*Când ești omul cui trebuie,
te repun în funcție ori Curtea Constituțională, Bruxellesul și Washingtonul (ca
pe Băsescu), ori CEDO (ca pe Kovesi), ori Curtea Constituțională și Comisia de
la Veneția (ca pe Weber). Ca unul care a trăit și a văzut multe, și care are
pretenția că înțelege pe măsură, întreb: Pe mine de ce nu m-a mai repus nimeni
în funcție în niciuna din cele două dăți în care m-am ridicat împotriva Sistemului
(și am fost chiar singurul care a făcut așa ceva, ca un om anti-sistem, și nu ca
o marionetă a lui)? Cei ce credeți că în speță chiar s-a făcut dreptate, ați
face bine să vă întrebați în câte și în care cazuri Sistemul și cei din afară
au făcut dreptate românilor și drepturilor lor. În orice caz, dacă Renate își
va trece cumva în cont acest episod ca pe o victorie, atunci cred că are o
părere foarte proastă despre toți românii și inteligența lor. În sfârșit, în
circul acesta cu pretenții democratice și constituționale, Sistemul chiar avea
un motiv serios s-o demită pe Renate, anume, cum am mai spus, că ea a fost cea
care, împotriva oricărei definiții și meniri a Avocatului Poporului, pe 12
martie 2020, a cerut președintelui României instituirea stării de urgență
anti-Covid, ceea ce s-a și întâmplat imediat.
*Românii sunt azi un popor
exilat în propria țară.
*O să revin mereu și mereu,
cât va fi nevoie și voi putea. Auzim în fiecare zi că românii au azi ceea ce
merită, că ei sunt de vină pentru ceea ce se petrece cu țara lor. O minciună!
România se află din nou astăzi, de mult timp după 1990, sub stăpânire străină,
vândută de ai noștri. Așa încât răspunsul e o întrebare: Ce vină a avut românul
de rând sub austro-ungari, sub otomani sau sub sovietici? Celor cărora îmi spun
că după 1990 am avut totuși alegeri le răspund: E o iluzie că, fiind cu
serviciile străine călare pe noi, "democrația noastră" a fost altceva
decât o farsă sinistră.
*Biată diaspora noastră,
probabil că nici nu va mai nimeri granițele când urgia se va abate asupra
Occidentului european, ateist și sodomizat...
*81 de ani de când armatele
sovietice ne-au răpit Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Și care răpite au rămas și azi. Iar rușii nu
sunt în stare nici azi de un singur cuvânt de părere de rău, necum de vreo
faptă care să repare oroarea. Rușii, deci – și d-l Putin –, frații noștri întru
Ortodoxie...
*Miting de amploare al lui
Trump în Ohio, zilele trecute. Deci speranțe ar mai exista, încă, prin America
lui Trump, în Europa trecută prin iadul comunist, ori în Anglia, unde tot
zilele din urmă un milion de oameni s-au ridicat împotriva Guvernului. Locuri
de unde Dumnezeu n-a fost izgonit cu totul...
*Atâta suferință în lumea
aceasta, și totuși și atâta necredință în același timp...
*Pentru “elitele”
neo-marxist-sataniste, de aici și din Occident: Nu veți înșela voi pe nimeni,
răufăcătorilor, savanții lumii și alte genii ale ei au crezut și cred în
Dumnezeu.
”În pofida propagandei ateiste
dintotdeauna, realitatea din lumea savanţilor înfăţişează o majoritate
covârşitoare de oameni de ştiinţe exacte credincioşi. Sondajele arată că
procentul oamenilor de ştiinţă care cred în Dumnezeu este practic identic cu
procentul general al oamenilor credincioşi. Potrivit studiului 100 Years of
Nobel Prizes (2005), două-treimi (65,4%) dintre premiaţii din secolul al XX-lea
s-au declarat creştini: 78,3% (premiile pentru pace), 72,5% (chimie), 65,3% (fizică),
62% (medicină), 54% economie), 49,52% (literatură). Majoritatea covârşitoare a
medicilor americani (76%) cred în Dumnezeu; numai unul din zece (10%) este fără
afiliere religioasă. Între savanţii secolului al XIX-lea, la fiecare 35 se află
doar câte un ateu, un agnostic şi un indiferent din punct de vedere religios,
restul de 32 sunt credincioşi. Studiile au abordat pentru secolul al XIX-lea
283 de savanţi, din care numai 7 erau atei. (Liviu Petrina și Laura Sigarteu
Petrina, Dicționarul „Savanții lumii cred în Dumnezeu”, Editura Maritain,
2019).
*În toamna lui 2019 un preot
catolic a refuzat să-l împărtășească pe Biden, candidat atunci la
prezidențiale, din cauza susținerii avorturilor („libertate” care în America a
condus la forme abominabile și la o adevărată industrie cu profituri
fabuloase). Astăzi el este președinte iar episcopii catolici americani tocmai
au votat covârșitor în favoarea unei propuneri de a-i refuza împărtășirea de
către orice preot catolic. Nimeni să nu-și dorească să fie american când urgia
va veni și acolo... (activenews.ro, 1
iulie 2021)
Situațiunea (CCXXVI), articol publicat în anul 2021