*Pe pagina de
Facebook a unei doamne am găsit acest extraordinar strigăt de durere: „Doamne,
dacă așa ceva e cu putință, mută Rusia în altă galaxie!” Așadar cam în această
stare au adus sataniștii lumii omenirea. Într-o stare în care aproape că nici
rugăciunea nu mai e cu putință. Dar Dumnezeu știe asta, și va face ca asemenea
timpuri îngrozitoare să ne fie mântuitoare chiar și numai prin aceea că le
răbdăm. Dumnezeu adevărat - dar și Om adevărat -, El știe bine cât putem duce
fiecare. “Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi
(Psalmul 89)!
*Luna
trecută, președintele ucrainean Zelenski a luat, în contextul legii marțiale
instituite anterior în țară, două măsuri anti-democratice. A interzis
principalul partid de opoziție (și odată cu el și alte încă zece partide mai
mici), respectiv a unit toate canalele naționale de televiziune într-o singură
platformă, pe care o controlează. Respectatul producător de televiziune Tucker
Carlson este categoric: măsurile sunt nejustificate și categoric dictatoriale.
Aș fi categoric de acord cu el, cu doar această rezervă cel puțin temporară (până
când timpul ne va da probabil un răspuns ceva mai clar) în sensul că - din bine
știute motive istorice străvechi dar și destul de actuale - în Ucraina
influența Rusiei agresoare nu e deloc de neglijat. Particularitate indenegabilă
care va putea, cred, să se dovedească justificată pentru unitatea și coeziunea
populară într-un moment dramatic fără precedent pentru această țară.
*Ei, maică,
ce mai e azi mia de euro... Băiatul mai mic și-a luat niște ochelari la un preț
de te doare capul. La banii ăștia ar trebui să devină înainte-văzător, mai ales
că are și teologia la bază.
*La nivelul
establishment-ului occidental d-l Zelensky beneficiază nu doar de un suport
militar și politic din cale afară de substanțial, indiscutabil salutary - dar
și de un PR fabulos; ceva ce, în paranteză, lui Trump același Occidentul i-a
făcut, mutatis mutandis, știm bine, absolut pe dos, concertat și foarte
agresiv. Să aibă oare numitul establishment planuri mari cu actualul lider de
la Kiev în ipoteza tot mai probabilă a înfrângerii lui Putin? Secretar general
al ONU, sau poate șef al unui atât de mult dorit de unii Guvern mondial?
*Implicarea
Custodelui Coroanei, și președintă a Crucii Roșii Române, în ajutorarea
refugiaților ucraineni amintește de faptele străbunicii Regina Maria (numită și
Mama răniţilor) în timpul Primului Război Mondial. Remarcabil ce a reușit
Crucea Roșie în fiecare zi de după invazia rusească. Iar Custodele Coroanei,
completată în unele perioade de sora ei Principesa Maria, a fost mai mereu
prezentă în prima linie, inclusiv de-a lungul graniței - de la Vama Siret
(județul Suceava) la Vama Isaccea (în județul Tulcea).
*Un judecător
din Los Angeles a anulat o lege din California (stat condus în prezent de
guvernator democrat) care impunea ca corporațiile tranzacționate public să
includă în consiliile de administrație persoane care se autoidentifică drept
minorități rasiale sau LGBTQ (The Washington Times).
*Dacă nu mă
deconectez de la televizor și de la internet și de la facebook, eu nu mă
deconectez.
*Dintre toate
Bisericile care-și spun creștine Biserica Ortodoxă este aceea care a păstrat şi
păstrează adevărata credinţă, singura care nu s-a despărțit cu nimic de
învățătura primită de la Mântuitorul Însuși și de la Apostolii Lui. În istoria
acestei Biserici numai Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a avut o atitudine
precum cea din aceste săptămâni, în care Putin a invadat cu consecințe atât de
tragice o țară ortodoxă și ea. Un punct culminant al rușinii și al smintelii
diabolice! Prin mâna odioasă a lui Putin și a Patriarhului lui, Noua ordine
satanist-mondială a dat o lovitură nicicând sperată unității Bisericii Ortodoxe
de pretudindeni; singura Biserică creștină (și singura dintre credințele lumii)
care-i încurcă pe sataniștii mondiali. Cele ce spun sunt indiciul poate cel mai
clar că Putin a acționat în cârdășie cu inamicii din Occident ai Creștinismului
ortodox. (activenews.ro, 13 mai 2022)
Situațiunea (CCLXIX) , articol publicat in anul 2022