Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Câteva explicatii ale unui insucces (II)

Am scris saptamâna trecuta ca una dintre explicatiile nereusitelor de pâna acum la capitolul integrarii euro-atlantice a României e superficialitatea cu care actuala Putere trateaza adevaratele cauze ale acestor nereusite. Atunci când autoritatile de la Bucuresti spun astazi, asa cum a spus recent d-l Constantinescu la Paris, ca România trebuie integrata în Uniunea Europeana pentru ca îndeplineste deja "toate criteriile democratice si de respectare a drepturilor omului", este evident ca avem de-a face cel putin cu o eroare de apreciere. Mai grava decât ea este, însa, asa cum am încercat sa arat saptamâna trecuta, incapacitatea celor de la putere de a identifica si de a trata adecvat adevaratele cauze ale insuccesului. Pentru toate acestea, actualei Puteri îi revine, indiscutabil, o parte a raspunderii.

O parte a raspunderii, si nu întreaga raspundere. Prefer sa nu ma întorc când spun asta, la anii de dinainte de 1997, pentru ca daca as face-o ma tem ca ar trebui sa constat ca tonul foarte ridicat al Opozitiei, mai ales din ultimele luni, nu se justifica aproape deloc. Apropo de asta, la una din televiziuni l-am vazut de curând pe fostul ministru pedeserist al Finantelor, Florin Georgescu, reprosîndu-i unui taranist, nici mai mult nici mai putin, decât ca, citez, "Dupa `96, voi, taranistii, ati ucis speranta!" O spun fara nici o teama ca as putea sa exagerez, din gura unui pedeserist eu unul nu am auzit pânâ astazi un lucru mai lipsit de decenta decât acesta.

România este în continuare pe lista unei asteptari fara orizont nu numai pentru ce actuala Opozitie a facut în anii în care a fost la putere, dar si pentru ce a facut din 1997 încoace. Exemple? Obstructionarea sistematica a votarii legilor proprietatii si comportamentul mai mult decât contradictoriu, ca sa nu zic altfel, în raporturile cu partenerii occidentali. Apoi, tentatia aproape permanenta de a resuscita, mai cu seama din ratiuni electorale, nationalismul extremist. Aici trebuie sa-i semnalez d-lui Adrian Nastase ca toamna e pe sfârsite si în Ardeal înca nu s-au produs, si nici nu sunt semne ca se vor mai produce, "gravele tulburari" pe care în vara le-a profetit cu o seninatate care mi s-a parut sa nu ascunda – daca gresesc, sa fiu iertat – o prea mare parere de rau. În ce-l priveste pe primarul Clujului, si el un important lider al Opozitiei, desi nu mi-am facut niciodata iluzii, ma asteptam ca cel putin dupa atâtia ani de lupte seculare sa aiba macar simtul penibilului unei gherile pe atât de multe fronturi – si cu NATO, si cu Guvernul de la Bucuresti, si cu cel de la Budapesta, si cu fostii camarazi – cu Gavra, mai ales. (Când mai vezi ce fac la Cluj si taranistii d-lui Diaconescu, te apuca disperarea.)

Vorbeam de labilitatea Opozitiei în chestiunea integrarii. La numai o zi de la recenta Conferinta Nationala a PDSR, care a surprins mai ales printr-un discurs oficial cu totul nou, vrînd sa acrediteze optiunea ferma a partidului pentru integrare, numarul doi pedeserist, acelasi domn Nastase a declarat printre altele ca, îl citez cât se poate de exact, "România a fost si va fi amânata sa intre în NATO pentru ca se are în vedere detonarea problemei Transilvaniei". Faptul ca Adrian Nastase a facut afirmatiile acestea iresponsabile la o manifestare a Ministerului Apararii – al carui invitat privilegiat observ ca este în permanenta – are si el semnificatiile lui multiple.

În sfârsit, unele explicatii ale întârzierii procesului de integrare, altele decât cele pe care le gasim în ceea ce a facut sau nu a facut actuala Putere, tin si de alte spatii decât cel politic. Nu este nici o îndoiala ca Biserica Ortodoxa Româna a avut contributia ei în multe din reusitele de dupa 1989. O perioada atât de grea cum au fost ultimii zece ani avea nevoie însa în mai mare masura de fapta si apostolatul Bisericii pentru toleranta si reconciliere. S-a mai spus, cred, raul mineriadelor si al celor întâmplate la Târgu Mures în primavara lui 1990 ar fi fost greu de imaginat împotriva cuvântului de iubire al Bisericii. Vizita pe care Papa a facut-o la Bucuresti, o reusita istorica si a Bisericii Ortodoxe, a adus cu ea sperante mari. Si totusi, cu ocazia dezbaterilor pe marginea legislatiei cultelor, ierarhia Bisericii a dat semnale cu totul contrare spiritului ecumenic si al tolerantei religioase pe care tocmai le propovaduise pe timpul vizitei Papei. Desigur, se poate întâmpla ca politicienii – unii tinuti de limitele proprii de întelegere, iar altii de dependenta maladiva de procentele din sondaje – sa ignore importanta pe care spiritul tolerant si libertatea religioasa o au pentru alaturarea tarii lor comunitatii statelor civilizate. Lucrul acesta, însa, nu-i este permis Bisericii, înainte de orice pentru ca toleranta si libertatea religioasa sunt valori cuprinse în chiar definitia ei.

P.S. D-na Ana Blandiana a deplâns, în ultima sa tableta din România libera, articolul pe care Cotidianul l-a publicat despre o presupusa afacere amoroasa a lui Petre Mihai Bacanu. Daca este sau nu normal ca presa sa scrie despre viata privata a unei persoane publice precum Petre Mihai Bacanu este, dupa mine, o chestiune destui de complicata, asupra careia nu ma voi opri aici. În orice caz, daca cineva m-ar întreba, sec, daca, presupunînd ca ar fi depins de mine, as fi publicat sau nu acel text, raspunsul ar fi categoric nu. De aceea, în ce priveste comentariul d-nei Blandiana, nu am de facut decât o singura observatie (dincolo de învinuirile politizate pe care ea le-a adus Cotidianului pe un ton aproape excedat). În urma cu câtiva ani, în ziarul condus de Petre Mihai Bacanu – în paginile caruia Ana Blandiana era gazduita, ca si astazi, cu o generozitate indiscutabil benefica – au fost publicate, în serial, texte la fel de "abjecte" (termenul poetei) despre, daca îmi mai aduc bine aminte, Mircea Cosea. Fara ca Ana Blandiana sau Petre Mihai Bacanu sa se opuna ca acele texte sa apara, sau sa deplânga în vreun fel cele întâmplate. O facusera, în schimb, unii dintre colegii d-lui Bacanu, între care, tin minte ca acum, Octavian Paler. Asadar consecvent fiind, nu poti sa condamni azi lucruri pe care ieri le-ai aprobat. (Cotidianul, 18 octombrie 1999)


Câteva explicatii ale unui insucces (II), articol publicat in anul 1999