, unele organizatii neguvernamentale si presa au atacat dur "derapajele autoritatilor comuniste" de la Chisinau. Ambasadorul moldovean a fost "convocat" la MAE "pentru explicatii". Presedintele Iliescu si premierul Nastase au incriminat "involutiile pozitiilor politice ale reprezentantilor Puterii de la Chisinau". În replica, cum era si de asteptat, Guvernul de peste Prut a "deplâns amestecul României în treburile interne ale Republicii Moldova" (iar "surse apropiate Guvernului" au evocat "posibilitatea ruperii relatiilor diplomatice cu România").
Asadar, cu putine luni înaintea summitului NATO, România are probleme cu unul dintre vecini (culmea, cu chiar statul "fratilor de peste Prut"). Dar, oare, probleme nu sunt si cu Rusia, de vreme ce disputa dintre Bucuresti si Chisinau vizeaza minoritatea rusa din Moldova? Si daca da, mai are cineva dubii cât de mult va conta asta la Praga? Este bine stiut ca un criteriu important al admiterii în NATO sunt bunele relatii cu vecinii. Cele întâmplate în ultimele saptamâni s-ar putea sa coste România mai mult decât îsi imagineaza consilierii d-lor Iliescu si Nastase. În momentul acesta numai cineva complet nerealist ar mai putea spera ca, dupa cele întâmplate, în putinele luni care au mai ramas, România va mai reusi sa încheie tratatele de baza cu Moldova si Rusia. În atari conditii, numai cineva complet nerealist ar putea sa-si imagineze că Rusia nu va continua sa se opuna – de data aceasta, probabil, cu un argument în plus – primirii României în NATO (că "avizul" Rusiei conteaza, poate mai mult decât oricând, ne-o spun explicit înalti oficiali occidentali, pentru care, de exemplu, "reuniunile ministeriale ale Consiliului NATO si Consiliului Permanent NATO-Rusia au deja valoarea unui cadru de decizie si de actiune unitara").
Desigur, nu cred nici eu ca preocuparea pentru prezervarea drepturilor românilor din afara granitelor este nelegitima. Dupa cum nu cred ca sunt multe dubii privind lipsa de legitimitate a unora dintre masurile autoritatilor de la Chisinau. În schimb, cred ca nu asa trebuie procedat. Relatiile cu Moldova sunt unul din multele esecuri pe care oamenii politici ai ultimului deceniu au sa si-l asume. O politica externa responsabila nu este aceea în care seful statului si primul ministru polemizeaza rastit, prin presa, cu omologii lor de peste Prut. În toamna trecuta, d-l Nastase a anuntat autoritatile de la Chisinau, prin presa, ca si-a contramandat o vizita pentru că nu stiu care ministru facuse o declaratie neprietenoasa la adresa României. O vizita poate fi contramandata într-un asemenea mod de presedintele Federatiei de tenis de masa, sa zicem, dar în nici un caz de un prim ministru responsabil. D-nii Nastase si Iliescu stiu mai bine decât mine că o politica externa de succes se face cu inteligenta, cu perseverenta si curtoazie si nu cu etichetari, cu poncife populiste si cu ochii la sondajele de opinie. Unei persoane particulare sau unui politician care nu se afla la guvernare îi sunt permise mai multe decât unui prim ministru. În zilele despre care vorbim, Alianta Civica, taranistii si liberalii au dat un comunicat atentionînd conducatorii Moldovei (si, s-a înteles bine, si pe cei care s-ar afla în spatele lor si "care tintesc la refacerea imperiului opresiv rus") că masurile lor "ar putea periclita pacea si stabilitatea din zona".
Oamenilor de stat nu le este permis asa ceva. Istoria a lasat, desigur, rani adânci si multe resentimente. Însa nimic nu se va rezolva daca oamenii de stat vor uita că dialogul si nu replica tâfnoasa, concilierea si nu adversitatea si rusofobia sunt calea. Calea este, deci, dialogul cu Chisinaul si Moscova. Calea este, la fel, apelul la mecanismele institutionale pe care le confera apartenenta la Consiliul Europei a tarilor noastre (cu numai câteva saptamâni înainte de declansarea evenimentelor de la Chisinau, Curtea de la Strasbourg a decis că autoritatile Moldovei vor trebui sa recunosca si sa acorde statutul legal Mitropoliei Basarabiei, afiliata Patriarhiei Române). Calea este, în sfârsit, nu aceea a amenintarilor, belicoase si hilare, din textele A.C., ci aceea recomandata explicit de proaspatul presedinte al Adunarii Parlamentare a Consilului Europei, Peter Schieder (care a avut si el destule observatii la cele întâmplate la Chisinau): "Cei care contesta masurile autoritatilor moldovene ar trebui sa nu recurga la gesturi si retorici provocatoare, ci sa-si bazeze atitudinea pe valorile recunoscute de Consiliul Europei". (Cotidianul, 9 februarie 2002 si Lumea libera)
Înca o problema, articol publicat in anul 2002