Situaţiunea (XXV)

„Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.” / Pentru România s-ar putea să vină ani grei, ani ai scadenţei răului pe care l-au făcut, după 1989, politicienii şi toţi ceilalţi care au batjocorit această ţară. / Nu cumva Israelul i-a măcelărit încă o dată pe palestinieni, în ultimele zile ale samavolnicei Administraţii Bush, înţelegînd bine că s-ar putea ca după instalarea lui Obama la Casa Albă să nu mai aibă o asemenea şansă? / Incredibil, am ajuns în 2009 şi Adrian Păunescu e în continuare omniprezent la televiziuni, ţinîndu-le mai departe lecţii românilor iar scriitorul Petru Popescu a revenit la emisiunea nefericitului de Cristoiu ca să-l mai preaslăvească o dată pe Ion Iliescu (acum pentru „meritul de a fi dus România în NATO şi Uniunea Europeană”). / Lista autorilor semnînd în Cotidianul ne anunţă că Ana Blandiana a ajuns să presteze şi ea la trustul lui Sorin Ovidiu Vântu. Poeta culege îngeri în grădina lui Satan. / Înainte de ultimele alegeri prezidenţiale de peste Ocean eram de părere că: „Alegîndu-l pe Obama, America are mai multe şanse să redevină America, să nu mai fie la fel de cinică şi arbitrară ca în ultimii ani, sunt mai multe şanse ca prosperitatea şi fericirea americanilor să nu mai trebuiască să se clădească pe nenorocirea altora, ca americanii înşişi să fie din nou respectaţi de conducătorii lor.” / Fiind prea bine ştiută practica regimului comunist, nu cumva e foarte posibil ca fostul şef al Agenţiei NAVROM de la Anvers, Traian Băsescu, să fi fost ofiţer de Securitate? Şi dacă da, oare cum să se explice susţinerea atât de entuziastă pe care mulţi dintre intelectualii „mari anti-comunişti şi anti-securişti” (Liiceanu, Patapievici şi mai tot GDS-ul şi Alianţa Civică) au dat-o şi o dau actualului prezident? / Abia instalat la Palatul Victoria, în pragul sărbătorilor de iarnă, Emil Boc a apărut la televizor şi a anunţat că Guvernul pe care îl conduce „a luat măsuri să prevină accidentele în folosirea artificiilor şi pocnitorilor”. Dacă n-ar fi nimerit în politică, omul ăsta ar fi făcut o carieră strălucită ca adjutant la pompieri. / Cei ce se cred înţelepţi ar face bine să nu uite cum a sfârşit-o înţeleptul Solomon însuşi. / Nu trecuse o săptămână de când tocmai mă întrebasem ce o mai face şi pe unde s-o mai ascunde un alt mare răufăcător al „tranziţiei”, George Constantin Păunescu, când, la o aşa zisă conferinţă ţinută la Bucureşti, chiar lângă Traian Băsescu, la prezidiu, pe cine văd? Pe netrebnic, bineînţeles! Evenimentul, la care mă mir cum de au lipsit intelectualii susţinători ai prezidentului fost agent ceauşist, a avut loc la hotelul Intercontinental, una din furăciunile din avutul public a Păunescului. Şi ca absurdul să fie absolut, „şeful statului”, cuprins de o logoree parcă bahică, a vorbit, taman acolo, despre cât de importantă e „grija pentru gestionarea corectă a resurselor publice”. / Aşadar, după ultimele alegeri, urmaşii comuniştilor şi ai Securităţii (FSN-ul divizat stategic în PD şi PSD) au format Guvernul cu o majoritate parlamentară de 75%. La aproape două decenii de la „prăbuşirea comunismului”, o asemenea „opţiune electorală” sfidează violent practic tot ceea ce s-a întâmplat în România până când oroarea comunistă a fost înstăpânită pe aceste meleaguri. România antebelică este de nerecunoscut în cea de după „prăbuşirea comunismului”. Ştiind „audienţa” de care s-au bucurat în istoria României ideologiile socialistă şi comunistă, ceea ce s-a întâmplat după 1989, când FSN-ul a dominat covârşitor în toate, pare ceva ce nu poate fi explicat raţional. Şi totuşi, explicaţiile sunt la îndemâna oricui care are pe umeri un cap şi care-i foloseşte şi la altceva decât să nu-i plouă în gât. O primă explicaţie este că ceea ce s-a întâmplat în ultimele două decenii a fost mai mult o farsă decât democraţie, iar lucrul ăsta a fost posibil mai ales din cauză că, prin lovitura de stat, Sistemul securist-fesenist a preluat practic toată puterea în decembrie 1989 – iar ulterior nu numai că n-a cedat nimic din ea, dar şi-a mai şi consolidat-o încontinuu, fraudulos şi ilegitim. Apoi, intelectualii, cei mai mulţi, s-au dovedit corupţi şi şantajabili iar Occidentul deplin confortabil cu evoluţiile de aici. În sfârşit, într-o mare măsură a contat şi faptul că toate acestea au depins, în mod fatal, de cum au votat (ori nu au votat) mai ales nişte oameni care au trăit sub comunism şi care – mulţi, foarte mulţi – au crezut că procedînd astfel nu vor risca nimic pentru laşităţile şi complicităţile lor trecute (cele mai multe cu Securitatea). Atunci când vor mai trece nişte generaţii, şi în măsura în care românilor nu le va mai fi interzisă normalitatea, sunt sigur că acronime „ideologice” ca FSN, PD ori PSD nu vor mai fi privite decât cum ar fi fost şi altă dată privite: cu dispreţ sau indiferenţă. / „Miliardarii” de azi ai României – alde Vântu, Patriciu, Voiculescu, Ţiriac, Păunescu – îmi par a fi mai degrabă nişte titulari de faţadă ai unor conturi bancare, administratori docili ai banilor Sistemului securist mafiot. / Pentru că sunt poporul ales al Lui Dumnezeu, evreii ar trebui, cel puţin în termenii judecăţii umane, mai mult compătimiţi decât pizmuţi. Numai cine nu vrea nu înţelege că, în fapt, acest destin a fost şi este în infinit mai mare măsură unul al sacrificiului decât al privilegiilor. / Ca mâine se face anul de când Emil Constantinescu s-a retras din politică iar soarele se încăpăţânează să răsară mai departe în fiecare dimineaţă. / Băsescu şi alţi camarazi asemeni lui, care se pregătesc de noi candidaturi la prezidenţialele ce se apropie, ar face bine să se mai gândească şi să nu rateze o bună ocazie de a nu ieşi în şuturi din politică. (New York Magazin, 18 februarie 2009)

Situaţiunea (XXV), articol publicat in anul 2009