Este dincolo de orice îndoiala ca scaderea dramatica a popularitatii presedintelui Constantinescu s-a produs si din cauze care nu puteau fi evitate. Daca, în general vorbind, guvernarea degradeaza în mod fatal popularitatea actorilor ei, acest adevar este cu atât mai valabil când priveste perioade ca aceea a ultimilor trei ani din România, în care, dincolo de tot ceea ce poate fi contabilizat în contul nereusitelor, au fost facute si lucruri care trebuiau neaparat facute. Si care, prin "costurile sociale" ridicate pe care le-au presupus, prin impopularitatea certa a lor, au afectat fara doar si poate procentele cu care d-l Constantinescu s-a instalat în urma cu trei ani la palatul Cotroceni. Pâna la urma cred ca chiar si o parte din gafele pe care presedintele le-a facut, în exercitarea prerogativelor sale, erau, în anii acestia foarte fierbinti, inevitabile. În orice caz, inevitabile sau nu, este sigur ca si ele au contat.
Acestea, sunt lucruri pe care oricine poate sa le înteleaga. Ce nu poate fi înteles este felul în care presedintele si-a degradat popularitatea - mai ales în ultimul an, în ultimul an si jumatate - din cauza gestionarii efectiv catastrofale a chestiunii propriei imagini publice.
Se stie, în fieful sau electoral, în Bucuresti, pe stadionul Cotroceni, presedintele a fost huiduit îndelung la concertul lui Julio Iglesias. Reactia spectatorilor a survenit în clipa în care cântaretul spaniol a anuntat ca îi dedica lui Emil Constantinescu melodia urmatoare. (S-a aflat ulterior ca, la stadion, în minutele în care s-au întretinut înainte de începerea spectacolului, d-l Constantinescu i-a declarat lui Iglesias ca este "îndragostit" de muzica sa si ca una dintre melodii, aceea care avea sa-i si fie apoi dedicata, se numara printre slabiciunile sale).
Episodul acesta, ultimul dintr-un sir de altele de acelasi gen, este simptomatic pentru predispozitia actualului sef al statului de a gafa impardonabil. Aflind ca Emil Constantinescu a fost pe stadion, mi-am adus imediat aminte de una din "Seratele muzicale" ale lui losif Sava, la care actualul presedinte a fost invitat, cu mult timp în urma, în anii în care era liderul Opozitiei. Nimic nu mi s-a parut atunci mai normal decât sa aflu, asa cum am aflat din chiar marturisirile proprii, ca Emil Constantinescu, un intelectual distins, îndrageste foarte tare muzica clasica. Mozart, Enescu, Beethoven au fost, din ce îmi mai aduc acum aminte, câteva din numele pe care d-l Constantinescu le-a rostit exempli gratia. Cu precizie stiu ca muzica solistului spaniol n-a fost inclusa printre preferintele - marturisite - ale d-lui Constantinescu. De fapt eu nici nu cred ca d-l Constantinescu este un fan al lui Julio Iglesias. Asa cum nu am crezut nici macar pentru o clipa ca d-l lliescu era un fan al lui Michael Jackson, atunci când, transfigurat de placere, bântuia de brat cu el prin centrul Capitalei.
Emil Constantinescu s-a dus la stadion nu ca sa asculte muzica. Ci pentru ca a crezut ca daca merge în mijlocul celor câteva zeci de mii de spectatori îsi va asigura un beneficiu electoral. Eroare! Emil Constantinescu si consilierii sai nu înteleg un lucru foarte simplu. Dupa zece ani de demagogie si populism, oamenii nu mai pot fi înselati. Ei stiu deja ca politicienii vin la spectacolele si la meciurile la care se duc ei pentru voturile lor si nu pentru ca i-ar îndragi, ca si ei, pe Hagi pe Iglesias sau pe Michael Jackson. Speriati de prabusirea din sondaje a presedintelui, consilierii de la Cotroceni nu sunt capabili de nici o strategie de imagine. Prezenta presedintelui - agasanta de-acum si mediatizata adesea excesiv - la tot felul de ritualuri religioase, la sfintirea de biserici si de benzinarii, pe stadioane si la tot soiul de spectacole are, indiscutabil, efecte cu totul contrare celor scontate. Vizitele încruntate (si neurmate de vreo masura) în satele inundate, imaginile filmate lânga taranii distrusi de raul care li s-a întâmplat, comunicatele si clipurile propagandistice despre solidaritatea presedintelui când cu familia celui mort în cutremurul din Turcia, când cu altii, aflati si ei în nevoie, au si ele exact aceleasi efecte. Si asta pentru ca, repet, oamenii sunt deja mai atenti si nu mai pot fi pacaliti.
Întelegând smecheria, nu numai ca nu te voteaza, dar daca le dai prilejul, iata, te si huiduie. Chiar si cu alegatorii sai cei mai fideli, presedintele ar trebui sa fie mai atent. Categoria lor cuprinde adesea oameni dintre cei mai educati, pentru care asemenea strategii - chiar daca productive electoral pentru preferatul lor - sunt indezirabile tocmai pentru ca sunt foarte jos, prin cabotinismul si populismul lor dezagreabil.
În chestiunea aceasta te-ai fi asteptat ca Emil Constantinescu sa fie daca nu mai decent, cel putin mai inteligent decât ceilalti politicieni... (Cotidianul, 20 septembrie 1999)
Imaginea presedintelui, articol publicat in anul 1999