Fac parte dintre cei care cred ca actuala Constitutie a României contine, într-adevar, un numar de dispozitii care se impun amendate. Prima ar fi chiar aceea care stabileste – profund ilogic, înainte de orice – ca anumite domenii ale reglementarii constitutionale sunt exceptate, pentru totdeauna, de la revizuire. Cu toate acestea, initiativa recenta a liberalilor de modificare a Legii fundamentale, in ceea ce priveste dreptul de proprietate, mi se pare mai mult decât superflua. Si asta pentru ca, mai întâi, în redactarea ei actuala, Constitutia garanteaza acest drept. Amintesc aici articolul 41, articol despre care am sentimentul ca unii dintre criticii Constitutiei nu-l cunosc din superficialitate, iar altii din interes. Textul despre care vorbesc stabileste în termenii cei mai lipsiti de echivoc ca "dreptul de proprietate" - de proprietate privata, evident, de vreme ce prin titlul sau articolul 41 se refera, explicit, la aceasta forma a proprietatii – "este garantat." În al doilea rând, demersul liberalilor mi se pare fara rost si pentru ca, dupa adoptarea Constitutiei, nu a existat nici o situatie în care autoritatile statului sa fi adus vreo atingere dreptului de proprietate privata, motivindu-si actele prin aceea ca Legea fundamentala nu ar garanta proprietatea privata. Daca cumva s-a întâmplat, si stim bine ca uneori s-a întâmplat, ca o autoritate publica – legislativa, judecatoreasca sau administrativa – sa nesocoteasca, într-un fel sau altul, dreptul de proprietate privata, este clar ca a facut-o prin încalcarea Legii fundamentale. Iar explicatiile trebuie cautate în dispretul fata de normele constitutionale si în coruptia, abuzul si arbitrariul respectivelor autoritati, si nicidecum în lacunele textelor constitutionale.
Un exemplu, ultim, care ma confirma în ce spun aici, este cazul Asociatiei pentru Protectia Cumparatorilor de Autoturisme. Se stie, înainte de 1989 au existat câteva zeci de mii de persoane care depusesera la CEC, dupa regulile acelor ani, contravaloarea unui autoturism Dacia, urmind ca masinile sa le fie livrate atunci când le venea rândul, dupa o asteptare de câtiva ani. Revolutia i-a gasit asteptindu-si masinile pe care le platisera demult. Ei, bine, acesti oameni sunt în aceeasi situatie si astazi. Statul român, "democratic si de drept", succesor al celui comunist – abuziv si odios, nu? – refuza si sa le livreze masinile care li se cuvin, dar si sa le dea banii înapoi. Guvernele, dar si Justitia de dupa 1989, la usile carora oamenii acestia bat în fiecare zi, de aproape zece ani, sunt surde. Statul român, cele mai înalte autoritati ale statului român, comit fata de câteva mii dintre cetatenii lor o samavolnicie incredibila. Într-o lume civilizata asa ceva este dincolo de bine si de rau. Si asta chiar daca, asa cum am vazut, Constitutia pe care PNL si-a pus în gând s-o revizuiasca garanteaza dreptul de proprietate privata. Ceea ce, e limpede, nu-i impresioneaza deloc nici pe magistratii liberalului Valeriu Stoica, si nici pe d-l ministru si pe colegii lui de la putere. Exasperati de samavolnicia care li se întâmpla în propria lor tara, oamenii s-au plâns Curtii Europene de la Strasbourg, si nu este deloc exclus ca statul român sa sufere o condamnare pentru comportamentul sau rusinos.
Cât priveste cealalta tabara, a fostei Puteri, si mai ales a PDSR, recunosc, am fost un naiv. Evident, nu ma asteptam ca partidul d-lui Iliescu sa voteze legile proprietatii alaturi de taranisti. Dar nici nu-mi puteam imagina ca Adrian Nastase o sa le saboteze cu argumentele unui politruc din anii `50 si cu o demagogie atât de jalnica. În cazul d-lui Nastase am fost într-adevar un naiv. Nu-mi ramâne decât sa ma consolez cu gândul ca iluzii ca ale mele, îmi aduc aminte, si-a facut si Corneliu Coposu însusi, Dumnezeu sa-l ierte. (Cotidianul, 30 august 1999)
Dreptul de proprietate, între Constitutie si iluzii, articol publicat in anul 1999