Cogito, ergo sum
„Aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, fără drept, cu gândul la El.”
Raul maxim
Putine lucruri mi se par mai elocvente pentru situatia în care ne aflam decât desemnarea procurorilor Tuculeanu si Piciorus drept "candidati" la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu cred ca episodul acesta ar putea lipsi din vreuna din analizele cât de cât serioase care s-ar face anilor pe care îi parcurgem. Si iata de ce.
Cu riscul de a repeta lucruri arhistiute, voi spune mai întâi ca în economia unui "stat de drept" rolul unei institutii precum Consiliul Superior al Magistraturii este esential. Diferentele de la un sistem de drept la altul sunt minime în privinta organizarii si atributiilor acestei institutii. La noi, Consiliul are doua functii principale, aceea de colegiu de disciplina al judecatorilor si cea de numire în functie a judecatorilor si procurorilor (potrivit Legii de organizare judecatoreasca, Consiliul are atributii în numirea presedintelui, vicepresedintelui si judecatorilor Curtii Supreme de Justitie si a tutoror celorlalti judecatori si a procurorilor). Deosebit de importanta este si competenta pe care Consiliul o are de a "decide cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din functie a judecatorilor, precum si la încetarea functiei lor". Daca la cele spuse adaugam adevarul – elementar, în opinia mea – ca functionarea Justitiei este fundamentala pentru orice societate, eu cred ca putem conchide asupra rolului de prima marime al Consilului Superior al Magistraturii.
Revenind, alegerea procurorilor Piciorus si Tuculeanu mi se pare ca are o semnificatie speciala din doua motive. Mai întâi, pentru ca ea vizeaza o institutie atât de importanta cum este cea despre care vorbim. Apoi, pentru ca desemnarea celor doi ridica prin ea însasi probleme de o gravitate aparte.
D-nii Piciorus si Tuculeanu au fost votati de adunarea generala a procurorilor din Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, Parchet caruia în prezent îi revin 2 locuri din cele 17 ale Consiliului. Majoritatea celor peste 100 de procurori care au votat cum au votat par sa fi uitat – daca nu cumva chiar au sfidat – faptul ca numele colegilor lor au fost legate de doua dintre cele mai mari scandaluri din ultimele luni. Despre Ilie Piciorus, seful tânarului procuror Panait, care s-a sinucis recent, presa a scris ca ar fi unul dintre autorii morali ai celor petrecute. Investigatiile ziaristilor vorbesc despre faptul ca înainte cu putin timp de a se sinucide Cristian Panait a avut o discutie violenta cu seful sau, care ar fi încercat sa-i impuna arestarea unui alt procuror. În ce-l priveste pe Alexandru Tuculeanu, de putine saptamâni el a fost înlocuit din functie în urma scandalului "Armageddon II" (un consilier al fostului presedinte Constantinescu a fost cercetat abuziv, banuit fiind ca ar fi lansat pe internet o "lista neagra" a afacerilor nesfârsite ale actualului premier). În plus, în anii din urma, Tuculeanu a fost numele cel mai des pomenit de presa, si chiar si de fosti colegi de breasla, în legatura cu cercetarea abuziva, în iunie 1990, a manifestantilor din Piata Universitatii. (Si totusi, ipoteza ca votul fostilor colegi ai lui Panait sa aiba semnificatia unei revolte a magistratilor nu ar trebui exclusa cu totul).
În orice caz, lucrul cel mai grav este ceea ce a facut actualul Guvern. Urmarind fara doar si poate sa aduca Consiliul Superior al Magistraturii – si prin el Justitia însasi - înca si mai aproape de interesele sale, PDSR a facut (a câta oara?) ceva greu de imaginat într-o tara care pretinde a se fi emancipat de totalitarism. În urma cu doua luni, cu putin înainte deci de alegerile de acum, Guvernul a modificat Legea de organizare judecatoreasca comitînd doua ilegalitati flagrante. Prima, modificînd o lege organica, cum este legea amintita, printr-o ordonanta de urgenta - nr 20 din 20 februarie 2002 - împotriva interdictiei imperative a Constitutiei (art 114). În al doilea rând, luînd Parlamentului dreptul constitutional (art 132) de a desemna – a "alege" – Consiliul Magistraturii.
Pâna ca Guvernul Nastase sa o modifice, Legea stabilea ca institutiile judiciare prevazute sa aiba reprezentanti în Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv Parchetul General, "desemneaza un numar întreit de candidati" (fata de numarul de reprezentanti la care aveau dreptul efectiv în Consiliu). Mai clar, Parchetul General propunea 9 procurori iar Parlamentul alegea 3 dintre ei, câti avea dreptul respectivul Parchet în Consiliu. Modificînd legea, abuziv si neconstitutional, Guvernul PDSR a pus Parlamentul în situatia de a nu mai avea de ales. Fiecare institutie trimite Legislativului atâtea "candidaturi" câte locuri are în Consiliu. Ceea ce înseamna, repet, ca Parlamentului i-a fost luat dreptul constitutional de a mai desemna el Consiliului Magistraturii, fiind practic pus în situatia de a "confirma" 17 "candidati" pentru tot atâtea locuri în Consiliu.
