Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situațiunea (CCLXXVIII)

*Când revoltele împotriva dictaturii pretins anti-Covid din spațiul euro-atlantic se situau la apogeu, Putin a atacat Ucraina. Și, brusc, au încetat atunci și “pandemia” și revoltele. Pentru ca astăzi, după aproape patru luni de zile, în spațiul despre care vorbesc, popoarele să dea din nou semne de nervozitate - olandezii s-au răsculat de-a binelea împotriva unei alte înșelătorii a globalismului neo-marxist, “schimbările climatice”; timp în care Putin a devenit un războinic tot mai apatic dar care amenință, cu gândul la un orizont de timp suspect de flexibil, că „În Ucraina încă nu am început lucrurile serioase”. Față cu o asemenea realitate, te pomenești că vreun conspiraționist bolnav s-ar putea întreba dacă nu cumva liderii occidentali sunt de conivență cu Putin, fiecare tabără cu interesele ei.

*Când mă gândesc la cum mă rog îmi vine să zic că una-i mântuiala și alta-i mântuirea.

*Însuși președintele românesc a recunoscut că statul securest, impus cu tancurile lui Stalin, e unul eșuat în protecția cetățenilor săi. Însă când vine vorba de obligațiile oamenilor față statul vostru odios, voi îi executați fără milă, domnilor, până la ultimul leuț.

*Atunci când S-a schimbat la față, Domnul Iisus le-a arătat celor trei ucenici slava Sa pe cât le era lor cu putință, în sensul că, în trup fiind, omul nu poate să-L vadă pe Dumnezeu în toată slava Lui fără să moară. Mai precis, trupul material și stricăcios al omului, acela de după căderea protopărinților Adam și Eva, nu poate primi, fără să moară, atâta frumusețe, iubire, binecuvântare și fericire cât aduce vederea lui Dumnezeu în toată slava Sa. Iar aceasta știm chiar de la Moise, care se rugase să-i arate slava feţei Sale celei dumnezeieşti, și căruia El i-a răspuns că omul nu poate vedea faţa Lui şi să fie viu. Așadar de o asemenea vedere, iubire, fericire și binecuvântare vor avea parte în veșnicie cei ce vor merge în împărăția dumnezeiască - înviați cu trupul, înduhovnicit însă.

*Cu ani în urmă, pe când fumam și-mi aprindeam țigara, de multe ori fosforul chibritului îmi sărea în ochi. Lucru care azi nu mi se mai întâmplă, când îmi aprind candela. Vezi carevasăzică progresul? Chibritul de calitate?

*Dacă ar trăi și ar scrie în hărmălaia de azi, e aproape sigur că domnul Eminescu ar fi confundat cu alde Cărtărescu - și în mod cert infinit mai puțin cunoscut decât Mihai Gâdea și Bianca Drăgușanu.

*Marele Aurescu de la marile Externe s-a văzut recent cu interimarul permanent al ambasadei Americii la București. Din comunicatul marilor Externe aflăm că „șeful diplomației române a accentuat și importanța pe care România o acordă includerii în Programul Visa Waiver”. La ce-a ajuns azi America, și dacă cineva m-ar întreba pe mine, mai interesat decât de numita viză cred că aș fi de un permis de pescuit sturioni în Ciorogârla.

*Lumea, provocată de o țară și de o biserică ce se pretind ortodoxe, s-ar putea să se îndrepte spre o nouă conflagrație mondială. Cel bine-credincios știe însă și aici răspunsul: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!“

*Firește că nu sunt conspiraționist, dar tot îmi vine s-o zic și pe asta: Actuala elită neo-marxist-ateistă din Occident - politică, financiară și culturală - pare să-și provoace cu premeditare propriile popoare. Urmărind ce? Posibil să le împingă la revolte și la haos, pentru a le face apoi responsabile de prăbușirea pe care ele însele au cauzat-o, cu intenție și din rațiuni ideologice, în acest spațiu.

*Fiecare țară cu descreierații ei. Rușii cu criminalul de Putin, iar noi cu panarama asta de Scutea, procuror general, care i-a deschis dosar penal rusului pentru războiul din Ucraina. Circ pe banii noștri, nefericiților...
(activenews.ro, 11 iulie 2022)


Situațiunea (CCLXXVIII) , articol publicat in anul 2022