Un moment al adevarului

Sunt câteva saptamâni bune de când nu mai trece o singura zi fara ca lideri politici dintre cei mai importanti, precum Ion Iliescu, Adrian Nastase, Traian Basescu sau, mai nou, Emil Constantinescu sa nu faca declaratii dintre cele mai belicoase împotriva coruptiei. Faptul acesta este complet neobisnuit pentru anii de dupa 1989, mai ales că fenomenul coruptiei este incriminat - deodata si în termenii cei mai severi - de cei mai importanti oameni politici ai momentului (care, este evident, au si responsabilitatile cele mai mari pentru amploarea pe care coruptia a luat-o la noi). Situatia aceasta ridica doua întrebari importante. Care sunt explicatiile ei si ce sanse sunt ca aceasta noua atitudine a politicienilor nostri sa conduca, în sfârsit, la diminuarea coruptiei? În privinta explicatiilor, este limpede ca ele tin de avertismentele venite tot mai des dinspre UE si NATO. Raportul pe 2001 al UE si declaratiile oficiale ale secretarului general al NATO si ale ambasadorului SUA la Bucuresti, ca sa dau numai aceste trei exemple, au atras atentia, explicit, că sansele de aderare a României la UE si NATO depind esential de diminuarea coruptiei.

Este neîndoielnic, clasa politica româneasca se afla într-un moment al adevarului. În care are de ales între tratarea, în sfârsit, cu responsabilitate a unei situatii grave si compromiterea, în caz contrar, a unui interes national fundamental, "integrarea euroatlantica". Prin urmare, problema care se pune este aceasta: sunt sanse ca, în sfârsit, oamenii nostri politici sa faca din "lupta împotriva coruptiei" o miza cu adevarat serioasa, altceva decât ce-a fost pâna acum, un spectacol propagandistic deplorabil? Raspunsul nu e simplu. Iar asta pentru că la noi, astazi, "combaterea coruptiei" presupune ca practic întreaga clasa politica sa-si asume, pe de o parte, raspunderea pentru situatia în care s-a ajuns, iar pe de alta parte, sa consimta sa renunte la privilegiile pe care si le aroga de atâtia ani, patronînd nelegalitatea si coruptia din administratie si Justitie. Experienta de pâna acum ne cere sa fim foarte prudenti. Si totusi, eu refuz sa cred ca politicienii vor alege sa sacrifice mai departe, în folos propriu, interese generale atât de importante.

Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Nastase, Traian Basescu si toti ceilalti lideri politici trebuie sa renunte la retorică si populism si sa admita deschis ca ei sunt primii responsabili de situatia în care s-a ajuns. De faptul ca România se afla de câtiva ani buni în topurile internationale ale coruptiei, Ion Iliescu si Emil Constantinescu sunt, ca sefi ai statului, primii raspunzatori. În toti anii acestia, nici unul din zecile de politicieni si înalti demnitari ai statului implicati în scandaluri rasunatoare de coruptie nu a fost tras în vreun fel la raspundere. Când, în dosarul Flotei si al abuzurilor locative, am adus suficiente dovezi pentru ca Justitia sa îsi intre în rol, d-nii Constantinescu si colaboratorii sai, într-o coniventa descalificanta cu Petre Roman si Traian Basescu, au ales sa reduca la tacere Departamentul de Control al Guvernului. În aceste zile, d-l Iliescu stie bine ca de aproape cinci ani acelasi dosar al Flotei asteapta, în fisetele Parchetului General, ca faptele sa se prescrie. Timp de mai bine de un deceniu, d-nii Iliescu si Constantinescu au facut altceva decât erau datori sa faca nu pentru ca nu au stiut ce trebuie facut, ci pentru ca raul pleca, nu o data, din chiar comportamentul lor. Daca cineva mi-ar cere sa spun o singura fraza despre cauzele coruptiei din România, fraza aceea ar suna asa: Presedintii Iliescu si Constantinescu au acceptat sa fie finantati de cei mai verosi oameni de afaceri, între care George Constantin Paunescu, Viorel Catarama, Sever Muresan si Sorin Ovidiu Vântu. În chiar anii în care facea un mare caz de blazonul sau de "om sarac si cinstit", presedintele Iliescu îsi însusea, fraudulos si la un pret de zece ori mai mic, o vila din fondul de protocol al statului. Pentru ca recent sa-l vedem pe Emil Constantinescu îngânînd explicatii penibile despre legalitate si "vilele de protocol" în care îsi au sediul numeroasele fundatii ale sale si ale fiului sau, Dragos. Asadar, în "combaterea coruptiei", de aici trebuie pornit, de la asumarea de catre d-nii Iliescu, Constantinescu si ceilalti a ceea ce fiecare dintre ei are de asumat. Un reputat ziarist sugera cu putine zile în urma ca problema coruptiei de la noi ar consta, de fapt, în "rezolvarea cazului Vântu". Nimic mai fals! Coruptia va înceta sa mai fie o cauza a saraciei generalizate si un obstacol major în procesul de "integrare" mai ales atunci când oamenii politici si înaltii demnitari publici vor renunta sa se mai foloseasca de pozitiile lor în interes personal. Atunci când Viorel Catarama, Victor Babiuc, Dinu Patriciu, Traian Basescu, Valeriu Stoica ori atâtia dintre liderii PDSR si ai UDMR vor fi înteles (sau vor fi fost obligati sa înteleaga) ca a amesteca politica si afacerile este deopotriva împotriva legii si a bunului simt. Atunci când se va fi clarificat câte din sutele de milioane de dolari din fondurile PHARE ori de la Banca Mondiala au ajuns în afacerile oamenilor politici. Atunci când magistratii se vor putea ocupa de dosarele lui Hrebenciuc, Serban Mihailescu, Bebe Ivanovici, Bivolaru, Radu Vasile, Ioan Muresan sau Radu Sârbu fara sa mai fie amenintati de comandouri pedeseriste sau taraniste. Când magistratii or sa se poata ocupa de dosarele lui Paunescu, Catarama, Vântu si Muresan fara teama ca ar putea sa-i supere pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Nastase sau Nicolae Vacaroiu. Altfel spus, atunci când oamenii politici vor întelege - ori vor fi obligati sa înteleaga - ca trebuie sa se poarte, în sfârsit, responsabil si decent. (Cotidianul, 5 ianuarie 2002 si Lumea libera)

Un moment al adevarului, articol publicat in anul 2002