Procesul Goma: deruta magistraţilor? (I)

Se împlinesc astăzi fix patru ani de când Paul Goma s-a adresat Justiţiei cerînd să se pună capăt campaniei de denigrare şi discreditare împotriva sa. Cum se ştie, de-a lungul a mai multor ani, mai mulţi „critici” ai săi l-au acuzat în repetate rânduri de antisemintism şi negaţionism. În cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzaţiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate şi injuste. Prin aceeaşi cerere dar şi prin depoziţiile în faţa instanţei am mai arătat şi în ce au constat prejudiciile aduse prestigiului, onoarei şi dreptului la propria imagine ale reclamantului. La instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti, procesul a durat mai bine de doi ani şi jumătate, până în decembrie 2008. Numărul mare al pârâţilor, ca şi faptul că unii aveau domiciliul în străinătate, a făcut ca procedural judecata să fie destul de complicată. Dar chiar şi aşa, doi ani şi jumătate pentru judecarea „pe fond” a dosarului au fost prea mulţi, şi prea departe de cerinţa judecării cauzelor „într-un termen rezonabil”.

Ce a urmat a fost însă şi mai şi. Mai întâi că decizia instanţei şi motivarea ei, la care am să mă refer imediat pe larg, au fost sub orice aşteptări. Nu în sensul că Paul Goma, atunci când a hotărât să se adreseze Justiţiei, şi noi, cei care i-am fost alături apoi, ne-am fi aşteptat prea încrezători la ceea ce într-o ţară cât de cât normală am fi avut tot dreptul să ne aşteptăm. Ci în sensul că  pronunţînd o sentinţă vădit nedreaptă, judecătoarea – Ioana Anton, pre numele ei – nu a făcut nici cel mai mic efort ca să salveze măcar aparenţele. Apoi că a trebuit să treacă nu mai puţin de un an şi patru luni ca să fie acceptat apelul la hotărârea instanţei de fond. Îndeplinirea procedurilor presupunea şi în această fază un număr de cheltuieli, mai ales cu traducerea hotărârii judecătoreşti şi cu citarea pârâţilor din străinătate, pe care Paul Goma şi susţinătorii nu le mai puteau acoperi. Iar lucrul acesta a făcut ca de la înregistrarea cererii de chemare în judecată şi până la primul termen al primei căi de atac (3 mai 2010) să treacă mai bine de patru ani. Ceea ce ne spune că până la finalul procesului, deci până când se vor judeca apelul şi recursul, ideea de „termen rezonabil” va fi devenit ceva de-a dreptul contrar ei.

Revenind la hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, aşa cum am arătat deja pe larg în motivarea apelului trimis Tribunalului Bucureşti, soluţia a fost una profund netemeinică şi nelegală, cu deosebire în raport cu principala concluzie a instanţei, aceea că, prin articolele şi celelalte materiale ale lor, prin care l-au acuzat în mod repetat de antisemitism şi negaţionism, pârâţii s-ar fi situat în limitele libertăţii de exprimare iar reputaţiei scriitorului calomniat nu i-ar fi fost adusă nicio atingere.

