*După ploi bogate,
meteorologii anunță că vremea se încălzește. Iar anul acesta promite să fie și
el îmbelșugat. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Și să nu-i luăm în seamă
pe apostolii satanismului planetar, care tocmai au profețit, la unison, ca să
înfricoșeze și mai mult lumea, că anul acesta va fi foamete: Macron, pe 23
martie, Biden pe 25 martie iar Putin pe 31 martie. Fie vouă după sufletele
voastre, morminte văruite!
*În fond aurul e atât de
prețios mulțumită lăcomiei oamenilor.
*Un fost coleg ofițer tocmai
mi-a adus aminte că înainte de 90 mi s-a propus să fiu procuror militar (fapt
pe care l-am consemnat ca atare și în cv-ul de pe propriul site). Am refuzat,
știind că aș fi putut fi pus în situația de a ancheta infracțiuni politice. Aș
face la fel și azi, chiar dacă la ora rândurilor de față aș fi încasat o pensie
lunară în jur 25.000 de lei. Să primești o căruță de bani că ai făcut rău
altora, și să știi că alții s-au șters pe bocanci cu conștiința, ta nu-i o
fericire. Oricât de cinic ai fi.
*Hitler și-a atacat vecinii
din senin, cu pretexte incredibile care să acopere orgoliul personal patologic,
a pornit prigoana împotriva evreilor doar pentru că erau evrei, a declanșat un
război prin care și-a distrus propria țară etc. Iar Putin face astăzi practic
același lucru, și pentru ca lumea să nu observe cât de mult seamănă cu Hitler
îi acuză pe ucraineni că sunt naziști.
*Mulți ani la rând am crezut
și am spus așa: "Suntem nu ceea ce gândim și spunem, ce citim, ce spunem
noi sau alții despre noi, ce iubim, ce mâncăm sau altele asemenea – ci ceea ce
facem. Suntem ceea ce facem mai ales când ne este greu". De ceva timp nu
mai cred asta, ci că de departe cel mai important lucru este dacă avem sau nu
credință.
*Cea mai sigură cale politică
ce poate opri omenirea din drumul spre prăpastie îmi pare a fi ca, după
alegerile din toamnă pentru Congres, Trump să revină la Casa Albă și să
normalizeze relațiile cu China.
*Neo-marxistul ateist Macron a
salvat Franța de Marine Le Pen. Nimic nou sub soare. Din șirul de precedente
identice amintesc doar de unul de la noi, acela când KGB-istul ateist Iliescu a
salvat și el România de Vadim, alt clovn al Sistemului. Circul democrației
euro-atlantice merge mai departe.
*Dacă doctoratele obținute la
cele mai mari universități ale lumii nu-l ajută pe un judecător să fie drept,
atunci un asemenea judecător nu este nici el decât un netrebnic ca oricare
altul.
*În esență, neo-marxismul și
Noua ordine mondială sunt despre cum adepții lor ar vrea să-și ia revanșa
pentru prăbușirea comunismului criminal.
*Klaus Iohannis, 10 decembrie
2019: "Acea etapă cu protocoale secrete pe justiţie s-a încheiat demult şi
voi veghea să nu mai revină niciodată. Etapa de intrare a politicului cu
bocancii în justiţie s-a terminat”. Indiscutabil, sub Iohannis s-au făcut pași
înainte. Însă se continuă intrarea cu bocancii în justiție, voi da curând o
sumedenie de exemple, revoltătoare, din propria-mi experiență, nu din povești.
Și voi întreba din nou: Cine și din ordinele continuă s-o facă, domnule
președinte?
*Orice altă frică decât frica
sfântă de Dumnezeu e de la diavol. Creștini fiind, să avem nădejde în Dumnezeu,
și să nu lăsăm acest duh blestemat să-și bată joc de noi.
*Dar apropo de ce face Putin
în Ucraina, în anii din urmă am dezavuat în mai multe rânduri anumite gesturi
ale Vestului care mi s-au părut provocatoare la adresa Rusiei; gesturi ce mi
s-au părut provocatoare chiar și puse în contextul anexării samavolnice de
către Putin a Crimeii - fapt pentru care Vestul a și aplicat Rusiei un număr de
sancțiuni cât se poate de firești. Cu toate acestea nu mi se pare deloc că
invadarea Ucrainei ar putea justificată în vreun fel de numita atitudine a
Vestului la adresa Rusiei. Pentru că, dincolo de cele câteva clișee din
retorica găunoasă a lui Putin, nu Ucraina a provocat Rusia, cum spun. (activenews.ro,
26 aprilie 2022)
Situațiunea (CCLXVIII) , articol publicat in anul 2022