Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Când nobletea nu obliga (drept la replica refuzat de conducerea revistei 22)

Doamnei Gabriela Adamesteanu, redactor-sef al revistei 22

Pentru ca în ultimele luni în revista 22 s-au facut câteva comentarii pe cât de critice pe atât de nedrepte cu privire la colaborarea mea cu ziarul Cotidianul, va rog sa dati cititorilor dumneavoastra posibilitatea sa "asculte si cealalta parte".

Mai întâi, pentru ca prin textele pe care le-am publicat în Cotidianul am criticat uneori prestatia actualei
Puteri, inclusiv a
presedintelui Constantinescu, în urma cu doua luni am fost etichetat, sec, drept unul din "locotenentii lui Ion Cristoiu". Apoi, în numarul de saptamâna trecuta al revistei, d-na Rodica Palade, redactorul-sef adjunct, gaseste ca în chestiunea conflictului din Iugoslavia "Valerian Stan pare sa explice schizofrenia Cotidianului". Chiar daca nu o spune explicit, este clar ca de fapt nu atât "schizofrenia Cotidianului" o supara pe d-na Palade, cât orientarea pro-sârbeascâ a conducerii respectivului ziar, orientare pe care revista 22 a criticat-o constant în ultimele saptamâni. Si cu care, recunosc, nici eu nu sunt de acord. Asa cum directorul Cotidianului, Ion Cristoiu, nu este nici el de acord cu punctul meu de vedere. (Si totusi, fara sa ne insultam sau sa ne acuzam unul pe celalalt, fiecare reuseste sa-si expuna ideile si argumentele lui, si înca în chiar paginile aceluiasi ziar. Ceea ce pâna la urma mi se pare un lucru cât se poate de normal, care arata o data în plus – sa ma ierte d-na Palade ca o sâcâi cu abstractiuni – ca toleranta, alteritatea si  pluralismul de idei pot sa fie si altceva decât teme ale unor simpozioane).

Revenind la nelinistile d-nei Palade, de ce crede ea ca eu explic "schizofrenia" Cotidianului? Pentru ca în tableta de saptamâna trecuta mi-am permis sa scriu (si) ca, pe tema razboiului din Iugoslavia, ziarul la care colaborez a fost unul dintre
putinele care a
publicat – fara sa cenzureze nici macar cu o virgula – puncte de vedere diferite. Ceea ce este un adevar pe care nimeni, nici chiar Rodica Palade, nu poate sa-l conteste. Si atunci? Atunci d-na Palade scrie asa: "Valerian Stan nu are în vedere modul dezechilibrat în care punctele de vedere diferite sunt asezate în pagina". Asadar, asta era problema, asezarea în pagina...

Se prea poate ca "asezarea în pagina" sa nu fie punctul forte al Cotidianului. Dar daca tot nu conteaza ce se scrie, ci numai cum se scrie, de ce nu am judeca, ma gândesc, si dupa corpul de litera sau dupa lungimea textelor? Sau, la o asa intoleranta, de ce nu si dupa rasa autorilor lor. Cât despre explicatia pe care d-na Palade o da comportamentului meu - "Valerian Stan este încântat ca are si el o rubrica permanenta într-un ziar, fie si Cotidianul" – cred ca orice comentariu este de prisos. Cuvintele sunt date oamenilor, se spune, pentru a-si ascunde gândurile. Ma tem ca Rodica Palade a spus aici mai mult decât si-ar fi dorit sa spuna.

Din 1990 si pâna în noiembrie 1996 am fost un critic constant al "regimului lliescu", publicînd zeci de articole, cele mai multe dintre ele în cotidianul România libera. (Fara ca în toti anii aceia revista 22 sa ma considere vreodata un locotenent al lui Petre Mihai Bacanu; din câte îmi aduc aminte, dimpotriva). Dupa 1996, în logica unei lumi normale, am gasit ca este firesc ca atentia mea, critica, sa fie îndreptata prioritar tot catre cei aflati la conducerea tarii. Chiar daca acum erau altii, cei care au preluat guvernarea – unii chiar si cu modesta mea sustinere – în urma alegerilor din toamna lui 1996. De la un anumit moment, spre regretul meu, s-a întâmplat ca textele mele sa nu mai poata fi publicate în România libera. Asa se face ca, spre sfârsitul anului trecut, Ion Cristoiu a fost singurul dintre conducatorii de cotidiane carora m-am adresat si de la care, în cele trei sau cinci minute cât a durat prima si ultima noastra întrevedere, am primit asigurari lipsite de orice echivoc: "Nu va exista absolut nici o îngradire în ceea ce veti scrie. Absolut nimic nu va va fi tabu, nu exista teme sau persoane tabu, tabu nu sunt nici opiniile mele". Au trecut de atunci sase luni si Ion Cristoiu si-a tinut integral promisiunea. Iar eu am putut sa scriu despre câteva dintre temele care mi s-au parut importante
si de actualitate
pentru tara în care traiesc: consolidarea institutiilor statului, respectarea libertatilor fundamentale ale cetatenilor, toleranta si convietuirea civilizata interetnica si interconfesionala, nevoia unei administratii publice corecte, consolidarea libertatii de exprimare si a libertatii presei, integrarea euro-atlantica. Am criticat responsabilii guvernamentali atunci când, pe temele despre care vorbesc, prestatia lor mi s-a parut criticabila. Am facut-o straduindu-ma sa-mi reprim prejudecatile si dezamagirile si am încercat sa fiu cât mai obiectiv cu putinta.

Pentru integrarea României în NATO am pledat si în ultimul meu text, cel incriminat de d-na Palade. Referindu-ma la conflictul din Iugoslavia am spus si ca interventia NATO si pozitia administratiei de la Bucuresti în aceasta chestiune mi s-au parut legitime, în
conditiile în care
prin politica sa regimul de la Belgrad a pus în cauza nu doar cele mai elementare drepturi ale cetatenilor proprii dar si securitatea si stabilitatea tarilor din zona, inclusiv pe cele ale României. Fiind un cititor permanent al revistei 22, am avut bucuria sa constat ca parerile mele erau aproape identice cu punctul de vedere exprimat pe acest subiect în paginile revistei. Dar si tristetea sa vad dupa ce criterii si în ce maniera a ajuns sa judece d-na Palade. (Episodul acesta îmi aduce în minte o anecdota în care lupul, devenit nu se stie bine cum foarte scrupulos cu pradaciunile lui, l-a mâncat pe iepure sub motiv ca nefericitul urecheat - neprevazator! - o pornise prin padure... fara basca).

Interventia d-nei Palade a facut sa fie atinsa si o culme a absurdului, în sensul ca desi în deplin dezacord cu textul meu, conducerea Cotidianului l-a publicat fara absolut nici o problema, în timp ce doamna Palade ma cenzureaza inchizitorial - într-un mod care contrazice flagrant tinuta si spiritul deschis al revistei 22 - desi parerile mele în aceasta chestiune sunt, repet, foarte aproape de punctul de vedere al revistei în a carei conducere ea se afla. Si asta pentru ca am pierdut din vedere "asezarea în pagina".

Nu cred ca în aceasta perioada pot fi imaginate la noi multe lucruri mai regretabile decât ca intelectuali de prestigiul Rodicai Palade sa alunece într-o intoleranta egocentrista izvorîta din sentimentul monopolului asupra unor idei si optiuni de interes national. (Cotidianul, 17 mai 1999)

Când nobletea nu obliga (drept la replica refuzat de conducerea revistei 22), articol publicat in anul 1999