Valerian Stan
Cogito, ergo sum
 „Bogatul nu are nimic dacă nu are totul.”  

Paul Goma, Ceausescu si urmasii lui (I)

Într-un articol din Cotidianul ("Paul Goma, românii si o chestiune de onoare"), scriam, în urma cu aproape sapte ani: "Repunerea în drepturi a lui Paul Goma este - pentru autoritati, pentru presedintele Constantinescu mai ales, pentru elita intelectuala si societatea civila din România - o datorie care nu mai poate fi amânata". Stiam desigur si atunci că, în special legate de politicieni, sperantele sunt cel mai adesea niste dezamagiri latente. Si totusi, refuzam sa cred că guvernarea CDR-ista si a lui Emil Constantinescu se va încheia fara ca lui Paul Goma si familiei lui sa le fie facuta dreptatea care li se cuvenea. Din pacate, însa, Emil Constantinescu, taranistii si liberalii au ratat si la acest capitol; iar ratarea are a fi asumata si de intelectualitatea care a sustinut, pâna în ultima clipa si neconditionat, guvernarea lor.

Paul Goma nu a revenit în tara nici în anii celei de-a doua guvernari PDSR-iste. Ne este cunoscut din "Jurnalele" scriitorului că, în aprilie 2004, presedintele Iliescu i-a scris: "Stiu că, dupa Revolutie, lupta dumneavoastra si, în general, atitudinea ferma pe care ati avut-o nu au fost pretuite la justa lor valoare, nici în mediile politice, nici în cele scriitoricesti, nici chiar în cele ale societatii civile. Ele nu si-au primit cuvenita recunoastere. În virtutea a ceea ce reprezentati, ati asteptat, cum era si firesc, sa fiti invitat în România si nu ati fost. Este, poate, si vina mea. A sosit, cred, timpul sa trecem peste toate divergentele si incomprehensiunile trecutului, sa vedem ceea ce ne uneste. Invitîndu-va acum, oficial, as dori sa îndrept aceasta greseala, în numele unei tari care, de fapt, nu v-a uitat". Paul Goma a refuzat invitatia. Putea sa n-o faca? Ma îndoiesc. Prin ceea ce a fost si a facut înainte de 1989 (în toti anii în care Paul Goma si ai sai au fost tratati cum stim de regimul comunist), dar si în anii de dupa 1989, Ion Iliescu nu era deloc cel mai potrivit pentru rolul pe care si-l asumase adresîndu-se lui Paul Goma.

Dupa aproape doi ani de la preluarea puterii, Traian Basescu, liberalii si PD-istii nu au dat vreun semn că ar avea de gând sa-l repuna în drepturi pe Paul Goma. Cu toate ca asteptarile erau mai mari ca oricând altadata. Liberalii, în frunte cu primul ministru Tariceanu, pe de o parte, si presedintele Basescu si PD-istii, pe de alta, se întreceau în gesturi vrînd sa-i prezinte ca foarte hotarâti - cei mai hotarâti - sa împace România, prin "dreptate si adevar", cu propriul sa trecut comunist. Numai că, s-a dovedit, declaratiile sunt una iar faptele cu totul alta. Ca sa ma refer numai la asta, în decembrie 2005, Guvernul Tariceanu a înfiintat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România. În aprilie 2006, Traian Basescu a înfiintat si el  o Comisie Prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din România. Si totusi, Paul Goma nu a fost invitat sa faca parte din vreo una din cele doua institutii. Calin Popescu Tariceanu si consilierii sai l-au ignorat complet, în timp ce Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale, l-a eliminat cu o diversiune de doi bani (cu care Basescu a fost de acord, rasuflînd usurat probabil). Am mai spus-o, că politicienii s-au purtat asa nu ma mira deloc, m-ar fi mirat daca n-ar fi facut-o. M-a mirat în schimb sa nu aud nicio o obiectie dinspre membrii celor doua institutii, destui dintre ei cu un trecut, ori cu pretentiile unui statut, care îi obliga pe fiecare la asa ceva: Doina Cornea, Constantin Ticu Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Radu Filipescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Marius Oprea, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Alexandru Zub, Andrei Plesu, Petre Mihai Bacanu si altii.

Încât, ma întreb, pe cine si de ce sa mai mire că nici actuala guvernare nu a facut nimic pentru a-i repune în drepturi pe scriitorul dizident si familia sa. La saptesprezece ani de la prabusirea regimului pe care l-a înfruntat timp de aproape patru decenii - dar si, foarte important, cu numai doua luni înaintea intrarii tarii sale în Uniunea Europeana - statutul lui Paul Goma este fix acelasi, de refugiat politic, ca si în 1977, când, din cauza persecutiilor insuportabile la care era supus, a fost obligat sa ia calea exilului. Nu-i asta o culme a absurdului? Ba bine ca nu!

Stim bine, dupa 1989, institutiile statului nu s-au dovedit deloc dispuse sa clarifice samavolniciile comise de statul comunist (cu atât mai putin sa le repare). Desi lui Paul Goma nu i-a fost facuta niciodata vreo comunicare oficiala, nu pot sa existe dubii ca Ceausescu i-a retras cetatenia imediat ce scriitorul dizident a plecat în exil. Legea cetateniei române (nr 24/1971) - o reglementare dupa chipul si asemanarea regimului paranoic care o emanase - prevedea ca: "Cel care, rupîndu-se de tara, îsi încalca îndatorirea de fidelitate fata de patrie, tradeaza interesele poporului, actioneaza împotriva unitatii, suveranitatii si independentei statului sau savârseste orice alte acte dusmanoase sau de natura a stirbi bunul renume al României devine nedemn de a purta înaltul titlu de cetatean român. Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetatenia româna aceluia care aflîndu-se în strainatate, se face vinovat de fapte ostile fata de Republica Socialista România sau de natura a aduce stirbire bunului ei renume". Pe baza unei asemenea Legi i-a fost "retrasa" cetatenia lui Paul Goma - cetatenie dobândita prin nastere, si care nicaieri în lumea civilizata nu poate fi retrasa, în niciun mod, celui ce-a dobândit-o astfel. Pe baza acestei Legi si a samavolniciei regimului lui Ceausescu, Paul Goma este si astazi apatrid si un proscris în tara sa. (New York Magazin, 1 noiembrie 2006)


Paul Goma, Ceausescu si urmasii lui (I), articol publicat in anul 2006