Sunt deja destule motive sa afirmam ca aceasta a doua guvernare a PDSR este pâna acum cea mai nedemocratica din toti anii de dupa 1990. Iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât, este tot mai evident, PDSR controleaza pâna si opozitia, anihilata nu o data inclusiv prin santajarea liderilor ei. În timp ce societatea civila continua sa fie nimic mai mult decât un loc viran. (Cotidianul, 27 aprilie 2002 si Lumea libera)
Cu riscul de a repeta lucruri arhistiute, voi spune mai întâi ca în economia unui "stat de drept" rolul unei institutii precum Consiliul Superior al Magistraturii este esential. Diferentele de la un sistem de drept la altul sunt minime în privinta organizarii si atributiilor acestei institutii. La noi, Consiliul are doua functii principale, aceea de colegiu de disciplina al judecatorilor si cea de numire în functie a judecatorilor si procurorilor (potrivit Legii de organizare judecatoreasca, Consiliul are atributii în numirea presedintelui, vicepresedintelui si judecatorilor Curtii Supreme de Justitie si a tutoror celorlalti judecatori si a procurorilor). Deosebit de importanta este si competenta pe care Consiliul o are de a "decide cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din functie a judecatorilor, precum si la încetarea functiei lor". Daca la cele spuse adaugam adevarul – elementar, în opinia mea – ca functionarea Justitiei este fundamentala pentru orice societate, eu cred ca putem conchide asupra rolului de prima marime al Consilului Superior al Magistraturii.
Revenind, alegerea procurorilor Piciorus si Tuculeanu mi se pare ca are o semnificatie speciala din doua motive. Mai întâi, pentru ca ea vizeaza o institutie atât de importanta cum este cea despre care vorbim. Apoi, pentru ca desemnarea celor doi ridica prin ea însasi probleme de o gravitate aparte.
D-nii Piciorus si Tuculeanu au fost votati de adunarea generala a procurorilor din Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, Parchet caruia în prezent îi revin 2 locuri din cele 17 ale Consiliului. Majoritatea celor peste 100 de procurori care au votat cum au votat par sa fi uitat – daca nu cumva chiar au sfidat – faptul ca numele colegilor lor au fost legate de doua dintre cele mai mari scandaluri din ultimele luni. Despre Ilie Piciorus, seful tânarului procuror Panait, care s-a sinucis recent, presa a scris ca ar fi unul dintre autorii morali ai celor petrecute. Investigatiile ziaristilor vorbesc despre faptul ca înainte cu putin timp de a se sinucide Cristian Panait a avut o discutie violenta cu seful sau, care ar fi încercat sa-i impuna arestarea unui alt procuror. În ce-l priveste pe Alexandru Tuculeanu, de putine saptamâni el a fost înlocuit din functie în urma scandalului "Armageddon II" (un consilier al fostului presedinte Constantinescu a fost cercetat abuziv, banuit fiind ca ar fi lansat pe internet o "lista neagra" a afacerilor nesfârsite ale actualului premier). În plus, în anii din urma, Tuculeanu a fost numele cel mai des pomenit de presa, si chiar si de fosti colegi de breasla, în legatura cu cercetarea abuziva, în iunie 1990, a manifestantilor din Piata Universitatii. (Si totusi, ipoteza ca votul fostilor colegi ai lui Panait sa aiba semnificatia unei revolte a magistratilor nu ar trebui exclusa cu totul).
În orice caz, lucrul cel mai grav este ceea ce a facut actualul Guvern. Urmarind fara doar si poate sa aduca Consiliul Superior al Magistraturii – si prin el Justitia însasi - înca si mai aproape de interesele sale, PDSR a facut (a câta oara?) ceva greu de imaginat într-o tara care pretinde a se fi emancipat de totalitarism. În urma cu doua luni, cu putin înainte deci de alegerile de acum, Guvernul a modificat Legea de organizare judecatoreasca comitînd doua ilegalitati flagrante. Prima, modificînd o lege organica, cum este legea amintita, printr-o ordonanta de urgenta - nr 20 din 20 februarie 2002 - împotriva interdictiei imperative a Constitutiei (art 114). În al doilea rând, luînd Parlamentului dreptul constitutional (art 132) de a desemna – a "alege" – Consiliul Magistraturii.
Pâna ca Guvernul Nastase sa o modifice, Legea stabilea ca institutiile judiciare prevazute sa aiba reprezentanti în Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv Parchetul General, "desemneaza un numar întreit de candidati" (fata de numarul de reprezentanti la care aveau dreptul efectiv în Consiliu). Mai clar, Parchetul General propunea 9 procurori iar Parlamentul alegea 3 dintre ei, câti avea dreptul respectivul Parchet în Consiliu. Modificînd legea, abuziv si neconstitutional, Guvernul PDSR a pus Parlamentul în situatia de a nu mai avea de ales. Fiecare institutie trimite Legislativului atâtea "candidaturi" câte locuri are în Consiliu. Ceea ce înseamna, repet, ca Parlamentului i-a fost luat dreptul constitutional de a mai desemna el Consiliului Magistraturii, fiind practic pus în situatia de a "confirma" 17 "candidati" pentru tot atâtea locuri în Consiliu.
Sunt deja destule motive sa afirmam ca aceasta a doua guvernare a PDSR este pâna acum cea mai nedemocratica din toti anii de dupa 1990. Iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât, este tot mai evident, PDSR controleaza pâna si opozitia, anihilata nu o data inclusiv prin santajarea liderilor ei. În timp ce societatea civila continua sa fie nimic mai mult decât un loc viran. (Cotidianul, 27 aprilie 2002 si Lumea libera)
Raul maxim, articol publicat in anul 2002
