Chestiuni arzatoare la ordinea zilei m-au obligat sa amân câteva saptamâni la rând subiectul de azi. Chiar daca a trecut destul de mult timp de la declansarea ultimelor doua scandaluri de coruptie care au implicat Partidul Democrat – Sunoil Ploiesti si Fabrica de zahar din Bod – consecintele care ar putea decurge din ele sunt înca departe de a putea fi anticipate. Si asta pentru ca daca în legatura cu cele întâmplate unele chestiuni sunt destul de clare, altele sunt absolut necunoscute, clarificarea lor putînd produce surprize de proportii.
Este indiscutabil, ca sa încep cu asta, ca PD si-a trecut în cont un nou pasiv electoral, datorat eternei sale probleme – coruptia. Surprins în flagrant, partidul lui Petre Roman a fost silit sa-si abandoneze la locul faptei doua piese grele: un prefect la Brasov, Ioan Opris, si un deputat la Ploiesti, Corneliu Ruse. Larma facuta post-factum de Basescu-Guramare si de o serafica doamna deputat a avut în realitate un efect contrar celui pe care au contat – pe principiul ca apararea cea mai buna este atacul – alchimistii strategici ai partidului. (Daca Dorel Sandor, eternul strateg fesenist, este, cumva printre ei, are toate motivele sa nu se felicite pentru ceea ce a facut.)
Într-o campanie electorala care vrînd-nevrînd va avea printre temele cele mai fierbinti coruptia, PD va avea un nou handicap. Sunoil si Bod vor completa cu siguranta memoria celor care nu uita si nu iarta acestui partid raul pe care comportamentul ilegal si abuziv al multora dintre liderii sai l-a facut interesului public. În plus, cele doua cazuri vor reaminti celor care au uitat – sau care ar fi fost dispusi sa uite – ca PD este partidul în a carei guvernare România a ramas fara flota, bancile au fost devalizate de miliarde de dolari (din chiar primele luni de dupa Revolutie), în care au fost facute fraude dintre cele mai mari în gestionarea fondului locativ special al statului si multe altele. Astazi, liderii cei mai de seama ai partidului sunt practic cu totii asociati unora sau mai multora din marile scandaluri de coruptie de dupa 1989. Petre Roman si Traian Basescu sunt de departe cei mai marcati de aceasta imagine, pe care, pentru a o explica, pâna si cititorul cel mai putin avizat are cel putin o duzina de argumente. Bogdan Niculescu-Duvaz si Bogdan-Bujor Teodoriu au si ei problemele lor, primul, legate mai ales de neregulile financiare grave pe care le-a facut în anii în care a condus Ministerul Tineretului si Sportului, iar al doilea de gestionarea dubioasa a unora dintre compartimentele ministeriale de care s-a ocupat pâna acum - si, inclusiv el, de abuzurile locative savârsite în anii în care a detinut în Cabinetul Roman înalte responsabilitati guvernamentale. O depreciere dramatica înregistreaza de la un timp, din nefericire cu consecinte foarte grave nu numai pentru partid, imaginea lui Victor Babiuc. Transferînd asupra sa – în mod automat si, de aceea, nu neaparat fraudulos – o parte din credibilitatea armatei, ministrul Apararii a fost pâna nu demult unul dintre foarte putinii politicieni cu o imagine publica pozitiva. Unele dezvaluiri pe care presa le-a facut însa în ultimul timp cu privire la afacerile în care este implicat Victor Babiuc sunt pe cale sa creeze PD probleme noi, dintre cele mai serioase.
Acestea îmi par a fi, asadar, câteva din chestiunile destul de clare legate de scandalurile care au implicat în ultimul timp PD (un partid în care înteleg tot mai bine si de ce oameni ca Adrian Severin au început sa nu-si mai afle rostul). Neclar îmi este ce se va întâmpla de aici încolo. Pentru raul care li s-a întâmplat, liderii PD i-au învinovatit raspicat pe unii dintre partenerii lor de guvernare – pe presedintele Constantinescu si pe taranisti. Si, lucru trecut aproape neobservat, au amenintat ca "nimeni nu va ramâne nepedepsit". Asadar, iata problema: dupa ce s-a compromis aproape definitiv si nu este cu totul exclus ca la viitoarele alegeri chiar sa iasa de pe scena politica, va încerca PD sa-i traga si pe altii dupa el? Si daca va încerca, va si reusi, oare?
Daca cineva va vrea sa încerce înca de pe acum un raspuns, va trebui sa aiba neaparat în vedere si ca în politica româneasca santajul este deja o regula a jocului. Si ca, în aceeasi lume, aplicarea legii este pe cale sa echivaleze tot mai adesea cu o rafuiala între grupari rivale. (Cotidianul, 9 august 1999)
Certitudini si dileme, articol publicat in anul 1999