Ion Iliescu – marea surpriza?

Nu am votat niciodata cu Ion Iliescu, nici chiar în confruntarea pe care a avut-o în decembrie trecut cu Vadim Tudor (nu am votat, se întelege, nici cu Vadim Tudor). Mai putin câteva saptamâni de dupa revolutie, pâna dupa alegerile trecute am asteptat prea putine de la domnia sa. Si ma felicit pentru asta, pentru ca am avut de suportat mai putine deziluzii (nu-i vorba, am recuperat cu vârf si îndesat în partea cealalta, la d-l Constantinescu). Si totusi, dupa ultimele alegeri ceva îmi spunea ca noul mandat al lui Ion Iliescu (nu-l mai numerotez pentru ca îmi închipui ca pâna si domnia sa are probleme cu asta) ar putea arata altfel decât celelalte. Ma bazam, pe de o parte, pe faptul ca, ramas patru ani fara putere, d-l Iliescu va fi învatat mai multe decât stia, iar pe de alta parte, ca prin prestatia sa de acum se va simti dator sa rasplateasca gestul multora dintre adversarii sai traditionali, intelectuali si politicieni, de a-l fi sustinut în confruntarea cu Vadim Tudor. În urma cu o saptamâna, când trecusera trei luni de când d-l Iliescu fusese ales din nou, m-am întrebat daca exista diferente, despre care ar merita sa scriu, între mandatul de acum al lui si cele de pâna în 1996. Mi-am ales alt subiect. Timpul trecut era prea scurt iar datele, atâtea câte erau, dadeau un bilant nesemnificativ, mai mult negativ decât pozitiv: o eroare impardonabila la rechemarea ambasadorilor Teodor Baconschi si Smaranda Enache si doua declaratii "Iliescu redivivus" – cea despre proprietate ("un moft", sigur ca da) si decizia Curtii Supreme de Justitie în dosarul generalilor Stanculescu si Chitac ("o eroare judiciara"). În rest, o prezenta publica stearsa (parca ceva mai masurata, totusi, si mai prudenta ca altadata).

M-a trezit din picoteala, brusc, stirea ca presedintele l-a invitat pe Regele Mihai în tara. Între presedinte si Rege s-au schimbat mesaje binevoitoare. Ion Iliescu, altadata foarte acru cu "fostul suveran", i s-a adresat acum cu Majestatea Voastra. "As fi onorat, Majestate, daca veti accepta invitatia de a fi, împreuna cu Regina Ana, alaturi de noi". Indiscutabil, dincolo de mesajele publice seci (consilierii prezidentiali dar si cei regali ar fi putut sa scoata niste texte înca si mai inteligente) se afla o strategie care îsi propune sa evite esecul. Parca pentru ca nu au putut s-o decripteze suficient de bine – sau pentru ca gestul presedintelui, un cunoscut anti-regalist, li s-a parut mai mult decât straniu – comentatorii au fost excesiv de rezervati si au tratat cele întâmplate cu totul marginal. Desi, în opinia mea, ele ar putea sa fie unul dintre evenimentele cele mai importante ale ultimului deceniu.

Ceva îmi spune mie ca nu este cu totul exclus ca gestul pe care Ion Iliescu l-a facut (si raspunsul regal la el) sa nu fi tinut decât ca pretext de redeschiderea Muzeului National de Arta. Si în realitate sa avem de-a face cu o intentie reciproca de depasire a unui trecut care nu poate procura nimanui vreo amintire agreabila si care, mai mult decât asta, nu poate sa faca decât rau, acum si în viitor, interesului general. (Se stie bine, dupa moartea lui Corneliu Coposu taranistii s-au dezis, in corpore si cât se poate de viguros, de optiunea ragalista a "seniorului" lor. De aceea, reactia nervoasa venita dinspre PNT, sugerînd ilegitimitatea gestului "antimonarhistului" Ion Iliescu, nu poate fi ea însasi decât ilegitima si demagogica.) Miza începutului de dialog dintre presedinte si Rege mi se pare, deci, ca ar putea fi suficient de mare ca sa nu mai am si grija ca d-l Iliescu – exempla docent – s-o joace cu maxima buna credinta. Este clar, facînd gestul pe care l-a facut, presedintele ne spune un lucru foarte important, anume ca astazi este (sau în orice caz ca ar putea sa fie) destul de diferit de anii de dinainte. Fara intentia de a minimaliza câtusi de putin importanta deciziei sefului statului, ci numai din respect pentru adevar, trebuie spus, totusi, si urmatorul lucru – ceea ce a facut presedintele nu este deloc, asa cum s-a scris, "un prim pas important spre normalitate". Primul pas – scapat complet din vedere – a fost facut de fapt de Regele Mihai însusi, atunci când, la limita statutului sau public, a decis, la alegerile trecute, sa adreseze românilor apelul de a-l vota pe actualul presedinte.

Concilierea dintre presedinte si Rege este importanta. Daca ea va urma o logica inteligenta (în acest caz inteligenta presupune si buna credinta), ar putea sa aduca vietii publice românesti - vietii politice mai întâi - câstiguri fundamentale, însemnînd echilibru, coerenta si eficienta. O strategie inteligenta va trebui sa aiba în vedere un spatiu public – politic, intelectual, de afaceri, civic s.a.m.d. – destul de ravasit de optiuni conflictual diferite, de interese contrarii, adesea violente, de vanitati si resentimente. (Daca si cum îsi vor pune problema mobilizarii suporterilor si simpatizantilor traditionali ai presedintelui Iliescu si ai Regelui Mihai, daca si cum îsi vor pune problema sa fie convinsi ceilalti că proiectul nu trebuie sabotat ar putea fi pentru consilierii de la Cotroceni si Versoix examenul vietii lor.) În sfârsit, va trebui clarificat din capul locului, cât este cu putinta mai bine, care sunt obiectivele pe care le preconizeaza o conciliere între fostul si actualul sef al statului. Daca asta înseamna acceptarea unui rol important al Regelui în viata publica, daca politicienii vor accepta că a venit timpul ca treburile tarii sa fie administrate într-o maniera sensibil diferita de cea de pâna acum, că interesele politice si materiale particulare nu mai trebuie sa concureze interesul national, atunci ceea ce a fost început trebuie sa continue. Vor fi, oare, Ion Iliescu si elita politica contemporana lui marea surpriza a perioadei urmatoare? (Lumea libera, 24 martie 2001 si Cotidianul)

Ion Iliescu – marea surpriza?, articol publicat in anul 2001