Citeşti şi pur şi simplu nu ai cum să înţelegi că un judecător a putut să scrie aşa ceva. În cererea de chemare în judecată, a fost arătat cum nu se putea mai explicit că, prin ceea ce au făcut de-a lungul a mai multor ani, cei chemaţi în judecată au adus atingeri grave şi ilegitime reputaţiei şi onoarei scriitorului calomniat, dreptului său la propria imagine – prin încălcarea îndatoririlor şi responsabilităţilor care le reveneau în exercitarea libertăţii de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri şi responsabilităţi erau şi sunt stabilite prin art 30 alin (6) din Constituţia României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit textului precizat al Convenţiei europene, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri „pentru protecţia (...) reputaţiei sau a drepturilor altora”. Ce a răspuns la toate acestea judecătoarea Anton? Nici mai mult nici mai puţin că dacă instanţa ar fi dat curs principalei solicitări pe care Paul Goma i-a adresat-o, aceea ca denigratorii săi să înceteze acţiunile lor calomniatoare, ar fi însemnat să dispună o restrângere a libertăţii de exprimare a împricinaţilor care, atenţie, nu ar avea ca bază legală un „text de lege intern”. Ceea ce e perfect fals, iar lucrul ăsta îl ştie până şi un student – mai sârguincios, e adevărat – din anul întâi de la Drept. Pe de o parte pentru că în dreptul intern această restrângere este statuată demult şi bine prin chiar textul legii fundamentale, Constituţia României, care, la art 30 („Libertatea de exprimare”) stabileşte neechivoc, într-o formulare foarte clară pentru oricine şi în deplină conformitate cu prevederile Convenţiei europene, că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, Convenţia europeană (tratat internaţional ratificat de România) face ea însăşi  parte din dreptul intern, potrivit art 11 alin 2 din aceeaşi Constituţie a României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Pe timpul judecării procesului la instanţa de fond, celebra Casă de avocaţi Muşat & Asociaţii, care îi apăra pe nu mai puţin celebrii pârâţi Nicolae Manolescu, Andrei Oişteanu, Ion Vianu şi Carmen Muşat (consoarta celebrului maestru omonim), prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată, a insistat că în speţă ar fi incidente principiile statuate de Curtea europeană a drepturilor omului în motivarea mai multor cauze (menţionate ca atare de domnii avocaţi), principii potrivit cu care în cazul „persoanelor publice” limitele criticii acceptabile sunt mai largi decât pentru persoanele obişnuite. Muşat şi asociaţii săi au invocat trei cauze: „Lingens” şi „Dichand şi alţii” contra Austriei, respectiv „Marc Thoma” contra Luxemburgului. Cum au făcut-o? Denaturat şi falsificator. S-au pretat la aşa ceva nişte avocaţi atât de celebri şi clienţii lor încă şi mai celebri?  Bineînţeles că s-au pretat! Pentru că am mai scris despre asta („Procesul Goma: deruta pârâţilor”, în august 2007), aici voi fi cât se poate mai scurt. În toate cele trei cauze limitele libertăţii de exprimare fuseseră analizate exclusiv în legătură cu activitatea şi comportamentul unor politicieni şi demnitari publici. Iar CEDO a stabilit de fiecare dată, deplin justificat, că în cazul politicienilor şi al persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cazul celorlalte persoane. „Spre deosebire de indivizii obişnuiţi”, a arătat constant Curtea, „politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi faptă, atât din partea jurnaliştilor cât şi a marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă". Denaturarea şi falsificarea la care a recurs Muşat & Co a constat în aceea că, pe de o parte, au fost trecute sub totală tăcere „circumstanţele” respectivelor cauze (din care s-ar fi putut afla că în fiecare dintre ele fusese vorba despre critici aduse exclusiv unor „politicieni şi funcţionari publici”) iar pe de altă că s-a extrapolat la Paul Goma, samavolnic şi dolosiv, calitatea pe care Curtea a avut-o în mod precis determinat în vedere atunci când a statuat cum a statuat. Deci, acolo unde motivarea Curţii vorbea exclusiv de „politicieni şi funcţionari publici”, Muşat şi ai săi au scris, fraudulos şi cu de la ei putere, „persoane publice”. Iar asta pentru ca, aşa cum odinioară procedaseră şi generalul Pleşiţă şi camarazii săi torţionari, lui Paul Goma să i se închidă gura şi să fie încadrat acolo unde l-ar fi vrut dintotdeauna şi pentru totdeauna încadrat cei pe care el nu i-a iertat niciodată cu judecata sa dreaptă şi cu cuvântul său tăios.

Ce a făcut, faţă cu toate acestea, doamna judecătoare Anton? Un bob zăbavă şi vă voi povesti săptămâna care vine. (New York Magazin, 30 aprilie 2010)

Pentru mai multe cu privire la tema acestui articol pot fi văzute, pe pagina de Publicistică a acestui web-site, şi "<Paul Goma antisemit> - un lot select" (2006), "Procesul Goma: deruta pârâţilor" (text în două părţi, 2007) iar pe pagina de Documente/ Alte documente - "Contributie la Procesul incriminarii lui Paul Goma ca antisemit si negationist" şi "Precizări privind un demers diplomatic ilegitim".

Procesul Goma: deruta magistraţilor? (I), articol publicat in anul 2010