Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Coruptia – vechea poveste (II)

Asa cum aratam saptamâna trecuta, ultimele evaluari facute de organismele internationale specializate plaseaza România pe locul 63 într-o clasificare cuprinzînd 85 de state supuse monitorizarii cu privire la amploarea fenomenului coruptiei. Clasamentul situeaza în partea sa superioara tarile în care nivelul coruptiei este scazut si foarte scazut, iar în partea cealalta tarile în care coruptia este mare si foarte mare. Locul pe care România îl ocupa este în sine suficient de elocvent pentru ca nici astazi sa nu fie nevoie sa insist sub acest aspect. În schimb, mi se pare foarte necesara încercarea de a gasi explicatiile acestei situatii.

Politizarea luptei împotriva coruptiei este, indiscutabil, prima dintre explicatii. Guvernarile lliescu si Constantinescu (ultima, desigur, în cei aproape trei ani ai sai de pâna acum) au asigurat, fiecare, o impunitate aproape totala propriilor functionari publici si demnitari. Asta explica ceea ce de curând s-a explicat în chiar forurile Congresului Statelor Unite, si anume ca "desi în România fenomenul coruptiei este destul de raspândit, pâna acum nici un oficial de rang înalt nu a fost condamnat pentru coruptie". Sau, altfel spus, asa cum cu foarte multa inspiratie observa d-l Constantinescu în anii "regimului lliescu", România este tara coruptiei fara corupti. (Se întelege, însa, ca spiritul patrunzator si harul oratoric al actualului presedinte nu au avut cum sa ne scape, singure, de paradoxul acesta foarte amar.) România este tara în care, si înainte dar si dupa 1996, bancile au fost devalizate de miliarde de dolari, în care flota maritima a disparut fara urma, în care multe din marile privatizari s-au facut în conditii mai mult decât dubioase (si în legatura cu care verificarile Curtii de Conturi au fost interzise cu desavârsire), în care fondul locativ special al statului a fost efectiv jefuit si nimeni nu a raspuns pentru nimic din toate acestea.

Cu toate ca au existat suficiente dovezi ca multi dintre înaltii demnitari ai statului au fost si sunt implicati în mod direct, nici unul, dar absolut nici unul, nu a raspuns pentru faptele sale. Si, lucrul cel mai important, nu au fost recuperate nici prejudiciile imense cauzate avutului public. Nici sub guvernarea lui Ion lliescu si nici sub cea a lui Emil Constantinescu. Solidaritatea în complicitati dintre fosta si actuala putere poate sa devina un mare pericol pentru România. (Nu se poate ca cititorul sa nu fi observat ca de aproape doi ani coruptia este o tema pe care Puterea si Opozitia o ocolesc, deopotriva, cu o grija care sugereaza regulile "legii tacerii". Si asta, insist, într-una dintre cele mai corupte tari din lume!)

În urma cu opt ani, prin Constitutie a fost instituita obligativitatea adoptarii Legii responsabilitatii ministeriale. Legea, care ar fi trebuit sa reglementeze conditiile si procedurile dupa care înaltii demnitari ai statului ar fi urmat sa raspunda pentru neregulile comise pe timpul mandatului lor, nu a fost adoptata nici astazi - nici înainte, deci, si nici dupa 1996. Reamintesc aici cazul în care, pus în fata unor grave abuzuri savârsite de unii dintre cei mai importanti demnitari de dupa 1989, Parchetul General, dupa un nesfârsit si penibil sir de tertipuri avocatesti, a invocat pentru exonerarea lor de raspundere faptul ca... "Legea responsabilitatii ministeriale nu a fost înca adoptata." Nu cred ca pot exista pe tema avuta în vedere aici multe lucruri mai semnificative decât acesta. Dealtminteri eu încep sa ma tem chiar ca daca evolutiile actuale vor mai continua înca un an sau doi nu este exclus ca eradicarea coruptiei sa presupuna, în ultima instanta, scoaterea din scena a celei mai mari parti a elitei politice din România.

PS La o televiziune privata (particulara vreau sa zic...) s-a spus de curând ca la scurt timp dupa ce am plecat de la Departamentul de Control al Guvernului m-as fi mutat într-o vila din cartierul Primaverii. Întrucât se pare ca dreptul la replica este pe cale de disparitie din presa româneasca, fac aici precizarea ca "informatia" este complet neadevarata. Daca în Primaverii nu ar locui multi dintre înaltii nostri demnitari, as spune chiar ca este de-a dreptul calomnioasa. Asa, însa, e clar ca nu pot sa spun... (Cotidianul, 7 iunie 1999)


Coruptia – vechea poveste (II), articol publicat in anul 1999