Valerian Stan
Cogito, ergo sum
 De dezamăgiri te fereşti cel mai bine neamăgindu-te.

Redactiei "Romania literara"

(un text trimis redactiei la 20 mai 2000 si nepublicat)

Domnului Alex Stefanescu
Redactor sef


Stimate domnule Alex Stefanescu,


În numarul 19 al "României literare", la rubrica "Revista revistelor", s-a scris ca "Valerian Stan a acuzat-o de curând pe Zoe Petre ca pe vremea lui Ceausescu l-ar fi persecutat oral". Daca referirea pe care "Cronicarul" dvs o face la mine nu este cumva o ironie, atunci sigur este o formulare din care cititorul nu are cum sa înteleaga ceva. Pentru ca, în definitiv, ce ar putea sa însemne o afirmatie ca aceasta: "Pe timpul lui Ceausescu X a fost persecutat oral de Y"? Va voi ruga, de aceea, sa fiti de acord cu publicarea rândurilor de mai jos.

În vara anului 1989, am sustinut examen de admitere la Facultatea de istorie din Bucuresti. Am fost declarat respins, lucrarile fiindu-mi depunctate sever, atât la istorie cât si la filosofie. Contestatia pe care am facut-o mi-a fost "judecata" de d-na Zoe Petre, care mi-a respins-o si mi-a cerut sa nu mai insist pentru ca "aveam probleme de dosar" (între altele, fratele meu era preot). Pentru ca în ce ma privea decizia "cadristilor" era deja irevocabila, d-na Petre a venit la întâlnirea cu mine fara ca macar sa aduca cu ea lucrarile a caror notare o contestam (recent domnia sa a recunoscut, "cu stânjeneala", ca regulile de atunci o obligau sa procedeze astfel). Prin urmare, în acest mod am fost "persecutat oral" de d-na Petre pe vremea lui Ceausescu. În toti anii de dupa 1989 am preferat sa nu vorbesc despre acest episod, pâna recent când o interventie publica a d-nei Petre, care ma implica, m-a obligat s-o fac.

Cu multumiri,
Valerian Stan


Redactiei "Romania literara", articol publicat in anul 2000

Webdesign: Innovative Web Services; Traduceri autorizate: Traduceri10.ro